Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un grup de analişti OSINT insistă că o dronă rusească kamikaze Shahed a căzut pe teritoriul României (Foto)
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Grupulul de analiştii OSINT ai comunităţii ''GeoConfirmed'' au publicat pe Twitter o serie de imaginii pe care le-au analizat în vederea stabilirii dacă pe teritoriul României a căzut sau nu o dronă kamikaze Shahed pe care ruşii au utilizat-o în recentul atac asupra Portul Izmail de pe partea ucraineană a Dunării. Investigația s-a bazat pe declaraţiile mai multor martorilor oculari, pe o înregistrare video care surprinde momentul exploziei dronei și pe analizarea mai multor elemente de relief.

Analiştii OSINT ai GeoConfirmed au susţinut că, în urma analizării acestor date, a reieșit că detonarea dronei rusești a avut loc în zonă aflată la coordonatele 45.328864, 28.803601, într-o zonă agricolă care se află pe teritoriul României, foarte aproape de Dunăre.

Mass-media ucraineană a preluat deja informaţii publicate de către grupul de analiştii OSINT ''GeoConfirmed'', ceea ce ne poate duce cu gândul că aceştia încearcă să confirme şi mai mai mult versiunea autorităţilor ucrainene că o dronă kamikaze Shahed, pe care ruşii au utilizat-o în recentul atac asupra Portul Izmail, a căzut pe teritoriul României.

Discuţiile contradictorii între autorităţile de la Kiev şi cele de la Bucureşti au început după ce un oficial al Ministerului ucrainean de Externe a susţinut că, în timpul unui bombardament masiv asupra Ucrainei, lansat de ruşi în noaptea de duminică spre luni, drone kamikaze ruseşti Shahed s-au prăbuşit şi au explodat pe teritoriul României. 

Nu este clar de ce autorităţile de la Kiev insista asupra acestui subiect din momentul în care chiar în urma unui alt atac rusesc asupra portului Izmail, care a avut loc la jumătatea lunii august, Ambasada Ucrainei în România a făcut apel la cetăţeni romanii să nu filmeze şi să nu disemineze pe reţelele de socializare şi în mass-media filmuleţe privind dronele ruseşti care lovesc infrastructura portuară şi funcţionarea sistemelor de apărare aeriană ucrainene, pentru a nu spori ameninţarea la adresa vieţii oamenilor care lucrează şi locuiesc în oraşele de pe Dunăre.

Azi, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut să precizeze că nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a unui dispozitiv care a ajuns în România.

"Dacă preşedintele ţării spune asta, eu cred", a precizat premierul luxemburghez Xavier Bettel, prezent la conferinţa de presă comună cu şeful statului român.

„Pot să liniștesc populaţia. Nu a existat nimic care să fi ajuns în România. Da, suntem îngrijorați pentru că aceste atacuri au loc la o distanță foarte mică de granița României, a precizat președintele Iohannis care a subliniat categoric că teritoriul României nu a fost lovit de nicio dronă rusească.

„Mi-a confirmat Ministrul Apărării că au fost atacuri și la 800 de metri de granița noastră. Suntem atenți, dar suntem în cadrul NATO foarte bine apărați”, a mai precizat președintele României.

 

MApN a declarat că nu există amenințări militare directe la adresa României

 

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a infirmat, luni, "în mod categoric" informaţiile din spaţiul public cu privire la o "aşa-zisă situaţie apărută în cursul nopţii de duminică spre luni, în care drone ruseşti ar fi căzut pe teritoriul naţional al României".

MApN subliniază că structurile cu responsabilităţi ale Ministerului Apărării Naţionale "au monitorizat în timp real situaţia generată de atacurile ruseşti executate cu drone, atât în cursul nopţii trecute, cât şi sâmbătă spre duminică, asupra infrastructurii din proximitatea porturilor ucrainene de la Dunăre".


Ucraina continuă să susțină că o dronă rusească a lovit teritoriul României


Pe de altă parte Ucraina continuă să afirme că o dronă kamikaze rusă de tip Shahed a lovit teritoriul României în timpul atacului de la Portul Izmail de pe partea ucraineană a Dunării.

Ieri, șefa centrului de presă al trupelor din sudul Ucrainei, Natalia Humeniuk, a declarat că partea ucraineană a informat deja România despre căderea şi explozia unor drone ruseşti pe teritoriul statului român, în timpul atacului din noaptea de duminică spre luni. 

