Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rivalul lui F-22: Avionul de vânătoare J-20, dezvoltat de industria aeronautică chineză, a efectuat primul zbor cu o nouă serie de motoare
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Chengdu J-20, avionul chinezesc de vânătoare, tocmai a efectuat un prim zbor istoric. Dar acesta nu a fost un zbor oarecare - a fost prima dată când avionul de vânătoare de generaţia a V-a a fost propulsat nu de unul, ci de două motoare turbofan WS-15. Evenimentul a avut loc pe aerodromul de testare al Chengdu Aircraft Industry Corporation, situat în apropierea uzinei cu acelaşi nume. Cel puţin pe hârtie, chinezii consideră J-20 un rival pentru avionul american de generaţia a V-a F-22.

Analiştii militari, în ciuda imposibilității de a confirma vizual că motoarele erau WS-15, s-au bazat pe un banner informativ amplasat lângă pistă unde a avut loc primul zbor al avionului Chengdu J-20.

Mai mult, motoarele au emis o semnătură sonoră unică, un sunet care era vizibil diferit de cel al motoarelor WS-10C care au fost anterior instalate pe aeronava. De asemenea, trebuie precizat că J-20 a efectuat primele teste de zbor mai întâi cu motoare turbofan AL-31F de fabricație rusă. 

Youtube video image

Primele imagini cu motoarele WS-15 au fost prezentate în ianuarie 2022, când au fost integrat în J-20 pentru un zbor de testare. După un an şi jumătate de teste, motoarele au fost instalate pe avionul J-20. Acest progres rapid este o dovadă a ritmului accelerat în care se mișcă programul, indicând un viitor promițător pentru proiect.

Un J-20 cu motorizare WS-15 a zburat în martie 2022, se crede că doar un singur motor a fost montat pe aeronavă în timpul acelui test. De asemenea, raportul susține că Beijingul a produs în serie motoarele WS-10 și WS-15, depășind aparent blocajele tehnice ale montoarelor WS-15 pe J-20.

În timp ce caracteristicile de performanță ale WS-15 nu au fost dezvăluite, Asian Military Review a notat în aprilie 2023 că puterea să se situează cel mai probabil în intervalul de 150 de kilonewtoni, rivalizând cu motorul Pratt & Whitney F119 al avionului F-22 fabricat în SUA.

Configurația dublă a propulsiei J-20 indică o încredere destul de mare pe care o au chinezii în performanțele motoarelor WS-15. Dacă testele ar lua o turnură greşită, chinezii se pot baza pe un motor secundar, deja testate, WS-10C, care propulsează în prezent majoritatea avioanelor J-20. Această plasă de siguranță înseamnă că avionul de vânătoare poate utiliza în continuare şi motoarele WS-10 în cazul în care WS-15 de ultimă generație întâmpină probleme de performanță.

Proiectat cu dimensiuni asemănătoare cu cele ale avionului american F-22 Raptor, J-20 a fost creat pentru a fi propulsat de două motoare. Acesta este un contrast puternic cu avionul de vânătoare F-35 al Forțelor Aeriene ale SUA, mai ușor și cu un singur motor.

Un model îmbunătățit, J-20B, a fost echipat cu noile motoare. Acesta a fost văzut pentru prima dată în decembrie 2022. Se așteaptă ca această modificare de design să îmbunătățească în mod considerabil capacitățile stealth și aerodinamica aeronavei.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum schimbă sistemele germane Skynex ecuația războiului de uzură din Ucraina în prag de iarnă. Soluția tehnică pentru contracararea atacurilor de saturație cu drone
Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
O nouă armă a Rusiei, aruncată pe frontul din Ucraina. Shahed-101, drona iraniană low-cost proiectată pentru atacuri de saturație și rezistentă la bruiaj
Mașină de luptă a infanteriei de tip Lynx. Photo source: Rheinmetall
EXCLUSIV
Noi detalii despre „achiziția” de Lynx a României: Care sunt semnele de întrebare înainte de decizia finală 
De la giganți industriali la faliment iminent. Cum au ajuns fabricile de tancuri și avioane ale Rusiei să fie înecate în datorii și paralizate de birocrație
Ucraina primește 100 de avioane Rafale de la Franța. Când vor ajunge pe front și, mai ales, cine plătește factura?
Inițiativa de muniție rămâne blocată la Praga: De ce NATO nu poate prelua proiectul abandonat de cehi
După Brazilia, și Columbia alege Gripen. Ofensiva suedezilor de la SAAB ar putea fi încununată cu un contract istoric pentru Europa: 150 de avioane livrate Ucrainei
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
Inovația născută din disperare: Sting, drona FPV care a devenit coșmarul dronelor Shahed. Poate Ucraina câștiga războiul de uzură tehnologică?
Un aliat NATO se înarmează împotriva altui aliat NATO: Grecia cere de la Statele Unite rachete AIM-120D pentru F-35 ca să anuleze avantajul strategic al Turciei
Rotația detașamentului român care a operat 4 avioane F-16 din dotarea României în misiuni de Poliție Aerienă a statelor baltice. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Industria română spune că poate deveni un hub de mentenanță pentru blindate și F-16. Centre mobile de mentenanță, mină de aur în contextul războiului din Ucraina?
Apărarea anti-drone a NATO se schimbă: De ce racheta Mark 1 este cea mai mare amenințare pentru dronele ruseşti
Pachetul Rheinmetall pentru România: Ar exista discuţii despre familia de blindate grele KF51 Panther, dincolo de miza uriașă a fabricii de pulberi de la Brașov
A fost livrat al 750-lea sistem HIMARS, un game changer în războiul de artilerie. Câte sisteme HIMARS deține România?
„Nimic în România pentru România. E de noaptea minții!”. Deși în România se construiește primul portavion pentru drone și fregate de ultimă generație

Ştiri Recomandate

Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
Merz spune că doar un orb nu vede că Rusia urmează pașii războiului Germaniei din 1938. „Deceniile de Pax Americana pentru Europa s-au terminat”
O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
G7 promite o apărare antiaeriană mai bună a sectorului energetic ucrainean. Problema e că Patriot și alte sisteme pot lovi avioane ruse doar dacă sunt expuse pe front
Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
pixel