Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un analist anticipează înfrângerea mareșalului Haftar. 'Totul se termină până la finalul anului'
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Analistul libian Mohamed Buisier prezice că, până la sfârșitul acestui an, mareșalul Khalifa Haftar va fi învins de armata GNA, transmite agenția Anadolu.

"Campania lui Haftar se apropie de final", a spus Buisier într-un interviu acordat agenției turce. "Regele războiului va dispărea până la sfârșitul acestui an, poate chiar mai devreme", a spus analistul.

Buisier a spus că Haftar este în conflict cu cele mai importante facțiuni tribale din estul Libiei. "Triburile din estul Libiei au început să-l abandoneze Haftar după ce și-au dat seama că linia adoptată de el duce spre un punct mort", a spus el, citând dintr-o plângere recentă a tribului Awaqir (al doilea cel mai mare trib din estul Libiei) împotriva lui Haftar adresată lui Aguila Saleh, președintele Camerei Reprezentanților Libieni al parlamentului din Tobruk.

"Acesta este începutul unei rebeliuni împotriva mareșalului Haftar. Oamenii vor să obțină rezultate politice. Cu toate acestea, se distanțează de învinși", a mai spus analistul

 

Poziția SUA

 

Buisier a spus că SUA îl văd acum pe Haftar ca pe o amenințare la interesele sale naționale. "Odată cu prezența Rusiei în Libia, observăm că americanii îl consideră acum Khalifa Haftar ca o amenințare la interesele lor strategice", a spus el. El a amintit în acest sens că independența Libiei din 1951 a fost salutată de SUA și Marea Britanie „deoarece a blocat calea către orice prezență militară sovietică”.

"Orice prezență rusă în Libia este o amenințare pentru sudul Europei, în special Grecia, Italia și Franța, lucru care nu poate fi acceptat de americani", a spus el. Analistul este de părere că atacurile lui Haftar asupra civililor și asupra misiunilor diplomatice din Libia au înverșunat și mai mult Occidentul. "Aceste atacuri i-au făcut pe americani să-l privească pe Haftar ca un criminal de război", a spus el.

Buisier a declarat că americanii văd acum sprijinul Turciei acordat guvernului libian recunoscut la nivel internațional în concordanță cu viziunea lor strategică în regiune. "Fermitatea guvernului și eșecul lui Haftar chiar și cu sprijinul francez, rus, al Emiratele Arabe Unite, Egipt și Arabia Saudită, pentru a cuceri Tripoli, au determinat schimbarea poziției americane", a spus el.

 

Rolul NATO

 

Buisier a amintit că NATO și-a arătat disponibilitatea de a sprijini guvernul GNA, citând din declarațiile recente ale secretarului general Jens Stoltenberg care afirmase că Alianța Nord Atlantică este gata să sprijine guvernul libian.

"Contribuția turcă în alianță este vitală și niciun alt membru, spre exemplu Grecia, nu are aceeași greutate și influență în cadrul organizației", a spus el. Analistul a amintit de o declarație a secretarului american al Apărării, Mark Esper, în care înaltul diplomat al Administrației Trump a descris Turcia drept „cel mai important aliat din NATO”.

Turcia e statul care se implică cel mai activ în înfrângerea lui Khalifa Haftar. 