,,Inamicul, cunoscând acest lucru, a folosit în mod repetat particularitatea geografică a acestei regiuni, direcţionând dronele exact cât mai aproape de graniţa de stat", a remarcat reprezentanta armatei ucrainene, citată de Rador.

Potrivit Nataliei Humeniuk, distanţa în zona respectivă este atât de mică, încât o eroare a proiectilului - dronă kamikaze - precum şi misiunea de atac a acesteia şi consecinţele aferente pot ameninţa cu adevărat ţara vecină.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump
Atacurile Rusiei cu drone vizează inclusiv instalații electrice de la centralele nucleare ucrainene
Ucraina se confruntă cu o „criză a locuințelor fără precedent”. Cifrele dezastrului umanitar provocat de Rusia (Raport ONU)
Germania îi cere Chinei să se implice mai mult pentru a pune capăt războiului rus în Ucraina
Rușii au încercat mai multe străpungeri în sudul Ucrainei. Zaporojie, frontul unde rușii încearcă să avanseze câțiva kilometri
Încă o noapte agitată la frontiera României: Trupele ruse au lovit portul ucrainean Izmail cu peste 35 de drone
Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei

Ştiri Recomandate

Încep să curgă primele contracte finanțate prin SAFE: Un stat din fosta Iugoslavie va achiziționa 420 de camioane militare Tatra
Rusia anunță că a bombardat în premieră sudul Ucrainei cu bombe de aviație FAB lansate de Su-34, pentru a o „decupla” de România
Patriot se adaptează rachetelor hipersonice ruse Kinjal și va putea „trage peste umăr”. Patriot va angaja ținte care au trecut deja de el
"Oreshnik va fi dat în folosință până la sfârșitul anului”, anunță Putin. Oreshnik folosit ca intimidare pentru europeni
Zero din 10: Nu a fost livrat niciun IAR-99 Șoim la mai bine de un an de când toate trebuiau livrate. Avioane Craiova riscă penalități record de 30 de milioane de euro
Patriot, IRIS-T sau rachete pentru F-16, promise de europeni. Formatul Ramstein, sprijin concret pentru Ucraina
Marea Britanie confirmă planurile pentru un sistem integrat de apărare aeriană de tip „Iron Dome”, avertizând asupra pericolului reprezentat de rachetele Rusiei
Serbia așteaptă clarificări de la ruși: Un oficial al companiei de armament Yugoimport a murit la Moscova, în condiții suspecte
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Germania nu are timp de pierdut și anunță dezvoltarea unui tanc nou „intermediar” pentru a completa flota de Leopard. Proiectul Eurotank e de azi un vis și mai îndepărtat
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încep să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșavianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
SUA clasifică fentanilul drept armă de distrugere în masă. Război total și împotriva "narcoteroriștilor", după ce SUA atacă încă trei nave suspectate de trafic
MAE: SUA au recunoscut rolul României de partener-cheie în securitatea energetică
Cel mai mic stat din NATO vrea să cumpere SAMP-T în cea mai modernă variantă. O nouă comandă de SAMP/T NG ar consolida industria europeană de apărare
Obuzierele K9 blindează Europa: Polonia finalizează recepția flotei K9 Thunder iar „Tunetul” românesc e în producție. Fabrica din România începe să fie ridicată în ianuarie
Dispută în SUA privind pensionarea avioanelor A-10 si F-15 și viitorul aviației militare. Lupta pentru generația a 6-a: F-47 vs. F/A-XX
Veste bună de peste ocean: Producția de avioane F-16 Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american, finalizată pentru Bulgaria și Slovacia
Rusia respinge prezența în Ucraina a trupelor din state NATO. Kremlinul nu vrea nici măcar armistițiu de Crăciun
Cât va plăti România pentru antrenarea piloților de F-16 la Baza 86 Borcea în următorii 5 ani. La Fetești e singurul Centru de pregătire F-16 din Europa
Avioane de luptă F-16 ale Turciei doboară o dronă „scăpată de sub control” deasupra Mării Negre pe fondul escaladării tensiunilor navale
Ucraina, la un pas de „Articolul 5”: Zelenski anunță garanții de securitate istorice din partea Statelor Unite
Nu a fost o dronă de suprafață. Cu ce armă au lovit ucrainenii, de fapt, submarinul rusesc în inima portului Novorossiysk (Foto/Video)
Nicușor Dan spune că modelul finlandez e o posibilă cale de urmat și pentru Romarm
pixel