Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultima bucată liberă din Bahmut: Forțele ruse, nevoite să lupte pentru fiecare scară de bloc
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Scopul Kievului este de a uza armata rusă, în timp ce Ucraina își înarmează și își antrenează propria armată pentru o viitoare contraofensivă.

După opt luni de război de tranșee pentru orașul Bahmut, rușii au crescut puternic numărul de atacuri asupra trupelor ucrainene, sperând să le împingă în cele din urmă din zona din estul Ucrainei.

Șeful Wagner, Yevgeni Prigojin , susține că forțele sale controlează acum peste 80% din Bahmut, inclusiv întregul centru administrativ, fabricile, depozitele și clădirile municipale. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), folosind materiale vizuale, cum ar fi imagini din satelit, forțele ruse controlează cel puțin 76% din Bahmut.

Surse rusești au susținut pe 14 și 15 aprilie că luptătorii Wagner au capturat gara Bahmut-2 și că majoritatea forțelor ucrainene s-au retras din zonă, deși ISW nu a văzut încă o confirmare vizuală a vreunei afirmații. Surse ruse susțin că luptătorii Wagner au traversat secțiuni nespecificate ale liniei de cale ferată în centrul Bakhmut.

Armata ucraineană respinge afirmațiile conform cărora Rusia a capturat mai mult de 80% din oraș și afirmă că forțele ucrainene controlează „în mod semnificativ” mai mult de 20% din Bahmut.

Atât Ucraina, cât și Rusia susțin că bătălia de la Bahmut a fost vitală în slăbirea armatei adverse. Rusia a trimis valuri de prizonieri în raiduri aproape sinucigașe în și în jurul lui Bahmut, susținute de parașutiști și forțe speciale cunoscute sub numele de Spetsnaz. De partea ucraineană, Brigada 93 mecanizată apără cea mai mare parte a frontului urban, din ianuarie.

Bloggerii militari ruși care pretind că raportează din interiorul Bahmut au raportat că forțele ruse folosesc tancuri T-90 chiar în Bahmut, sugerând că Wagner are acces la aceste tancuri moderne pentru asaltul său asupra orașului.

 

Bahmut, mormântul Wagner?

 

Statul Major ucrainean a raportat că luptele grele au continuat în Bakhmut și că forțele ruse au efectuat operațiuni ofensive fără succes în apropiere de Hromove (2 km vest de Bahmut).

Kievul susține că Wagner a reușit să obțină anumite succese în Bahmut numai datorită atacurilor în care și-au folosit oamenii, aruncându-i în așa-zisa mașini de tocat carne.

"Asta a fost singurul lucru care le-a permis să realizeze măcar ceva. Acum ei operează și în grupuri tactice mici, dar cu întăriri din armata regulată. Logica aici este simplă: organizației teroriste Wagner îi lipsește puterea", a declarat pentru Ukrinform din Ucraina, Serhii Cherevati .

El a subliniat că conducerea militară rusă nu a arătat noi tactici sau cunoștințe învățate din războiul de la Bahmut și a estimat că Wagner va suferi aceeași soartă ca și membrii ISIS, care au ajuns să fie învinși și persecutați.

Deși a fost împinsă într-un colț care se micșorează al orașului Bahmut, armata ucraineană este, probabil, hotărâtă să lupte, nu până la ultima suflare, ci până la ultima șansă reală de a rezista, după care să se retragă. Scopul Kievului este de a uza armata rusă în timp ce Ucraina își înarmează și își antrenează propria armată pentru o viitoare contraofensivă.

„Ajutăm celelalte unități ale noastre să câștige timp, să obțină muniție și arme și să se pregătească pentru o contraofensivă”, a declarat colonelul Pavlo Palisa , comandantul Brigăzii 93 Mecanizate, o unitate cheie ucraineană în luptele urbane din interiorul Bakhmut.

 

Luptă pentru fiecare scară de bloc

Strategia Ucrainei de a reține forțele ruse la Bahmut a dus la numeroase victime pentru ruși, dar, din păcate, și pentru apărătorii ucraineni. Armata ucraineană desfășoară în mod constant mici unități militare în lupte urbane apropiate, în timp ce mii de alți soldați apără calea de acces din câmpurile și satele situate în vestul orașului. Lupta este aproape corp la corp, în clădiri abandonate, subsoluri și tranșee.

Într-o astfel de bătălie, care a fost relatată pentru The New York Times de colonelul Palisa, rușii au făcut o gaură cu un tanc în peretele unui bloc ținut de ucraineni. Soldații ruși au urcat prin gaură pentru a lupta corp la corp.

