Remus Borza, deputat independent, consideră că Angelei Merkel, cancelarul Germaniei din 2005, i se pregătește pensionarea anticipată.
Încă din martie Remus Borza spunea că lipsa unei susțineri solide pentru Angela Merkel i-ar putea aduce probleme cancelarului german, care, în prezent, se confruntă cu o revoltă pe plan intern, din cauza politicii sale permisive față de migranți.
Deputatul consideră că i se pregătește pensionarea anticipată a doamnei de fier a Europei. "Să nu uităm că Merkel este cancelarul Germaniei din anul 2005. Unii spun că deja de prea mult timp. E cel mai longeviv șef de guvern din Europa. Începe să se observe și o oarecare uzură care îi afectează autoritatea, credibilitatea și carisma, atât în plan intern, cât și extern. Pentru administrația Trump, a ajuns să fie chiar inamicul public numărul 1. Reacția lui Merkel nu a întârziat să apară. A reușit să instige aproape toată Europa împotriva lui Trump. Războiul comercial dintre America și Europa s-ar putea să-i fie fatal lui Merkel", a declarat Remus Borza.
De unde ar putea veni salvarea
"La Reuniunea Consiliului Uniunii Europene, desfășurată joi și vineri la Bruxelles, Angela Merkel a obținut un acord de principiu de la partenerii europeni în privința migrației, în sensul restrângerii fluxului migrator în Europa și direcţionarea contingentelor de migranţi spre țări africane care urmează să primească ajutoare financiare de la Uniunea Europeană. Un atare acord, chiar și de principiu, îi salvează, pentru moment, mandatul de cancelar și o reconciliază cu ministrul ei de Interne, Horst Seehofer, care se opune primirii de către Germania a noi contingente de migranți", a spus deputatul.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News