Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rușii susțin că au distrus în Marea Neagră un detașament de debarcare ucrainean, format din patru vedete rapide și aproximativ 50 de militari
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 30.08.2023, Aviația navală a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a distrus în acvatoriul Mării Negre patru vedete rapide ucrainene având la bord grupe de desant ale Forțelor pentru operații speciale.

,,Pe 30 august, în jurul orei 00:00 (ora Moscovei), un avion aparținând Aviației navale a FRMN a distrus în acvatoriul Mării Negre patru vedete rapide ale Forțelor Armate ale Ucrainei, care aveau la bord grupe ale Forțelor pentru operații speciale, cu un total de aproximativ 50 de militari, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția de presă Interfax.

Deși reprezentanții militari ruși nu au precizat ce tip de aeronavă a fost întrebuințată în această acțiune, se poate presupune că este vorba despre un avion de vânătoare Su-30SM din cadrul Aviației navale a FRMN.

Partea rusă nu a furnizat alte detalii despre locul în care Forțele Armatei ale Ucrainei intenționau să debarce trupe sau alte aspecte ale confruntării de pe mare.

Trebuie remarcat faptul că, recent, militarii ruși au mai anunțat distrugerea unor vedete ucrainene în Marea Neagră.

Astfel, pe 22 august, Aviația navală a FRMN au anihilat, aproape simultan, două vedete rapide ale Marinei ucrainene în zona instalațiilor rusești de extracție a gazelor naturale și în apropierea Insulei Șerpilor.

În incidentul din zona Insulei Șerpilor au fost implicate un avion rusesc de tip Su-30SM și o vedetă rapidă Willard Sea Force fabricată în SUA, având la bord un grup de asalt amfibiu al Forțelor Armate Ucrainene.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

„Suntem deschiși, trimiteți inspectori”. Zelenski respinge dezinformările privind deturnarea ajutorului militar și confirmă că schimbul de informații a ajutat la îmbunătățirea armelor SUA
Șoigu amenință că prezența forțelor de menținere a păcii în Ucraina va duce la Al Treilea Război Mondial. Moscova aduce în discuție și arma nucleară
Continuă seria de pierderi usturătoare pentru Forțele Aerocosmice. Ucrainenii mai distrug un Su-30SM rusesc. L-au prins în baza aeriană Rostov-pe-Don
Vladimire, oprește-te! Trump îi scrie lui Putin după atacul rusesc ucigaș asupra Kievului. Negocierile de pace par a fi în impas
Rușii au executat un nou atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei, lovind ținte de la Harkov la Șepetovka
Fiecare o ține pe-a lui: În timp ce Ucraina nu vrea Crimeea rusă, rușii au trasat și ei o „linie roșie” pe care nu o vor accepta niciodată în negocieri
În Polonia imperialismul rus dă fiori. Sikorski: Nu aveți destul pământ? 11 fusuri orare și tot nu sunt suficiente?
Ucraina respinge din capul locului un punct al tratatului de pace propus de SUA: Nu vom recunoaște niciodată Crimeea ca parte a Rusiei
Rusia desfășoară lansatoare de rachete nord-coreene M1991 pe frontul din Ucraina (Video)
Surpriză plăcută: În timp ce Ucraina luptă pentru independența informațională față de SUA, o putere asiatică îi oferă accesul la datele sateliților săi
Planul de pace al SUA în războiul din Ucraina: Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, așteptat la Moscova de ruși
Rusia spune că nu există planuri concrete despre negocieri pentru o încetare a atacurilor asupra zonelor civile
„Încetarea focului” de Paște propusă de Vladimir Putin, o operațiune de PR pentru a-l calma pe Trump
Rusia lansează un atac masiv cu drone asupra orașului Odesa, pe fondul apelului Kievului pentru încetarea focului asupra infrastructurii civile
Nici măcar ucrainenii nu știu ce au distrus (Video). Un monstru blindat pe șine, lovit inteligent sub „burtă” în Rusia, în cel mai vulnerabil punct
Bombardarea Yemenului pe Signal ia amploare. Hegseth, șeful Pentagonului, mai avea un grup de Signal cu familie și prieteni unde oferea informații clasificate
Armistițiul de Paște propus de Putin, doar un exercițiu de imagine: “Este un spectacol cu un singur spectator - Donald Trump”
Încă un Bradley, capturat în Ucraina. "Ucigașul de tancuri", prezentat de ruși ca un mare trofeu
Rușii încă visează la Transnistria, dar recunosc că “deocamdată, nu avem resurse pentru a captura Odesa și Mîkolaiv”
Lagăre de reeducare și uniforme militare rusești - drama copiilor ucraineni răpiți de Mama Rusie
Rușii sunt aproape de recuperarea completă a regiunii Kursk. Militarii ucraineni mai controlează o singură localitate de pe teritoriul rus
Putin declară armistițiu de Paște
Mai multe firme chineze, acuzate că ajută Rusia să producă rachete Iskander, au fost trecute pe lista de sancțiuni a Kievului
Ce se mai știe despre bazele militare rusești din Siria. “Moscova continuă dialogul cu guvernul de tranziție”
”Nimeni nu mă joacă pe mine”. Trump confirmă că ar putea abandona negocierile privind Ucraina dacă nu se ajunge rapid la un rezultat. Ce se întâmplă cu ajutorul militar american
Joia Neagră pentru a doua Armată a lumii: Trupele de elită ruse, decimate la Pokrovsk. Cifrele „dezastrului irevocabil”, fără niciun centimetru avans
Rușii au încercat spargerea frontului de sud. Nouă tactică folosită în regiunea Zaporojie, implică atacuri conduse cu o întregă unitate de luptă
Cum folosește Rusia aviația militară pe post de „artilerie aeriană” și de ce marele perdant e Marina, zdrobită de o țară fără nave de luptă
Avioanele US Navy au atacat un port petrolier important din Yemen
Moscova anunță că ”armistițiul energetic” a expirat, dar nu este clar ce instrucțiuni va da Vladimir Putin

