Rusia a aprobat şi semnat un credit de 38 milioane de euro ce va fi acordat Cubei pentru 'dezvoltarea durabilă' a sectorului său de apărare, a anunţat miercuri vicepremierul rus Iuri Borisov.
'Acordul a fost finalizat şi documentele semnate. Toţi parametrii, cum ar fi dobânzile, calendarul plăţilor şi moneda în care se vor face rambursările au fost aprobaţi în coordonare cu Cuba', a declarat oficialul rus agenţiei de presă Interfax.
Borisov, care coprezidează Comisia interguvernamentală ruso-cubaneză şi a efectuat o vizită în insula din Caraibe anul trecut, a subliniat că cele două ţări vor beneficia ambele de pe urma acestui acord, care vizează 'să asigure o dezvoltare durabilă sectorului de apărare al Cubei în anii următori'.
Directorul Serviciului federal de cooperare tehnico-militară din Rusia, Dmitri Şugaev, explică într-un interviu acordat miercuri ziarului economic Kommersant că împrumutul are ca destinaţie 'dezvoltarea cooperării tehnologice şi acordarea de asistenţă tehnică părţii cubaneze'.
Această cooperare va oferi Cubei 'posibilitatea de a-şi dezvolta complexul militar-industrial pe termen lung', a spus el, evocând că acordul interguvernamental privind cooperarea tehnico-militară cu Cuba datează din 2006.
În trecut, Rusia a furnizat Cubei o 'cantitate considerabilă' de arme şi echipamente militare şi a oferit insulei asistenţă tehnico-militară, au indicat oficialii ruşi.
'Produsele noastre vor consta în avioane, vehicule blindate, sisteme de artilerie, sisteme de apărare antiaeriană şi echipamente maritime', a indicat Şugaev.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News