Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina a dezvăluit cât poate rezista fără niciun ajutor din SUA în fața mașinăriei ruse de război. Vestea bună e că nu vine colapsul
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Ucraina privește cu „atenție și îngrijorare” tranziția de schimbare a puterii în state, unde se discută tot mai mult despre o soluție pentru stoparea războiului rus de agresiune, dar Kievul ia în calcul și posibilitatea ca noua administrație Trump să sisteze ajutorul militar.
Foto: Forțele Armate ale Ucrainei
Foto: Forțele Armate ale Ucrainei

Ministrul ucrainean al Finanțelor, Serhii Marchenko, într-o evaluare recentă, consideră că Ucraina dispune în prezent de arme și finanțare pentru a rezista chiar dacă SUA retrag sprijinul militar.

În acest sens, ministrul Finanțelor a menționat că posibila încetare a ajutorului este o provocare serioasă pentru capacitatea de apărare a Ucrainei, dar nu un colaps inevitabil.

El a estimat că într-un asemenea scenariu nedorit Ucraina își poate menține pozițiile „cel puțin până în prima jumătate a anului 2025”.

"Trebuie să avem un plan pentru a crea condițiile necesare pentru cooperarea cu noua administrație (n.r. - Donald Trump). Este în interesul natural al Ucrainei să construiască încredere pentru cooperarea. Cred că aceasta ar trebui să fie o strategie prioritară atât pentru Ucraina, cât și pentru Europa", a subliniat, citat de publicația ucraineană Pravda, ministrul Finanțelor de la Kiev.

Potrivit lui Marchenko, pentru a face față incertitudinii privind continuarea ajutorului, Ucraina ar trebui să folosească timpul rămas în cel mai „înțelept” mod și să poată negocia cu noua administrație americană.

„Cred că avem suficiente fonduri, suficiente arme, suficiente rachete și obuze de artilerie pentru a rezista cel puțin până în prima jumătate a anului 2025. Vom asigura suficiente alocări bugetare pentru achiziționarea de muniție și echipament militar necesar în 2025”, a asigurat el. 

Marchenko a menționat că Ucraina primește în prezent armele necesare de la Statele Unite.

"Aceasta înseamnă că cel puțin pentru prima jumătate a anului și după aceea, vom fi bine înarmați pentru a rezista acestei agresiuni”, a conchis oficialul de la Kiev.

 

Industria de apărare din Ucraina produce deja jumătate din muniția de care Armata are nevoie

 

2. Foto: Гене... (ucraina_90906800.jpg)

Foto: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

De remarcat că în prezent Ucraina reușește să producă intern jumătate din muniția de care are nevoie. Acest lucru a fost confirmat și de Excelența Sa Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei la București, într-un briefing cu ocazia a 1.000 de zile de război rus total împotriva Ucrainei, care a avut loc recent la Ambasada Ucrainei în România și la care a participat și DefenseRomania.

Ambasadorul Ucrainei a prezentat câteva cifre și a făcut un apel către partenerii Ucrainei pentru a finanța și a investi în industria de apărare din Ucraina. Ar putea fi o situație win-win pentru statele implicate în acest proces, inclusiv pentru România.

„Jumătate din muniția folosită azi e produsă în Ucraina! Ceea ce complexul industrial de apărare al Ucrainei a arătat e capacitatea de a se extinde. La acest aspect lucrăm îndeaproape cu partenerii noștri internaționali pentru că există un potențial mare de dezvoltare.

Pentru acest an Guvernul a finanțat producția militară cu aproape 7 miliarde de dolari întrucât capacitatea totală de producție este estimată la 20 de miliarde de dolari americani. Așadar este acest decalaj care poate fi finanțat de partenerii internaționali care ne-ar putea ajuta să producem armamentul de care e nevoie pentru a pune capăt războiului. Apelul către partenerii noștri internaționali e să investească în industria de apărare din Ucraina”, a transmis E.S. Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei la București.

De la muniție la drone unde Ucraina excelează există multe paliere pe care s-ar putea identifica nevoi de cooperare bilaterală industrială între România și statul nostru vecin.

Germanii, cehii, slovacii și multe alte state au deschis deja canele de dialog și unele companii din aceste state inclusiv fabrici de producție în Ucraina sau în statele de rezidență.

