Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Horaţiu Potra a fost adus în România. Mercenarul, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"
News
Data actualizării:
Data publicării:
Mercenarul Horaţiu Potra a fost adus, joi, în ţară, cu o cursă aeriană din Dubai şi va fi preluat de poliţişti de la Aeroportul Otopeni.
Horațiu Potra
Horațiu Potra

Horațiu Potra a transmis un mesaj imediat după sosire: „Am prins o vreme ploioasă, dar zborul a fost plăcut și fără incidente…”, a declarat el, oferind astfel prima sa reacție oficială după aterizare, scrie DCNews.

Alături de Potra se mai află fiul său, Dorian Potra, şi un alt membru al familiei, Alexandru Potra, toţi trei fiind daţi în urmărire internaţională, după ce au plecat din România la începutul acestui an.

"Joi, o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară trei persoane, urmărite internaţional, pe numele cărora au fost emise mandate de arestare preventivă. Poliţiştii au adus în ţară un bărbat de 55 de ani, din judeţul Sibiu, urmărit internaţional pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive. Acesta a fost adus din Emiratele Arabe Unite, având emis pe numele său, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, un mandat de arestare preventivă", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

De asemenea, au fost aduşi în ţară alţi doi bărbaţi, de 19 şi 31 de ani, ambii din judeţul Sibiu, urmăriţi internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, având emise pe numele acestora mandate de arestare preventivă.

Cei trei urmează să fie duşi în unităţi de arest în vederea executării mandatelor.

 

Potra, după ce a fugit din țară: "Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund"



Pe 29 septembrie, cei trei membri ai familiei Potra au fost reţinuţi în Emiratele Arabe Unite, iar autorităţile române au declanşat procedurile de extrădare.

Ulterior, avocaţii lui Potra au anunţat că acesta vrea să se întoarcă în România, deoarece doreşte "să îşi confrunte acuzaţiile şi să îşi cureţe numele".

"Nu mă ascund şi nu am de ce să mă ascund. Îmi e dor de familie şi vreau să pot privi lumea în ochi, ştiind că am ales adevărul, nu frica", a transmis atunci Horaţiu Potra, prin intermediul avocaţilor săi.

El a fost trimis recent în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică - alături de alţi 20 de mercenari din gruparea sa, în acelaşi dosar în care este judecat şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu.

Procurorii susţin că Horaţiu Potra şi grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024 pentru a crea haos.

Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul unei întâlniri clandestine care a avut loc la o fermă din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Marea Britanie și Norvegia vor opera împreună o flotilă de fregate
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025

Ştiri Recomandate

Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
pixel