Statele Unite vor face ''tot ce este necesar'' pentru a asigura securitatea translatorilor afgani
Statele Unite vor face "tot ce este necesar" pentru a asigura securitatea translatorilor afgani, a promis joi şeful statului-major american, generalul Mark Milley, într-un moment în care retragerea americană din Afganistan a depăşit 50%, în avans faţă de termenele stabilite, notează AFP.
Departamentul de Stat este cel care gestionează dosarul, fiind însărcinat să acorde vize afganilor, în special translatorilor, care se tem pentru viaţa lor după plecarea forţelor străine din Afganistan, dar Pentagonul a început deja pregătirile în acest sens, a reamintit cel mai înalt gradat american, chestionat în Congres cu privire la această "datorie morală" a Statelor Unite.
"Vă pot asigura că guvernul american va face tot ce este necesar pentru a asigura securitatea şi protecţia celor care au cooperat cu noi timp de două decenii", a adăugat el.
Secretarul Apărării, Lloyd Austin, care participa la aceeaşi audiere în faţa Comisiei pentru forţele armate a Senatului, a aprobat. "Este foarte important pentru noi, facem presiuni din partea noastră la maxim pentru a merge cât mai repede posibil", a spus el.
Odată cu retragerea accelerată a trupelor NATO, mii de traducători şi interpreţi ai ambasadelor şi forţelor militare occidentale se îndreaptă spre consulate în speranţa de a obţine o viză de imigrare, de teama represaliilor dacă talibanii vor reveni la putere la Kabul.
Potrivit ambasadei americane la Kabul, aproximativ 18.000 de afgani aşteaptă în continuare procesarea cererii lor.
Luni, talibanii le-au cerut translatorilor afgani de pe lângă trupele internaţionale "să-şi recunoască greşelile", dar să rămână în Afganistan pentru că "nimeni nu ar trebui să părăsească ţara".
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News