Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Donbasul amintește tot mai mult de Primul Război Mondial. De teamă să nu piardă Kremina, Rusia aruncă în luptă tot ce are mai bun
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Luptele grele continuă în zona Soledar din regiunea Donețk, iar trupele ruse încearcă fără succes să spargă apărarea armatei ucrainene, spun oficialii de la Kiev.
Situația pe frontul ucrainean din Est la mijlocul lui ianuarie 2023. Foto: ISW
Situația pe frontul ucrainean din Est la mijlocul lui ianuarie 2023. Foto: ISW

Numărul unităţilor militare ruse în Ucraina a crescut de la 250 mii, câte erau acum o săptămână, la 280 mii, în prezent, a declarat joi ministrul ucrainean adjunct al apărării, Hanna Maliar, într-o conferinţă de presă.

Moscova încearcă să obţină ”iniţiativa strategică”  și își concentrează eforturile pe încercarea de a captura Soledar.

Mai mult, analiștii Ministerului britanic al Apărării relatează că Rusia redistribuie trupe aeriene pentru a consolida sectoarele cu probleme de pe linia frontului din Donbasul ocupat, în zona localității Kreminna.

Este vorba de Divizia de asalt aeropurtată 76 Gardă (cunoscută ca Forțele aeropurtate ale Federației Ruse).

Anterior, toate trupele aeriene dislocate ale Federației Ruse erau concentrate în regiunea Herson pentru a deține pozițiile capturate în prima parte a lui 2022, se arată în raport.

Rușii se tem de pierderea localității Kreminna din regiunea Luhansk , așa că își întăresc pozițiile prin transferul mai multor unități de parașutiști și tancuri acolo.

 

Lupte ”sălbatice”

Sursa: ISW

Un oficial militar de rang înalt al Pentagonului arată că în ultimele două luni, luptele din zona Bahmut au fost cu adevărat sălbatice.

”Și ceea ce vreau să spun prin „sălbatic” este că vorbești despre zeci de mii de proiectile de artilerie care au fost trase între ambele părți. În multe cazuri, sunt câteva mii de proiectile de artilerie care sunt trase într-o singură zi”.

Oficialul spune că luptele din aceste săptămâni se compară cu încleștările din timpul Primului Război Mondial ”din cauza tranșeelor ​​și a ploii, acesta fiind un teren vălurit”. Acesta a explicat că în ultimele două săptămâni luptele au avut loc pe aproximativ aceleași poziții, fiecare tabără câștigând sau pierzând, pe rând, teren.

Foto: Armata ucraineană

 

Situație ”dificilă” la Soledar și Bahmut

 

Întreaga elită a armatei ruse, care a încercat să captureze Bahmut, a migrat la Soledar, mai ales că distanța dintre Soledar și Bahmut este undeva în jur de 7 kilometri. 

Potrivit unui ofițer al armatei ucrainene, citat de Unian, atacul asupra lui Soledar durează de mai bine de 10 zile. Ocupanții și-au început ofensiva pe 27 decembrie, fără să țină seama de pierderile imense de vieți omenești, comandanții ruși încercând să captureze orașul cu orice preț.

Foto: Forțele armate ucrainene / Ministerul apărării

Un alt înalt responsabil militar, generalul de brigadă Oleksii Gromov, declarase anterior că situaţia militară din Ucraina este în continuare 'dificilă', cu cele mai grele lupte pe frontul de est.

Forţele ruse încearcă să taie liniile ucrainene şi să încercuiască trupele ucrainene, a spus acesta într-o conferinţă de presă.

Gromov a mai spus că pericolul unui atac lansat dinspre Belarus, aliatul Rusiei din nordul Ucrainei, va rămâne pe tot parcursul anului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmase miercuri seara că luptele continuă la Soledar, un mic oraş de aproximativ 10.000 de locuitori înainte de război, în prezent complet distrus, şi că frontul în regiune 'rezistă '.

La rândul său, fără să ofere cifre concrete, Hanna Maliar a indicat joi că trupele ruse care luptă la Soledar - în mare parte mercenari din grupul paramilitar Wagner-'suferă pierderi grele', 'încercând fără succes să spargă apărarea noastră'.

