Casa Albă: Noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China
Data publicării:
Casa Albă a declarat joi că noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China, inclusiv practicile sale economice, transmite Reuters.
scris de DefenseRomania Team
Armata de Eliberare a Poporului, sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing
"În urmă cu mai puţin de un an, miniştrii apărării pentru prima dată în cadrul NATO au menţionat China în comunicat", a declarat John Kirby, coordonatorul Consiliului Naţional de Securitate al SUA, potrivit Agerpres.
"Aşadar, se bazează pe ceea ce cândva au fost discuţii şi deliberări cu aliaţii despre ameninţarea pe care o reprezintă China la adresa securităţii internaţionale, mult dincolo doar de regiunea indo-pacifică".
Preşedintele Joe Biden pleacă sâmbătă pentru a se întâlni cu alţi lideri ai G7 la reuniunea din sudul Germaniei. Se va îndrepta apoi către Madrid pentru un summit la care se aşteaptă ca NATO să anunţe planurile de extindere a forţelor sale în Europa de Est, iar Washingtonul măsuri pentru consolidarea securităţii europene.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Departamentul Apărării al Statelor Unite a anunțat luni atribuirea unui contract în valoare de aproximativ 8,6 miliarde de dolari către constructorul american Boeing pentru Programul F-15 destinat Forțelor Aeriene Israeliene, parte a programului de vânzări militare externe (Foreign Military Sales) către statul aliat din Orientul Mijlociu.
Această acțiune evidențiază integrarea avansată a noilor structuri de comandă ale armatei ucrainene - Forțele de Sisteme Fără Echipaj (USF) ale Ucrainei au executat o lovitură masivă asupra nodului logistic și de lansare a dronelor rusești de pe Aeroportul Internațional Donețk (DAP).
După ce au decimat capacitățile Flotei Rusiei în largul Mării Negre, forțele de apărare ale Ucrainei își mută acum ofensiva dronelor maritime în teatre de operații complet noi: căile fluviale și apele interioare.
Arabia Saudită a afirmat că securitatea sa națională este o „linie roșie” pe care o va apăra, la câteva ore după ce o coaliție pe care o conduce a lovit cargouri în Yemen, vehicule și nave care transportau armament ce ar fi trebuit să ajungă la grupări separatiste din această țară măcinată de un deceniu de război civil.
Ministerul Apărării de la Taipei a abandonat strategia tăcerii în favoarea unei descurajări vizibile, publicând imagini operaționale care demonstrează că avioanele și navele de război ale Beijingului sunt monitorizate activ și „fixate” de sistemele de ochire taiwaneze.
În timp ce marile programe occidentale de tip „loyal wingman” rămân blocate în faze de testare sau simulări clasificate, Turcia a transformat conceptul de aviație de luptă autonomă într-o realitate tactică vizibilă. Compania Baykar a confirmat că două prototipuri ale avionului de luptă fără pilot Kizilelma (PT-3 și PT-5) au executat cu succes prima manevră de zbor în formație strânsă complet autonomă din lume pentru aeronave cu reacție.
Premierul Regatului Ţărilor de Jos, Dick Schoof, se va afla marţi în România. Acesta va vizita, împreună cu premierul Ilie Bolojan, trupele româneşti şi olandeze aflate la Baza Aeriană 71 "General Emanoil Ionescu" de la Câmpia Turzii. Amintim că Olanda a donat anul acesta României 18 avioane F-16 Fighting Falcon aflate în Centrul de Pregătire de la Baza 86 Aeriană Borcea, centru care a fost mutat în timp record de olandezi, cu sprijinul Lockheed Martin, din SUA în România.
Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit luni, 29 decembrie, la Kremlin, cu conducerea trupelor participante la așa-zisa “operațiune militară specială (NVO)” din Ucraina. La consfătuire au participat, pe lângă ministrul apărării, Igor Belousov, și șeful Statului Major General (SMG) al Forțelor Armate ale Federației Ruse, general de armată Valeri Gherasimov, care conduce și Gruparea de trupe întrunite participantă la ostilități, toți comandanții Grupărilor de trupe rusești (Est, Vest, Nord, Sud, Centru și Dnepr).
Armata SUA a oficializat o ruptură radicală de strategia sa tradițională de modernizare a blindatelor, confirmând că viitorul Abrams M1E3 nu este o simplă actualizare, ci primul tanc de generația a cincea al forțelor terestre. Programul de achiziții pentru anul fiscal 2026, înaintat recent Congresului, consfințește anularea pachetului de modernizare M1A2 SEPv4 în favoarea unei platforme complet resetate, capabile să facă față unui mediu de luptă dominat de senzori de înaltă rezoluție și sisteme de atac autonome.
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a informat luni pe omologul său american Donald Trump că îşi va revizui poziţia şi angajamentul faţă de unele înţelegeri încheiate în etapa anterioară a negocierilor privind soluţionarea conflictului din Ucraina, a transmis Kremlinul, după ce Moscova a acuzat Kievul că a încercat să atace cu drone una dintre dintre reşedinţele lui Putin, atac negat categoric de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează agenţiile Agerpres, Reuters şi EFE.
