După retragerea NATO din Afganistan, Turcia va prelua controlul aeroportului din Kabul
Potrivit informaţiilor publicate în presa internaţională, Turcia a fost de acord să preia controlul asupra aeroportului internațional din Kabul, după ce forțele NATO se vor retrage în totalitate din Afganistan, la începutul lunii septembrie.
Potrivit unui raport citat de publicaţia The National, acest acord vine în contextul incertitudinilor cu privire la soarta Aeroportului Internațional Hamid Karzai (fostul aeroport internațional Kabul), ca urmare a recentelor violenței intre soldaţi afgani şi talibani la 120 km de Kabul.
Aeroportul este considerat un punct de acces crucial pentru comunitatea internațională, deoarece încearcă să mențină o prezență diplomatică în Afganistan. Președintele SUA, Joe Biden, a stabilit ca 11 septembrie 2021 să fie dată la care forțele NATO să se retragă din Afganistan.
Oficiali guvernamentali din Kabul au declarat pentru The National, sub protecţia anonimatului, că există îngrijorări cu privire la capacitatea guvernului afgan de a-și asuma responsabilitatea pentru securitatea zborurilor aeriene internaționale.
„Nu avem capacitatea de a conduce aeroporturile doar cu afgani din cauza lipsei de expertiză și nici nu avem capacitatea financiară de a aduce contractanți din afara ţării”, a spus un oficial din Kabul.
În mai, generalul american Mark Milley a declarat că sunt în curs discuții cu toate statele aliate din NATO despre modul în care se poate garanta cel mai bine securitate pe aeroportul din Kabul.
Un acord în valoare de 130 de milioane de dolari pare să fi fost convenit acum cu Turcia înaintea summitului NATO din această lună, deși datele și detaliile nu au fost încă finalizate.
Trupele turcești au fost desfășurate în cadrul misiunii NATO în Afganistan din 2003, dar nu se angajează în operațiuni şi misiuni de luptă.
Ankara a preluat un rol diplomatic din ce în ce mai activ în conflict, acceptând o cerere a Washingtonului la începutul acestui an de a purta discuții de pace între insurgenții talibani și guvernul de la Kabul.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News