Kievul nu a prezentat public cifrele soldaţilor săi ucişi sau răniţi în luptele de la Soledar şi Bahmut, marele oraş din zonă, dar Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, a menţionat miercuri 'pierderi semnificative' într-un interviu pentru AFP. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Polonia nu scapă de blestemul rachetelor rusești: Ambasada de la Kiev, avariată din nou. În weekend Rusia a lansat sute de drone și rachete spre Ucraina, inclusiv Kinjal și Kalibr
După scenariul cunoscut: Rusia lovește Ucraina cu rachete și drone, iar Polonia ridică în aer avioane poloneze și aliate
Rusia a publicat bilanțul teritoriilor “eliberate” în Ucraina de la începutul anului 2025: 205 de sate
Zelenski anunță că nu intenționează să candidideze pentru un nou mandat de președinte al Ucrainei
Două avioane An-26 și radare de coastă ale trupelor ruse distruse de ucraineni în Crimeea ocupată (VIDEO)
O rachetă rusă Iskander lovește un poligon militar ucrainean. Mai multe victime confirmate
Ucraina a lovit puternic orașul port rus Novorossiysk, de pe mare și din aer. Oficialii Rusiei invocă morți și răniți
Trump vorbește în premieră de înfrângerea Rusiei: Ucraina poate câștiga războiul și își poate recupera teritoriile
Rusia își adaptează tactica și vizează liniile de aprovizionare ale Armatei ucrainene
Vântul democrației începe să sufle în Siria. Se organizează primele alegeri parlamentare de la răsturnarea lui Assad
Afganistanul îi trântește ușa în nas lui Trump. Niciun centimetru pătrat din baza de la Bagram nu va fi restituit SUA anunță talbanii, în ciuda ultimatumului Americii
Trump amenință Afganistanul spunând că „se vor întâmpla lucruri grave” dacă va fi refuzată returnarea bazei Bagram. SUA amintesc că baza e la o oră de locul unde China produce arme nucleare
Zelenski a propus României și Poloniei un scut comun: Doborârea dronelor rusești deasupra Ucrainei și viceversa
Ucraina vrea să iasă din defensivă. Armata crează unități moderne de asalt care vor identifica punctele vulnerabile ale rușilor și vor lovi punctual
Rusia a lovit în această dimineață din nou vestul Ucrainei iar Polonia a ridicat avioane de luptă F-16
Conductele au devenit arma secretă a Rusiei în zona de război. Acestea sunt folosite pentru transportul în secret de trupe și provizii
Trump recunoaște eșecul păcii în 24 de ore și spune că e dezamăgit de Putin deși credea că războiul din Ucraina va fi cel mai ușor de rezolvat
Militari ucraineni în regiunea Donețk, direcția Pokrovsk
EXCLUSIV
Război la intensitate mare: Forțele ruse și-au dublat numărul de atacuri pe o direcție importantă în Donețk
„Ziua rafinăriilor ruse” pentru Ucraina: Dronele ucrainene aproape că au ajuns la Urali unde și rafinăria Neftekhim Salavat a Gazprom a fost lovită azi-noapte
Forțele speciale ale Ucrainei au lovit rafinăria de petrol rusă din Volgograd. Din totalul prelucării petroliere a Rusiei, 5.6% se află la Volgograd
UE înăsprește regulile privind exportul de tehnologii cu dublă utilizare, care folosesc mașinii de război a Rusiei
Consilier important al lui Putin a demisionat. Singurul care s-a pronunțat împotriva războiului din Ucraina, era și autorul Planului Kozak pentru R. Moldova
Jocul periculos din jurul uriașei centrale nucleare din Zaporijia și de ce Ucraina este interesată de menținerea acestui risc
Cladirea din Polonia, lovită de drone sau de o rachetă lansată din F-16? Președintele și premierul Poloniei răspund
Pentagonul aprobă furnizarea de arme Ucrainei, care vor fi achiziționate de aliați (Reuters)
O nouă ofensivă terestră în Fâșia Gaza. Tancurile IDF au intrat până în centrul orașului Gaza
Iată de ce e mai ieftin să te înarmezi pentru descurajare: Ucraina cheltuie 172 de milioane de dolari pe zi, doar pentru a se apăra de invazia Rusiei
MApN: Spațiul aerian românesc, încălcat de drone de 11 ori de la începutul invadării Ucrainei / Echipele poloneze anti-drone vor fi instruite de operatori ucraineni
Două rafinării din Rusia au suferit avarii după atacuri cu drone ucrainene
Rușii au încercat să intre în Kupiansk prin conducte. Operația ucraineană de contrasabotaj a reușit

