Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Atac masiv al Rusiei în estul Ucrainei. Forțele de ocupație încearcă să-și consolideze controlul total în Donbas unde se dau lupte grele
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Rusia a atacat zeci de ţinte militare şi civile în încercarea de a-şi stabili controlul deplin asupra regiunilor Lugansk şi Doneţk, în estul Ucrainei, cu 120 de rachete care au lovit zona din jurul oraşului Nikopol (sud) în cursul nopţii, au declarat responsabili ucraineni, citaţi de Reuters și Agerpres.

Totodată, autorităţile ucrainene semnalează joi noi atacuri intense ale trupelor ruse în diferite sectoare din est şi sudul ţării, cu cel puţin zece morţi în zonele Bahmut şi Nikopol, potrivit EFE.

În zona Bamuth, în regiunea Doneţk, au fost înregistrate atacuri de artilerie împotriva a nouă localităţi, cu cel puţin şapte morţi şi şase răniţi, potrivit informaţiilor Statului Major al armatei ucrainene, preluate de agenţia de presă Ukrinform.

Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Valentin Reznicenko, a declarat că trei persoane au fost ucise, iar alte şapte rănite - inclusiv o adolescentă de 13 ani - în bombardamentele de la Nikopol, în sudul ţării, după ce în jur de 120 de rachete ruseşti Grad au lovit zona.

Aproximativ 40 de clădiri rezidenţiale au fost avariate în diverse localităţi din această regiune, pe lângă trei şcoli şi mai multe magazine, precum şi instalaţii electrice, ceea ce a privat de alimentarea cu energie circa 6.000 de persoane, potrivit autorităţilor regionale ucrainene.

Echipele de salvare continuă să cerceteze printre dărâmăturile clădirilor rezidenţiale în căutarea persoanelor dispărute.

În această regiune, au fost înregistrate atacuri împotriva a cinci localităţi miercuri seara, potrivit Ukrinform.

'Inamicul îşi concentrează eforturile pe stabilirea unui control total asupra teritoriilor regiunilor Lugansk şi Doneţk', indică Statul Major ucrainean în buletinul său zilnic, menţionând peste 60 de aşezări şi ţinte militare.

 

În Doneţk se dau lupte grele 



Lupte grele se dau joi în jurul localităţii Piski din regiunea Doneţk, în timp ce mai spre vest, Ucraina a acuzat forţele ruse că folosesc o centrală nucleară pentru a-şi proteja artileria.

Un oficial al autoproclamatei Republici Populare Doneţk, susţinută de Rusia, a declarat că Piski, pe linia frontului, la 10 km nord-vest de capitala provinciei Doneţk, se află sub controlul forţelor ruse şi separatiste. 'Este fierbinte la Piski. Oraşul este al nostru, dar rămân puncte de rezistenţă risipite în nord şi vest', a declarat Danil Bezsonov pe Telegram.

Oficialii ucraineni au negat că oraşul puternic fortificat, cu rol-cheie în apărarea Doneţkului, ar fi căzut, notează Reuters, care nu a putut verifica aceste informaţii în mod independent.

Zona minieră Donbas, compusă din regiunile Lugansk şi Doneţk, a devenit obiectivul principal al Rusiei după ce nu a reuşit să ocupe capitala Kiev la începutul războiului în februarie. Lugansk este de acum aproape complet sub controlul Rusiei, dar Doneţk încă mai rezistă.

Oleksii Arestovici, un consilier prezidenţial ucrainean, a declarat într-un interviu postat pe YouTube că 'mişcarea ruşilor spre Piski' a fost 'fără succes'.

 

Tot mai mulți mercenari Wagner au ajuns în Donbas



Guvernatorul ucrainean al regiunii Lugansk, Serhii Gaidai, a declarat pentru televiziunea ucraineană că Rusia trimite un număr tot mai mare de mercenari în regiune, inclusiv combatanţi ai grupului Wagner.

'Am avut odată oraşe ucrainene paşnice. Am fost aruncaţi în Evul Mediu... Oamenii pleacă acum pentru că le este frică să îngheţe la iarnă', afirmă Gaidai.

Ucraina a acuzat miercuri Rusia că a ucis cel puţin 13 persoane şi a rănit 10 cu rachete trase din jurul unei centrale nucleare capturate în centrul ţării, ştiind că ar fi riscant ca forţele ucrainene să riposteze la aceste atacuri.

'Laşii de ruşi nu mai pot face nimic aşa că lovesc oraşele ascunzându-se ignobil la centrala atomică din Zaporojie', a declarat într-o postare pe reţele de social media şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak.

Ucraina spune că aproximativ 500 de militari ruşi se află pe teritoriul centralei din Zaporojie, unde tehnicienii ucraineni îşi continuă munca.

Armata ucraineană a comunicat că forţele ruse au bombardat şi alte câteva zone din regiunea Zaporojie în ultimele ore, Rusia nu a comentat însă aceste alegaţii, iar Reuters notează că nu a putut să verifice într-o manieră independentă aceste informaţii.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum

Ştiri Recomandate

Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
pixel