Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Angel Tîlvăr: Sistemul militar nu va putea absorbi șocul plecărilor în termen scurt a celor care îndeplinesc condițiile de pensionare
News
Data publicării:
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat luni, la Focşani, că sistemul nu poate absorbi şocul plecării într-un termen scurt a militarilor care îndeplinesc la acest moment condiţiile de pensionare şi de aceea ministerul pe care îl conduce pledează pentru soluţii care să asigure sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii.
Ministrul Apărării Naționale Angel Tîlvăr, alături de generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al României. Foto: MApN
Ministrul Apărării Naționale Angel Tîlvăr, alături de generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al României. Foto: MApN

El a subliniat că tehnica ultramodernă achiziţionată în ultimii ani pentru modernizarea Armatei României trebuie operată de oameni competenţi şi cu experienţă.

"Desfăşurăm de câţiva ani, în baza unui alocări anuale consistente şi predictibile pentru bugetul Apărării, un program de înzestrare ambiţios care, fără teama de exagerare, poate fi considerat cea mai importantă etapă de modernizare a Armatei României din întreaga sa de istorie. Rezultatele încep deja să se vadă.

Tehnica de ultimă generaţie începe să intre în dotarea unităţilor noastre militare, inclusiv aici în Focşani. Însă acelaşi timp, contextul de securitate ne obligă să asigurăm predictibilitate celei mai importante dintre resursele noastre: oamenii în uniformă. Tehnica ultramodernă pe care au recepţionat-o sau care va sosi în anii următori nu va putea să asigure apărarea credibilă pe care o merită România fără oamenii care să o opereze.

Printre elementele esenţiale care pot asigura rezilienţă naţională pe termen scurt, mediu şi lung, aşa cum îşi propune şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, se numără şi un sistem de apărare naţională robust, credibil şi eficient. Nu putem risca, pe fondul acestor discuţii, ca de exemplu cei peste 7.000 de militari doar din Ministerul Apărării Naţionale, care îndeplinesc condiţiile de trecere în rezervă pe actualul sistem de pensionare, să considerăm că singura lor soluţie este trecerea în rezervă", a declarat Angel Tîlvăr, citat de Agerpres.

 

Sistemul militar nu va putea absorbi șocul plecărilor



Ministrul Apărării a punctat că în aceste cazuri este vorba de oameni cu mare experienţă, mulţi sunt încadraţi pe funcţii de comandă şi va fi imposibil pentru sistemul militar să absoarbă şocul plecării lor într-un timp aşa de scurt.

"Ministerul Apărării Naţionale a susţinut cu consecvenţă faptul că pensiile militarilor nu pot fi considerate pensii speciale. În acest context pledăm pentru adoptarea de măsuri de reformă echitabile în acest domeniu, care să asigure sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii", a adăugat ministrul Angel Tîlvăr.

El le-a mulţumit militarilor vrânceni pentru pasiunea şi competenţa cu care aceştia îşi îndeplinesc misiunea în slujba patriei.

"Brigada 282 Blindate 'Unirea Principatelor' de-a lungul timpului s-a afirmat ca o unitate de elită, reuşind să se adapteze tuturor provocărilor, atingând cu succes standardele de operabilitate, interoperabilitate şi compatibilitate impuse la nivelul Alianţei Nord-Atlantice. Rezultatele excepţionale obţinute de militarii Brigăzii în numeroasele misiuni executate în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, din Irak şi Afganistan, dovedesc responsabilitatea, implicarea şi profesionalismul cu care infanteriştii români şi-au făcut datoria.

Ştiu că, ceea ce faceţi, faceţi cu pasiune, pricepere, competenţă şi mai ales cu dragostea autentică de ţară. Am fost dintotdeauna foarte mândru că Armata României are o prezenţă militară atât de consistentă aici, în Vrancea. Cu siguranţă, acest lucru nu se datorează doar considerentelor de strategie militară, Poarta Focşanilor fiind dintotdeauna un reper important în proiectarea securităţii României", a spus Tîlvăr.

 

140 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 282 Blindate "Unirea Principatelor



În cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 282 Blindate "Unirea Principatelor" au fost decorate drapelele de luptă ale unităţii militare, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul unităţilor în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate, precum şi mai mulţi militari ai Brigăzii.

Cu această ocazie, ministrul Apărării Naţionale, a fost prezent, luni, la Focşani, alături de premierul României, Nicolae Ciucă, de ministrul de Interne, Lucian Bode, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu şi alţi oficiali din cadrul MAI.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, Brigada 282 Blindată "Unirea Principatelor" este continuatoarea tradiţiilor militare ale Diviziei 6 Infanterie înfiinţată la 1 aprilie 1883 cu garnizoana de reşedinţă la Focşani. De-a lungul existenţei sale, Divizia 6 Infanterie a participat la trei conflagraţii, Războiul Balcanic, Primul Război Mondial şi Al Doilea Război Mondial, iar în perioada modernă, structuri din cadrul brigăzii au participat la numeroase misiuni în teatrele de operaţii din Balcani, Irak şi Afganistan. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului

Ştiri Recomandate

În vizorul Taipeiului: Taiwanul blochează tactic avioanele chineze în timpul exercițiului masiv „Justice Mission 2025”
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
pixel