Atac cu vehicul capcană în Afganistan. Zeci de morți și răniți
Cel puţin 21 de persoane au fost ucise şi 90 rănite vineri, în estul Afganistanului, într-un atac cu vehicul capcană pe care autorităţile afgane l-au atribuit talibanilor, relatează AFP.
Preşedintele afgan Ashraf Ghani i-a acuzat pe talibani că sunt responsabili de acest atac, transmite Agerpres.
Atacul, care a avut loc la o zi după începerea retragerii soldaţilor NATO din Afganistan, s-a produs în capitala provinciei Logar (est).
Aliaţii au decis la jumătatea lunii aprilie să înceapă retragerea contingentelor până la 1 mai. Talibanii au intensificat atacurile mortale împotriva poliţiei şi a soldaţilor afgani de la anunţarea încheierii misiunii NATO.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News