Șoigu: Rusia va folosi arme cu dispersie împotriva Ucrainei dacă SUA vor livra astfel de muniție. Moscova spune că până acum „s-a abținut”
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a afirmat marţi că Moscova va fi nevoită să folosească metode de atac "similare" dacă Statele Unite îi furnizează Ucrainei bombe cu dispersie, au relatat media ruse citate de Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.
Rusia deţine muniţie cu dispersie, dar deocamdată s-a abţinut să o folosească în campania sa militară,"fiind conştientă de ameninţarea pe care o reprezintă aceasta pentru populaţia civilă", a precizat Şoigu.
Remarcile sale vin după ce săptămâna trecută SUA au anunţat că vor livra Ucrainei muniţie cu dispersie pentru contraofensiva sa împotriva forţelor ruse, aminteşte Reuters, notând că este vorba de un tip de muniţie în general interzisă.
Ministrul rus a mai menţionat că nici Rusia, nici SUA şi nici Ucraina nu participă la Convenţia privind bombele cu dispersie ce vizează interzicerea folosirii acestora, asigurând pe de altă parte că Moscova deţine rezerve suficiente de astfel de muniţii, care sunt şi "mult mai eficiente" decât cele analoage ale SUA.
Complexul militar-industrial al Rusiei şi-a intensificat producţia de diferite arme şi alte echipamente destinate armatei, începând din 2022, a mai adăugat Şoigu.
Acesta a insistat, în context, că livrarea de muniţie cu dispersie Kievului nu va face decât să "prelungească conflictul" din Ucraina.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News