Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
MApN a anunțat că zilele trecute au avut loc consultări româno – americane la sediul Comandamentului Forțelor SUA din Europa.
Baza militară de la Deveselu, în care se află Facilitatea Aegis Ashore operată de Armata SUA
Luna aceasta, Statele Unite și România au organizat două reuniuni esențiale privind cooperarea în domeniul apărării:
Ambele au fos organizate și găzduite de Comandamentul European al SUA (USEUCOM) la Stuttgart, în Germania.
Aceste întrevederi au urmat întâlnirii Grupului de nivel înalt în domeniul apărării, organizată la București pe 18 noiembrie.
Evenimentele au fost coprezidate de generalul de brigadă Quaid Quadri, director-adjunct pentru Planuri, Strategie și Capabilități în cadrul USEUCOM, și de generalul-locotenent Liviu Mihail Iancu, locțiitorul șefului Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale.
Programele de modernizare și achiziții
În cadrul Reuniunii pentru discuții bilaterale de stat major, delegațiile au evaluat stadiul actual al parteneriatului în domeniul apărării și au convenit aprofundarea cooperării în mai multe domenii prioritare.
Delegațiile s-au concentrat pe subiecte legate de mediul de securitate regional, pe consolidarea interoperabilității, prin extinderea activităților de instruire desfășurate în România, precum și pe optimizarea coordonării privind programele de modernizare și achiziții.
Ambele părți au subliniat importanța intensificării schimbului de informații, valorificării lecțiilor învățate din experiențele operaționale și integrării tehnologiilor de ultimă generație pentru consolidarea nivelului de pregătire în domeniul apărării.
Delegațiile și-au reafirmat angajamentul ferm în ceea ce privește descurajarea și apărarea pe Flancul Estic al NATO, subliniind importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică.
Reuniunea ulterioară a Comitetului Mixt a oferit oportunitatea evaluării progreselor înregistrate în implementarea Acordului de Cooperare în Domeniul Apărării dintre SUA și România și alinierea obiectivelor viitoare.
Discuțiile au vizat continuarea dezvoltării capabilităților, infrastructurii și posturii de forțe, necesare pentru menținerea unei prezențe aliate credibile și flexibile în regiune.
Pe parcursul întrevederilor, delegația română a subliniat rolul esențial al Parteneriatului Strategic dintre România și SUA în protejarea securității naționale și regionale în contextul geopolitic actual.
Reprezentanții americani au reiterat sprijinul constant pentru dezvoltarea apărării României și angajamentul de a dezvolta cooperarea bilaterală în domenii fundamentale pentru stabilitatea și reziliența transatlantică.
Cooperarea în domeniul apărării dintre România și Statele Unite continuă să reprezinte o piatră de temelie a securității naționale a țării noastre și o contribuție vitală la apărarea colectivă și stabilitatea din Europa și din întregul spațiu euro-atlantic, în special în regiunea strategică a Mării Negre.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News