CITEȘTE ȘI: Pace pe modelul „coreean”? Franța și Polonia vor să dea șah Rusiei: 40.000 de militari ca forță de menținere a păcii în Ucraina, o garanție că Rusia nu mai atacă


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
Situație critică la Pokrovsk: Peste 300 de militari ruși au intrat deja în oraș, iar retragerea ucrainenilor pare o chestiune de timp
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Dronă prăbușită în România în timpul unui nou atac masiv rus la Dunăre împotriva Ucrainei. Eurofighter și F-16 nu au putut decola din cauza vremii
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Explozii în portul strategic Tuapse. Rusia, lovită din nou de drone în "pilonul" petrolier al maşinăriei sale de război de la Marea Neagră
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Șeful armatei Ucrainei: Orașul Pokrovsk este sub control, intensitatea atacurilor inamice a scăzut
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Un „Ferrari” al distrugătoarelor de tancuri a apărut pe frontul ucrainean. Ce poate face vehiculul italian B1 Centauro și de ce este ideal pentru contra-ofensivele Ucrainei
Rusia a efectuat un nou atac violent asupra Ucrainei. Trupele ruse au folosit un număr record de rachete aerobalistice Kinjal
SUA vor stabili o prezență militară în Siria. Obiectivul e procesul de pace cu Israelul
Rusia acuză că soldații ei sunt uciși în Ucraina de muniția și armamentul livrat de „fratele sârb”. Rușii arată pisica vecinilor noștri
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei

Ştiri Recomandate

Congresul american “corectează” strategia administrației Trump privind sprijinul aliaților. Reducerea numărului de trupe de la Kogălniceanu rămâne însă aplicată  
Raport Norvegia: Europa va plăti dublu dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina. Factura se ridică la 1,6 trilioane de euro
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Rusia încearcă să revină în Marea Mediterană: O fregată și un submarin urmează să ajungă din nou în pozițiile pierdute după divergențele cu Siria
Tensiuni în Pacific: Portavionul chinez Liaoning a efectuat 100 de decolări și aterizări în apropierea Japoniei, iar aeronavele nipone au fost luate la țintă
Kievul avertizează că Rusia ar putea deschide un nou front în nordul Ucrainei, în timp înaintează și la Pokrovsk
Marea Britanie pregătește o rețea hibridă de nave, avioane și drone care să contracareze submarinele rusești
Ucrainenii publică fotografiile "de prezentare" cu drona navală care a speriat Aviația rusă: Magura V7 dotată cu rachete AIM-9 Sidewinder
Israelul anunță că va rămâne în sudul Siriei și solicită crearea unei zone tampon
„Sunt puțin dezamăgit.” Trump crede că Zelenski încă nu a citit propunerea de pace a SUA. Președintele ucrainean este primit luni de aliaţii săi europeni
Cât de aproape este pacea în Ucraina? Adevărul despre „ultimii 10 metri” ai negocierilor
Fabrica de minciuni asistată de AI: Rețeaua rusă „Doppelgänger” inundă Franța cu sute de site-uri de știri false înaintea alegerilor cruciale din 2026
Criză istorică la nivelul industriei militare americane: SUA recunosc oficial că nu mai au capacitatea să construiască două avioane de generația a șasea simultan
Ucraina nu mai irosește rachete de milioane de dolari pe drone. Arma „low-cost” montată surprinzător pe avioanele F-16 (FOTO)
Tensiuni în Europa: Germania evaluează aderarea la programul rival de avioane de luptă GCAP, pe fondul blocajului cu Franța
„Momentul adevărului” pentru europeni: Șeful apărării din UE cere un plan de pace european, independent de cel propus de SUA
Sfârșitul unei ere de tensiuni? Turcia, la un pas de a renunța la sistemele rusești S-400 pentru a reveni în programul F-35
NATO realiniază flancul nordic: Danemarca, Suedia și Finlanda trec în responsabilitatea comandamentului din Statele Unite
Ce înseamnă să fii considerat încă aliat cheie al SUA pe Flancul Estic al NATO: Polonia a reușit să obțină o flotă de 250 de blindate Stryker la prețul simbolic de un dolar
"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
NATO reacționează în Polonia: Avioane poloneze și elicoptere cehe Mi-171 au decolat, ca răspuns la valul de rachete și drone rusești care a lovit Ucraina
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Rachetele Oreshnik din Belarus fac din baza de la Deveselu o țintă principală. Cum va răspunde NATO la amplasarea de rachete rusești la câteva sute de km de capitale europene
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Marea Britanie și Norvegia vor opera împreună o flotilă de fregate
Unitatea de elită a României: JLTV au turele automatizate iar blindatele Polaris au fost parașutate cu succes. Forțele speciale excelează ca dotări și pregătire
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
pixel