CAESAR e pe drum. Franța a anunțat că încă 6 obuziere CAESAR se îndreaptă spre Ucraina
Șase obuziere Caesar suplimentare, promise de Emmanuel Macron la jumătatea lui iunie, sunt "în drum" spre Ucraina, a declarat marţi şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, relatează Agerpres, care citează AFP.
Obuzier autopropulsat Caesar. Foto: Nexter
Douăsprezece obuziere Caesar "au fost deja livrate" şi "celelalte şase sunt pe drum", a anunţat ea în faţa comisiei pentru afaceri externe, apărare şi forţele armate din cadrul Senatului, la Paris.
Ea nu a precizat data la care urmează să ajungă aceste întăriri pe teritoriul Ucrainei.
De la începutul ofensivei militare lansate de Moscova în Ucraina pe 24 februarie, Parisul a livrat Kievului, pe lângă obuziere Caesar, rachete antitanc Milan şi rachete sisteme Mistral.
La sfârşitul lui iunie, ministrul apărării, Sébastien Lecornu, a anunţat că Franţa va trimite, în plus, "cantităţi semnificative" de vehicule blindate de transport de trupe.
El a declarat, de asemenea, că livrarea de rachete anti-navă, solicitată de Kiev pentru "a deschide breşe în această blocadă maritimă impusă de Rusia şi care privează numeroase ţări de livrările de cereale şi de materii prime", face parte dintre "dosarele examinate".
"Franţa se achită deplin de partea care îi revine chiar dacă evidenţiem mai puţin decât alţii ceea ce facem. Am făcut alegerea să nu comunicăm asupra totalităţii contribuţiei noastre militare", informaţiile fiind rezervate "partenerilor noştri", a mai precizat Catherine Colonna.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News