„O parte a blocului era deținută de inamic, iar cealaltă parte de trupele noastre”, a spus colonelul, adăugând că ucrainenii au decis apoi să umple clădirea cu explozibili, au fugit afară și au detonat explozivii în timp ce rușii erau încă. interior.

Ucraina are un avantaj în astfel de lupte de stradă. Ca în orice război urban, labirintul de ruine și ascunzători face imposibil ca armata mai puternică, în speță cea rusă, să-și folosească superioritatea în armele grele (artilerie și blindate).

În lupta urbană, este obișnuit să se folosească o strategie de încercuire pentru a priva forțele de apărare de muniție, așa cum a făcut Uniunea Sovietică la Stalingrad. Dar Ucraina și-a consolidat liniile de aprovizionare apărând calea de acces pentru aprovizionarea Bahmutlui, scrie publicația americană.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump
Atacurile Rusiei cu drone vizează inclusiv instalații electrice de la centralele nucleare ucrainene
Ucraina se confruntă cu o „criză a locuințelor fără precedent”. Cifrele dezastrului umanitar provocat de Rusia (Raport ONU)
Germania îi cere Chinei să se implice mai mult pentru a pune capăt războiului rus în Ucraina
Rușii au încercat mai multe străpungeri în sudul Ucrainei. Zaporojie, frontul unde rușii încearcă să avanseze câțiva kilometri
Încă o noapte agitată la frontiera României: Trupele ruse au lovit portul ucrainean Izmail cu peste 35 de drone
Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL

Ştiri Recomandate

Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Germania nu are timp de pierdut și anunță dezvoltarea unui tanc nou „intermediar” pentru a completa flota de Leopard. Proiectul Eurotank e de azi un vis și mai îndepărtat
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încep să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșavianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
SUA clasifică fentanilul drept armă de distrugere în masă. Război total și împotriva "narcoteroriștilor", după ce SUA atacă încă trei nave suspectate de trafic
MAE: SUA au recunoscut rolul României de partener-cheie în securitatea energetică
Cel mai mic stat din NATO vrea să cumpere SAMP-T în cea mai modernă variantă. O nouă comandă de SAMP/T NG ar consolida industria europeană de apărare
Obuzierele K9 blindează Europa: Polonia finalizează recepția flotei K9 Thunder iar „Tunetul” românesc e în producție. Fabrica din România începe să fie ridicată în ianuarie
Dispută în SUA privind pensionarea avioanelor A-10 si F-15 și viitorul aviației militare. Lupta pentru generația a 6-a: F-47 vs. F/A-XX
Veste bună de peste ocean: Producția de avioane F-16 Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american, finalizată pentru Bulgaria și Slovacia
Rusia respinge prezența în Ucraina a trupelor din state NATO. Kremlinul nu vrea nici măcar armistițiu de Crăciun
Cât va plăti România pentru antrenarea piloților de F-16 la Baza 86 Borcea în următorii 5 ani. La Fetești e singurul Centru de pregătire F-16 din Europa
Avioane de luptă F-16 ale Turciei doboară o dronă „scăpată de sub control” deasupra Mării Negre pe fondul escaladării tensiunilor navale
Ucraina, la un pas de „Articolul 5”: Zelenski anunță garanții de securitate istorice din partea Statelor Unite
Nu a fost o dronă de suprafață. Cu ce armă au lovit ucrainenii, de fapt, submarinul rusesc în inima portului Novorossiysk (Foto/Video)
Nicușor Dan spune că modelul finlandez e o posibilă cale de urmat și pentru Romarm
Rușii nu scapă de „ochii” din cer ai dronelor SUA: Un RQ-4B Global Hawk a scanat din nou Marea Neagră, după o lungă absență
„Grădina zoologică” a sistemelor robotizate de pe front. De ce diversitatea dronelor a devenit o capcană strategică pentru Ucraina
Pacificul cere o "Armată a Dronelor". De ce Statele Unite trebuie să renunțe la protecționism industrial pentru a contracara China
Dronă AR3, photo source: Tekever. Imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
Pot întoarce soarta războiului dronele ucrainene? La Pokrovsk și Kupiansk aflate sub asediu rus Ucraina a întors cu 180 de grade situația operativă
Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
Și Elveția se uită la preț: Mai puține F-35 cumpărate, după ce prețul a crescut cu aproximativ 10%. Când sunt așteptate primele avioane de luptă
pixel