Un comandant al Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a Iranului, a avertizat că baze americane din Afganistan, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, precum şi portavioane americane din Golf se află în raza de lovire a rachetelor iraniene, în contextul creşterii tensiunilor între Teheran şi Washington, transmite Reuters.
'Sunt în raza noastră de acţiune şi le putem lovi dacă (americanii) fac o mişcare', a declarat miercuri Amir Ali Hajizadeh, comandantul diviziei aeriene a Gardienilor Revoluţiei, citat de agenţia Tasnim.
Hajizadeh a susţinut că precizia rachetelor din dotarea Gardienilor Revoluţiei a fost îmbunătăţită şi că acestea pot lovi baza aeriană Al Udeid din Qatar, baza Al Dhafra din Emirate şi baza Kandahar din Afganistan, care găzduiesc forţe americane.
Preşedintele american Donald Trump a retras SUA, în luna mai, din acordul nuclear încheiat în 2015 de marile puteri cu Iran şi a reimpus sancţiuni împotriva Teheranului. Potrivit lui Donald Trump, acordul era deficitar întrucât nu prevedea stoparea programului balistic al Iranului sau a sprijinul acestuia pentru aliaţii din Siria, Yemen, Liban şi Irak.
Republica Islamică a exclus orice negocieri cu Washingtonul cu privire la capacităţile militare iraniene, în mod particular la programul desfăşurat de Gardieni.
Iran, care afirmă că programul său balistic este pur defensiv, ameninţase că va bloca transportul de ţiţei prin Strâmtoarea Ormuz în Golful Persic dacă SUA încearcă să-i stopeze exporturile petroliere.
În octombrie, Gardienii Revoluţiei au executat tiruri cu rachete împotriva combatanţilor Statutului Islamic în Siria după ce gruparea islamistă şi-a asumat responsabilitatea pentru atacul din luna septembrie în care cinci bărbaţi înarmaţi au ucis 25 de persoane, printre care 12 membri ai Gardienilor Revoluţiei, la o paradă militară în sud-vestul Iranului.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News