Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia vrea să vândă elicoptere Mi-28NE către mai multe ţări din Asia şi Orientul Mijlociu
03 sep 2019 / 09:57
Șase state încearcă să cumpere elicopterul de atac Mi-28NE din Ruse, se arăt ă într-un comunicat al agenţiei pentru Cooperare în Domeniul Apărării. Printre statele care și-au manifestat interesul pentru aceast elicopter se numără țările din sud-estul Asiei și Orientul Mijlociu și statele membre ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), a precizat  agenţia rusă de presă TASS.

Șase clienți străini au trimis, începând cu anul 2015, cereri de cumpărare a elicopterului de atac Mi-28NE din Rusia, a precizat vineri biroul de presă al Serviciul Federal de Cooperare Militară și Tehnică la MAKS-2019 (Salonul Internațional Aviatic și Spațial, care a avut loc la Jukovski, în apropiere de Moscova).

,,Din 2015, serviciul federal de cooperare tehnico-militară a primit șase solicitări pentru elicopterul Mi-28NE. Printre partenerii care și-au manifestat interesul pentru acest elicopter se numără țările din sud-estul Asiei și Orientul Mijlociu și statele membre OTSC ", se arata in comunicatul Serviciul Federal de Cooperare Militară și Tehnică.

Anterior, Algeria a comandat 42 de elicoptere de atac Mi-28NE. Livrările au început în mai 2016. Doisprezece elicoptere au fost furnizate pana in prezent, respecandu-se termenele de livrare.

Elicopterul blindat Mi-28 NE este rivalul rusesc a lui cunoscutului aparat American AH-64 D. Masa maximă la decolare a elicopterului este de 11t şi poate lua la bord 2,5 tone de arme. Ca armament, elicopterul dispune, în bot, de un tun mobil cal. 30 mm ( dirijat automat pe direcţia privirii operatorului de arme ), de 16 rachete antitanc ghidate şi de 40 rachete S-8 sau S-13.Viteza maximă a lui Mi-28 este de 320 km/h, plafonul practic de 5.700 m şi autonomia de 1.100 km.

Ştiri Recomandate

Ucraina: Forțele de ocupație pro-ruse au atacat o zonă rezidențială din Donețk
Zeci de tancuri T-34, readuse la 'viață' în Rusia pentru a aminti de victoria împotriva Germaniei naziste
China a primit un loc în Consiliul pentru Drepturile Omului (ONU). ”Absurd și imoral. Un piroman, șeful pompierilor”
Iohannis: Armata română se bucură de aprecierea NATO. România, pilon de stabilitate şi securitate pe flancul estic
Militarii din Ecuador au ridicat cadavrele victimelor COVID-19. Președinția a reacționat după imaginile cu cadavre pe străzi
Ziua NATO în România. Orban: Omenirea, într-o luptă aproape inegală cu un inamic invizibil
Fost expert NATO: Rusia a infiltrat ofițeri GRU în Italia
Ministrul Nicolae Ciucă, în vizită la spitalul de campanie de la Constanța. Instalarea facilității decurge conform planului