Analistul libian consideră totodată că americanii pun presiune pe Emiratele Arabe Unite pentru a sista sprijinul către Haftar. EAU reprezintă una din cele mai importante surse de armament pentru milițiile LNA conduse de mareșalul Khalifa Haftar. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Fabrica Bayraktar din Ucraina, avariată grav în urma atacului masiv rusesc cu drone și rachete
Rușii au folosit, în premieră, drone maritime pentru a ataca o navă de cercetare ucraineană, la gurile Dunării
Lovitură serioasă, încasată de ruși în Marea Neagră: O navă rusă purtătoare de rachete Kalibr, avariată de UAV-uri ucrainene
Iskander și Kinjal au lovit în mijlocul Kievului. Deși Patriot are o rată de interceptare ridicată, câteva rachete rusești au ras un bloc de locuințe
Ucraina primește din SUA 3.350 de rachete ERAM pentru MiG-29 și F-16. Dar mare întrebare e: Game changer ori doar un bandaj pe o rană adâncă?
Kievul confirmă că forțele ruse au intrat și în regiunea Dnipropetrovsk
SUA ar urma să sprijine strategic trupele statelor care vor menține pacea în Ucraina
În timp ce Trump amenință Rusia cu un război economic, negociatorul său rămâne optimist: „Vorbim cu rușii în fiecare zi”
Nord-coreenii vor să lupte în Ucraina. Cât ar urma să primească Phenianul, pe cap de militar trimis în linia întâi
Bombe JDAM-ER livrate de peste Prut? De ce pentru prima dată de la începutul invaziei ruse, într-un zbor misterios, un avion Il-76 al Ucrainei a survolat vestul țării
Cancelarul Merz consideră că Putin folosește o strategie de întârziere pentru a evita o întrevedere cu Zelenski
Donarea unui Patriot sau antrenarea piloților de F-16 nu au rămas fără ecou. Ucraina mulțumește României, într-o vizită a generalului Gheorghiță Vlad la Kiev
Șeful IDF îi cere lui Netanyahu să accepte ultimul acord de armistițiu propus de SUA. Ofensiva totală în Gaza e în pixul lui Netanyahu
Ucraina reușește să atace în adâncimea Rusiei folosind arme proprii. Flamingo poate lovi 90% din întreprinderile rusești de apărare
Canada își onorează angajamentul făcut în iunie la summitul G7: Ucraina va primi luna viitoare un pachet de sprijin în valoare de 1,5 miliarde de dolari
Evoluții noi pe frontul din Ucraina: Kievul anunță eliberarea a patru localități din regiunea Donețk, în timp ce trupele ruse avansează în regiunea Dnipropetrovsk
Germania și Norvegia vor trimite Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană
Avioanele Su-27 ucrainene pot lansa acum rachetele “momeală” americane ADM-160 care păcălesc sistemele antiaeriene rusești
O serie de atacuri ucrainene reușite au lovit un port, un aeroport și un terminal GNL de pe teritoriul Rusiei
Forțele ruse sunt înconjurate în zona în zona Dobropillya, anunță gruparea de trupe „Dnipro”
Ucraina sărbătorește Ziua Independenței. „Nu este o victimă, este un războinic”
SUA deschid robinetul? Peste 3.000 de rachete cu rază lungă (ERAM) ar putea fi vândute Ucrainei. Măsura, după ce Pentagonul a blocat, în ultimele luni, folosirea ATACMS
Pierdere grea pentru ucraineni. MiG-29 s-a prăbușit la aterizarea pe timp de noapte, după o misiune de luptă. Pilotul aeronavei și-a pierdut viața
Vorbe cu tâlc rusesc: Aflat la centrul pentru arme nucleare, Putin amenință cu submarinele strategice și discută despre Rusia suverană
Sprijin pentru Flancul Estic: Olandezii transferă două sisteme PATRIOT și un NASAMS în Polonia
Ministerul rus de externe afirmă că nu este încă planificată o întâlnire între Putin și Zelenski
Aliații europeni vor un plan de intervenție în 24 de ore în sprijinul Ucrainei, în cazul unui nou atac al Rusiei
Cedarea de teritorii, răul cel mai mic pentru Ucraina sau capcană pentru tot Flancul Estic? Armata rusă, avans amețitor de 1% din Ucraina, în trei ani de război
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
Avansul spre Dobropillea, o aventură cam scumpă pentru ruși: Pierderile au ajuns la peste 1.500 de oameni în două săptămâni