Ştiri Recomandate

Sistemele HIMARS, în centrul manevrelor militare NATO din Estonia: SUA reafirmă angajamentul pentru apărarea colectivă
Trump a reuşit să genereze confuzie în rândul experţilor militari: Statele Unite intenționează să dezvolte un nou avion de luptă F-55 și să modernizeze F-22
Ucraina prezintă oficial drona navală Magura V7 (Foto/Video): Această ambarcaţiune ar putea schimba din nou dinamica conflictului din Marea Neagră
Sub paravanul negocierilor de pace, rușii avansează în Donețk și se pregătesc să ia cu asalt cea mai fortificată zonă din regiune, respectiv Slavyansk-Kramatorsk
Marco Rubio lucrează la schimbări majore în Consiliul Național de Securitate al SUA
Rusia accelerează desfășurările de trupe la granița cu statele NATO: Moscova își reface forțele armate la un ritm care depășește estimările anterioare
De la „anticul” AK-47 la RPL-20. Kalașnikov se laudă cu noua mitralieră dezvoltată pentru ruși în baza războiului din Ucraina și anunță când începe producția în serie
Cum și-a pus România piedică singură și a ratat „big time” șansa de a produce blindate Piranha 5 pentru două țări din regiune
Putin nu merge la Istanbul. Rusia a prezentat delegația care va negocia direct cu ucrainenii în Turcia
Fostul prim-ministru al Marii Britanii face acuzaţii dure: Occidentul „nu a avut niciodată curajul” să sprijine ferm Ucraina
Estonia acuză că un avion rusesc Su-35 i-a încălcat spațiul aerian în zona Golfului Finlandei. Avioane NATO au fost ridicate la interceptare
Sistemul german IRIS-T în acțiune pe frontul din Ucraina (Foto/Video): 33 de interceptări perfecte înregistrate de o singură unitate a armatei ucrainene
Acord nuclear: Iranul susține că e pregătit să spune „da” Americii, dar pune o condiție
Dronele maritime ucrainene: Arma "cât o mașină de luptă" care a făcut ca Marea Neagră să devină un cimitir pentru flota rusă
Ucraina lansează strategia „hide & strike” după ce a pierdut 1.000 de blindate în fața dronelor rusești: Vor fi trimise mai puţine tancuri pe linia frontului
Marea Britanie va implica Inteligența Artificială în supravegherea submarinelor rusești
SUA dezvăluie noi date despre „bijuteria” F-47: Un avion de luptă ce va atinge viteza de 2 Mach, dar o rază cu 70% mai mare decât F-22 Raptor
Nu iese fum fără foc: În telenovela avionului Rafale doborât în premieră de un J-10 de producție chineză, India recunoaște „pierderi”. Dar doar atât
Pachetul 17 de sancțiuni europene va lovi flota fantomă a Moscovei. Noi bariere și pentru componente cu dublă utilizare folosite de industria militară rusească
Criză profundă în Bosnia Herzegovina. Pierde Guvernul central controlul asupra armatei?
Comisarul european pentru apărare: Rusia va folosi pacea pentru a se pregăti de atacarea UE. Există o singură modalitate de a descuraja Rusia
Iată un motiv pentru care Putin nu vrea armistițiu: Rusia a adunat suficiente forțe pe front pentru o ofensivă majoră
SUA au găsit echipamente de comunicații ascunse în invertoare și în baterii din China, care pot fi controlate de la distanță
Imposibilul a fost reușit cu șansă și măiestrie: Piloții ruși de Su-30 doborâți de drone maritime cu rachete americane AIM-9 au făcut o mare greșeală
Voluntariat made in Russia: Deși Putin susține că recrutările în Armată duduie, dezertările voluntarilor sunt la ordinea zilei
Marea Britanie nu vrea să fie surprinsă de submarinele Rusiei: Sute de drone subacvatice Lura și SG-1 Fathom vor împânzi apele britanice pentru a monitoriza tot ce mișcă rușii
Un avion de antrenament T-4 Kawasaki s-a prăbușit într-un lac în Japonia, imediat după decolare
Blufează Parisul? Franța spune că are trei condiții pentru a disloca avioane Mirage 2000 sau Rafale cu arme nucleare în alte țări
"America First" cu aliați: De ce este România esențială și devine coloana vertebrală a strategiei SUA la Marea Neagră
Cooperare strategică: UE valorifică experiența Ucrainei pentru a-și consolida industria de apărare
Zelenski: Acesta e războiul lui Putin iar el decide totul în Rusia. Trump va trebui să se convingă că Putin minte
Rebelii houthi au încercat să-şi măsoare forţa cu aviaţia militară a SUA: „Aproape au lovit” avioane F-16 şi F-35 americane în tipul Operation Rough Rider
pixel