Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
A reapărut după luni de absență generalul Gherasimov, șeful Armatei ruse în imaginile în care Șoigu a inspectat trupele ruse ce participă la invadarea Ucrainei
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 09.02.2024, ministrul Serghei Șoigu a inspectat punctul de comandă al Grupării de trupe Vest, s-a deplasat la sediul grupării de trupe care acoperă granița de stat a Federației Ruse și a participat la o consfătuire la Statul major al Grupării de trupe întrunite care participă la invadarea Ucrainei.

“În punctul de comandă al Grupării de trupe Vest, ministrul rus al apărării a audiat rapoarte ale conducerii acesteia referitoare la situația actuală din zona frontului și planurile de acțiuni ulterioare”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.

Potrivit acestuia, Serghei Șoigu le-a mulțumit comandanților pentru conducerea competentă a trupelor, fapt ce a condus la îmbunătățirea pozițiilor grupării pe linia frontului.

Trebuie precizat faptul că Gruparea de trupe Vest îndeplinește misiuni pe direcția Kupiansk a invaziei din Ucraina.

Ministerul rus al Apărării a informat că Serghei Șoigu le-a solicitat comandanților să acorde o atenție sporită procesului de organizare a aprovizionării continue cu armamente, echipamente militare, muniție și resurse materiale necesare pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor de luptă.

“Comandantul Grupării de trupe Vest, general colonel Evgheni Nikiforov, i-a raportat șefului departamentului militar despre eficiența ridicată a cooperării dintre detașamentele de atac ale grupării și complexele de cercetare-asalt și de executare a focului, în timpul străpungerii apărării inamicului”, se menționează în comunicatul Ministerului Apărării.

“La încheierea vizitei în punctul de comandă, generalul de armată Serghei Șoigu le-a solicitat comandanților să desfășoare mai activ cercetarea în toată profunzimea apărării inamicului și să acționeze în mod proactiv”, au precizat reprezentanții ministerului.

Ulterior, Serghei Șoigu s-a deplasat la Statul major al Grupării de trupe care acoperă granița de stat a Federației Ruse. Acesta a audiat rapoarte ale comandantului grupării, șefului Statului Major Principal al Forțelor Terestre, reprezentanților Serviciului de Frontieră din cadrul FSB și ai Gărzii Ruse (Rosgvardia) referitoare la organizarea unei
cooperări multilaterale și implementarea unui set de activități comune.

“Ministrul apărării al Federației Ruse a stabilit sarcina de a aloca mijloace de cercetare și lovire suplimentare pentru dotarea unităților grupării”, au spus reprezentanții militari ruși.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul rus al Apărării, Serghei Șoigu a participat și la o consfătuire organizată la sediul Grupării de trupe întrunite participante la operația militară specială din Ucraina. Cu această ocazie, el a remarcat că unitățile rusești desfășoară operațiuni ofensive de succes pe majoritatea direcțiilor de acțiune.

După cum rezultă dintr-un material video prezentat de reprezentanții ministerului, la ședință a fost prezent și șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, general de armată Valeri Gherasimov.

“Pe timpul consfătuirii, Serghei Șoigu a audiat rapoarte de la comandanții militari cu privire la situația actuală din zona așa-zisei operații militare speciale, natura acțiunilor inamicului și îndeplinirea misiunilor de luptă de către trupele ruse pe direcțiile operaționale”, se mai arată în comunicatul de presă al ministerului.

“La încheierea ședinței, ministrul apărării a ordonat să se țină sub control special problemele legate de aprovizionarea continuă și ritmică a grupărilor de trupe din zona de operații”, au concluzionat reprezentanții Ministerului rus al Apărării.

 

A reapărut generalul Valeri Gherasimov

 

Comentariul autorului: Vizita de lucru desfășurată de ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, în zona invaziei a fost marcată, între altele, de apariția publică a generalului Valeri Gherasimov, după o absență de câteva luni.

În ultima perioadă, dispariția acestuia din spațiul public a alimentat zvonurile apărute în presa ucraineană și pe rețelele de socializare, potrivit cărora generalul, care comandă invazia militară din Ucraina de mai bine de un an, ar fi fost ucis în urma unuiatac cu rachete al trupelor ucrainene asupra unui punct de comandă de lângă Sevastopol.

Trebuie spus faptul că, în cel de-a doilea an al conflictului din Ucraina, se observă o continuitate la conducerea trupelor ruse participante la ostilități. Dacă în primul an au fost efectuate schimbări frecvente atât la conducerea grupărilor de trupe, cât și la conducerea invaziei pe scară largă, unde generalii ruși au rezistat numai pentru perioade de două-trei luni, în anul al doilea nu au fost făcute modificări majore în conducerea trupelor ruse.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Israelul anunță că va rămâne în sudul Siriei și solicită crearea unei zone tampon
"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică

Ştiri Recomandate

Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
pixel