Ştiri Recomandate

Pentagonul aprobă furnizarea de arme Ucrainei, care vor fi achiziționate de aliați (Reuters)
Cladirea din Polonia, lovită de drone sau de o rachetă lansată din F-16? Președintele și premierul Poloniei răspund
Scutul nevăzut al NATO: Cum este apărat spaţiul aerian aliat în cele mai dificile momente, cum ar fi incursiunea unor aeronave şi drone ruseşti (VIDEO)
Și-a retras Ucraina aeronava An-70 în Polonia pentru a o proteja sau se pregătește un transport aerian special?
Lovitură de stat sub masca naționalismului: Rețeaua Georgescu-Potra, un instrument al războiul hibrid purtat de Rusia împotriva României
Lukașenko: Rusia și Belarus au simulat lansări de arme nucleare tactice în timpul manevrelor “Vest-2025”
Micul vânător german, sistemul Gepard, care a schimbat regulile jocului pe frontul din Ucraina: O lecţie despre ingeniozitate, adaptare și cooperare pe care o putem învăţa de la ucraineni
EXCLUSIV
„Țara arde și baba se piaptănă” - China ignoră războiul adevărat din Ucraina și cere implicarea UE în războiul tarifar cu SUA
Evitarea interpretării de către Rusia a unui declaraţii de război? De ce România nu vrea să susţină instituirea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei
În timp ce dronele rusești testează "liniile roșii" ale NATO, Ucraina solicită o poziție clară din partea Statelor Unite privind sancțiunile și garanțiile de securitate
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Propaganda Kremlinului a găsit vinovații pentru "OZN-urile" din România și Polonia: Incursiunile cu drone, organizate de serviciul de informații britanic MI6
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă de subminare a ordinii constituționale
Rușii se laudă cu un nou lot de Su-34. Finisajele trădează graba pe linia de producție, dar aeronavele rămân periculoase pentru fortificațiile ucrainene (VIDEO)
Președintele suveranist al Poloniei: "Trebuie să facem totul să fim pregătiţi de război"
O nouă ofensivă terestră în Fâșia Gaza. Tancurile IDF au intrat până în centrul orașului Gaza
”Garda de Est” a NATO, întărită cu avioane Eurofighter britanice / Varșovia înființează Comandamentul Forțelor Medicale
Trump semnează ordinul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis
Noi incidente de securitate în Polonia: Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale, doi cetățeni belaruși reținuți
Compania Lockheed Martin vrea să resusciteze F-35: Cum noile tehnologii de ,,generația a șasea'' ar transforma radical avionul de luptă
"Băiețelul" european se maturizează: Şeful Rheinmetall explică de ce investițiile în apărare sunt singura șansă a Germaniei de a deveni un partener de încredere pentru SUA
România permite cu bună știință folosirea spațiului ei național pentru atacarea Ucrainei
Câte avioane de luptă a pierdut Ucraina de la începutul războiului? "Contabilii" rușilor numără de câteva ori același avion doborât
Amenințarea de la graniță: De ce vrea Uniunea Europeană să replice modelul de apărare al Ucrainei cu un „Zid de Drone”
Tensiunile dintre Rusia și NATO cresc în mod periculos: Oficiali ruși de nivel înalt afirmă că alianța se află “de facto” în război cu Moscova
Franţa este gata să joace rolul de garant al securității Poloniei: Ce mesaj transmite Rusiei desfăşurarea avioanelor Rafale în sprijinul polonezilor?
Ucraina răspunde ironiilor Ambasadei Rusiei la București: Afirmațiile cu privire la „date nesatisfăcătoare”, o practică rusească bine-cunoscută
Ursula von der Leyen: Europa nu mai poate depinde în mod excesiv de alții pentru propria securitate
Iată de ce e mai ieftin să te înarmezi pentru descurajare: Ucraina cheltuie 172 de milioane de dolari pe zi, doar pentru a se apăra de invazia Rusiei
Zid anti-drone în stil asiatic: Japonia dezvoltă sistemul de apărare costieră SHIELD
Adio F-16 și rachete costisitoare pentru doborârea dronelor? Ucraina anunță că e una dintre puținele țări care dezvoltă arme electromagnetice
MApN: Spațiul aerian românesc, încălcat de drone de 11 ori de la începutul invadării Ucrainei / Echipele poloneze anti-drone vor fi instruite de operatori ucraineni
pixel