Avioanele de vânătoare rusești ar fi oprit o nouă încercare ucraineană de a debarca în vestul Crimeei. Alte patru vedete cu grupe de desant ar fi fost distruse
Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 04.09.2023, că avioane de vânătoare din cadrul Aviației navale a Flotei ruse din Marea Neagră au distrus patru vedete militare de producție americană, cu grupe ucrainene de desant la bord, care se îndreptau către Peninsula Crimeea.
Potrivit datelor prezentate de reprezentanții ministerului, vedetele rapide de tip Willard Sea Force ar fi fost distruse luni, 04 septembrie, pe timp de noapte, în partea de nord-vest a acvatoriului Mării Negre. Ambarcațiunile, cu militari ucraineni la bord, se deplasau în direcția Cap Tarhankut din Crimeea.
Anterior, Ministerul rus al Apărării a informat că în zona Mării Negre a fost instituit controlul permanent al situației de la suprafața apei, cu întrebuințarea tuturor mijloacelor de cercetare. Ca urmare a acestui fapt, în perioada 29-30 august, Aviația navală a Federației Ruse a contracarat o încercare a militarilor ucraineni de a debarca pe litoralul Peninsulei Crimeea, pentru executarea de acțiuni teroriste.
Comentariul autorului: Este vorba despre a treia încercare de acest gen a militarilor ucraineni de a organiza incursiuni în interiorul Peninsulei Crimeea.
Prima încercare, a avut loc chiar de Ziua Independenței Ucrainei, respectiv pe 24 august. Atunci, Serviciul de informații militare al Ucrainei a anunțat că operațiunea, executată în cooperare cu Forțele Navale ucrainene, a fost finalizată fără victime în rândul militarilor ucraineni, dar a provocat pierderi trupelor ruse. Reprezentanții părții ucrainene au precizat că misiunea a fost îndeplinită, fără să precizeze în ce a constat aceasta.
Surse de pe rețelele de socializare au relatat că mai multe explozii au fost semnalate în zona satului Maiak din zona Capului Tarhankut, iar luptele de acolo au implicat și aviația.
Descinderea militarilor ucraineni în Crimeea a avut loc la numai o zi după ce Ucraina a anunțat că a distrus o baterie de rachete S-400 în aceeași zonă a peninsulei.
A doua încercare de debarcare a unor grupuri mici de desant pe litoralul Peninsulei Crimeea a avut loc pe 30 august. După cum au susținut reprezentanții militari ruși, un avion din cadrul Aviației navale a distrus patru vedete rapide ale Forțelor Armate ale Ucrainei, care aveau la bord grupe ale Forțelor pentru operații speciale, cu un total de aproximativ 50 de militari.
Specialiștii militari ruși apreciază că tentativele repetate ale militarilor ucraineni de a debarca în Crimeea fac parte din încercarea de a respecta predicțiile potrivit cărora “trupele ucrainene vor ajunge în peninsulă până la sfârșitul verii”. Aceștia consideră că oficialii de la Kiev încearcă “să vândă sponsorilor americani ai războiului din Ucraina” subiectul operațiunilor de debarcare în Crimeea ca “un succes serios al Forțelor Armate ale Ucrainei”.
Surse: militarynews.ru, tass.ru, topwar.ru.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News