Rusia a negat că ar fi trimis mercenari din armata privată Wagner să-l apere pe președintele Venezuelei, Nicolas Maduro.
Purtătorul de cuvânt a lui Vladimir Putin, Dmitrii Peskov a spus că nici un rus nu a mers în Venezuela cu așa misiune.
„Frica are ochi mari", așa a comentat Dmitrii Peskov cu un zâmbet larg, informația publicată de Agenția Reuters, notează presa din Rusia, potrivit portalului deschide.md. Peskov a declarat că nu au fost trimiși mercenari la Caracas, iar implicarea SUA în treburile interne ale Venezuelei ar dăuna grav situației din această țară.
Amintim că acum două zile contractori militari privați din Wagner Group, care efectuează misiuni secrete pentru Rusia, s-au deplasat în Venezuela în ultimele câteva zile pentru a-i asigura protecţia preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, contestat de Statele Unite în contextul crizei politice grave, potrivit surselor citate de site-ul agenţiei Reuters.
Inițial Ministerul rus al Apărării şi Ministerul Informaţiilor din Venezuela nu au făcut niciun comentariu pe această temă.
Compania este fondată de Dmitri Utkin, un fost ofiţer GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), născut în 1970. Armata de mercenari a intrat pentru prima dată în atenția publică în timpul conflictului din Ucraina din 2014, în urma căruia Rusia a anexat Crimeea. Atunci a fost dezvăluit faptul că mercenari ai Grupului Wagner au luptat cot la cot alături de forțele separatiste susținute de Kremlin.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News