Ştiri Recomandate

Costul războiului se inversează pentru Rusia: Ucraina primește sistemul de apărare antiaeriană Skyranger 35, finanțat din activele rusești înghețate
Zelenski spune ce zone din Rusia vor fi vizate de atacurile cu rachete Tomahawk
„Castorul Curajos”: Exercițiul NATO care supune tancurile Leopard 2 la cel mai greu test. Miza – „coloana vertebrală” a apărării pe Flancul Estic
Triumful neconvențional: Cum a devenit Donald Trump „președintele păcii” și miza următoarei faze a acordului Israel-Hamas
Armata României nu vrea elicoptere H215M, considerate prea vechi, deși francezii le-ar produce în țară. Iar pentru H225M francezii nu vor să ofere licență
Ascensiunea Coreei de Sud: De ce vrea compania Hanwha să fabrice artilerie K9A2 și obuze direct în SUA, luând fața giganților locali
Strategia sinucigașă lui Merkel: Antrenament modern pentru trupele ruse și promisiuni de echipamente militare și acces la documente clasificate
Lovitură în inima logisticii ruse din Crimeea. Dronele Ucrainei „au aprins” rezervorul care alimentează mașinăria de război a Armatei ruse din sudul Ucrainei
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Photo source: Presidency of the Republic of Türkiye
EXCLUSIV
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan vine în România
Rusia vrea să „spargă” zidul spre Europa cu T-90: Producția de tancuri, cu motoarele turate la maximum. 2036, anul zero?
Toți ostaticii israelieni au fost eliberați din Fâșia Gaza. „Acordul Trump” pentru pace va fi concretizat la summitul din Egipt
Danemarca, acord pentru încă 16 avioane F-35. Flota daneză va cuprinde și drone de luptă colaborative
Rusia anunță că dezvoltă o „armă minune” pe care o va prezenta curând. Arme „minuni” au mai fost și tancurile T-14 sau avioanele Su-57
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Livrarea Tomahawk, tot mai aproape. Trump avertizează că e pregătit să ajute Ucraina dacă Putin nu oprește războiul
Star Wars 2.0 | China susține că are deja un concurent la sistemul antirachetă ”Golden Dome”
Excelența Sa, Özgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei în România, în dialog cu Tudor Curtifan. Photo: DefenseRomania
EXCLUSIV
Relațiile politice și militare dintre România și Turcia, principalul nostru aliat în regiune | ES Özgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei, în exclusivitate la DefenseRomania
Din tranșeea tăcerii la tribuna Europei: Un fost militar român înfruntă monștrii trecutului și indiferența prezentului
Mirage 2000D, în noua configurare RMV sau pe scurt „Vânătorul de drone”. Ce îmbunătățiri au adus francezii după ce au studiat războiul purtat de ruși
Hamas a capitulat. Gruparea teroristă a acceptat să predea conducerea Fâșiei Gaza după războiul cu Israelul
Oficial ucrainean: Definiția victoriei nu ar fi granițele din 1991 ci distrugerea regimului Putin. „Ursulețul rus de hârtie” nu poate lupta singur împotriva Europei
Atenție, România: HIMARS e devastator, lucru simțit și de ruși, și poate câștigă războaie. Dar cu o condiție
Israelul va distruge „orașul subteran” din Gaza după eliberarea ostaticilor. Distrugerea tunelurilor, condiție pentru demilitarizarea Fâșiei
Basarabia sau Transilvania? O decizie militară greșită care a adus victoria totală: România intră în război lăsând deschisă o graniță de 1.000 de km și apoi colapsează
Summitul păcii în Gaza dintre Israel și Hamas va fi prezidat de Trump în Egipt. Iranul, aliat al grupării teroriste Hamas, se declară sceptic privind armistițiul
U.S. Army dă asigurări că niciun picior de soldat american nu va fi dislocat în Fâșia Gaza
Ucrainenii ne confirmă temerile: Eficiența Patriot s-a prăbușit la 6% după ce rușii au tras „lozul norocos” pentru rachetele hipersonice Kinjal lansate de pe MiG-31K
Lukașenko a ordonat verificarea nivelului de pregătire al Armatei. Mai multe unități militare au fost aduse la „cel mai înalt nivel de pregătire pentru luptă”
Britanicii au „scanat” Rusia. Avioane RC-135 și P-8 Poseidon, sprijinite de americani, au survolat granițele Rusiei. Tranzitând apoi România și Marea Neagră
În halele fabricilor de armament din România cresc copaci, la propriu. Fabrica de pulberi Pirochim Victoria deține recordul cu 0 activitate
Ultima șansă pentru rezerva Armatei României, cu kilograme în plus și medie de vârstă de 50 de ani? Următoarele date ar trebui să ne îngrijoreze în caz de război
Avioane F-15 ale Qatarului, pe pământ american. Qatarul și SUA au ajuns la un acord pentru construcția unei instalați ce va deservi qatarezilor, într-o bază militară din SUA
pixel