Deși puține sunt datele oficiale transmise de Rusia cu privire la numărul exact de avioane livrate în 2025, fie că vorbim de bombardiere Su-34, avioane Su-35 ori ceea ce ei numesc generația a 5-a Su-57, analizarea rapoartelor loturilor de avioane livrate arată o imagine clară a modului în care motoarele industriei de apărare rusești sunt turate la maximum, în aproape al 4-lea an de război pe scară largă împotriva Ucrainei.
Iranul a lansat duminică trei sateliți dezvoltați local, o mișcare care, din perspectiva autorităților israeliene, are o încărcătură politică evidentă și este interpretată drept un gest de sfidare, într-un moment diplomatic sensibil. Operațiunea a avut loc chiar în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu se afla în drum spre Washington, unde urmează să se întâlnească cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, pentru discuții axate pe dosarul iranian și pe securitatea regională.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni că este pregătit să se întâlnească cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a discuta despre pace, după reuniunea pe care liderul de la Kiev a avut-o duminică la Mar-a-Lago, în Florida, cu omologul său american Donald Trump, relatează agențiile Agerpres și EFE.
China forțează limitele distincției dintre flota comercială și cea militară prin transformarea unui cargou de tip feeder într-o platformă de atac masiv, capabilă să satureze apărările adverse. Nava, identificată drept ZHONG DA 79, a apărut recent în imagini care confirmă o reconfigurare de tip „arsenal ship” ce adăpostește până la 60 de rachete sub masca inofensivă a unui cargou civil ce transportă containere.
Rusia a anunțat în weekend o serie de lovituri de precizie executate cu drone, despre care afirmă că au vizat obiective militare ucrainene situate la zeci și chiar sute de kilometri în spatele frontului. Imaginile publicate pe canale pro-ruse arată atacuri asupra unui avion de transport An-26, a unui elicopter, a unor nave și a unor instalații militare din mai multe regiuni ale Ucrainei, departe de zonele de luptă active.
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au început o înlocuire treptată a obuzierelor îmbătrânite M109, de fabricație americană, după mai bine de patru decenii de serviciu în Israel, optând pentru cu obuzierul autopropulsat modern Sigma 155 Roem, produs local.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat azi o reuniune a aliaţilor Kievului la Paris la începutul lui ianuarie, pentru discuţii asupra garanţiilor de securitate pentru Ucraina în cadrul unui acord de pace cu Rusia, informează agențiile Agerpres și AFP.
Președintele american Donald Trump a avut o discuție telefonică duminică cu omologul său rus, Vladimir Putin, a declarat șeful de cabinet al Casei Albe, fără a oferi alte detalii, cu puțin timp înainte de o întâlnire planificată cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în Florida.
Forțele aeriene chineze și ale Emiratelor Arabe Unite au încheiat exercițiul comun "Falcon Shield 2025", care a avut loc în Emiratele Arabe Unite (EAU) între 9 și 22 decembrie 2025, într-o mișcare ce reflectă aprofundarea parteneriatului de apărare dintre cele două țări. Prezența Chinei în EAU cu un așa dispozitiv e o premieră, iar în timpul exercițiului avioanele chineze J-10 au zburat alături de Mirage 2000 de producție franceză are Emiratelor, nu însă și cu F-16 pentru care americanii au impus „restricții”.
Regatul Unit a anunțat duminica aceasta că a semnat un contract comun de achiziții publice cu Germania, în valoare de 52 de milioane de lire sterline (70 de milioane de dolari). E vorba despre achiziția sistemelor RCH 155 de "artilerie avansată montată pe vehicule blindate", care pot trage în timp ce se află în mișcare și lovi ținte aflate la o distanță mai mare de 70 km.
Schimbă Putin albul în negru privind apărarea antibalistică? Îi refuză Ucrainei un potențial statut occidental? Descrie deja NATO ca pe o amenințare și o prezintă rușilor drept sperietoare? Prefigurează deja ruperea Ucrainei?
Președintele american Donald Trump a stârnit valuri înainte de Crăciun când a anunțat aprobarea unei noi clase de nave de luptă care îi vor purta numele, precizând că „nu a mai existat niciodată ceva asemănător” cu aceste nave. Prima navă din „clasa Trump” va fi USS Defiant, însă marea întrebare e dacă SUA chiar au nevoie în războiul modern de astfel de nave sau e mai degrabă un moft personal? Și, desigur, dacă proiectul chiar va fi realizat și la ce costuri.
Elveția nu ar putea să se apere împotriva unui atac major, a declarat sâmbătă șeful forțelor armate elvețiene, generalul-locotenent Thomas Süssli, pentru ziarul Neue Zürcher Zeitung.
Amenințarea din partea Rusiei face necesară creșterea cheltuielilor pentru apărare pentru Elveția. El a avertizat că a te baza pe statutul neutru al țării ar putea să nu merite dacă aceasta nu este susținută de capacitatea de a se apăra.
Somalia a cerut Israelului să revoce recunoașterea regiunii autoproclamate Somaliland, numind acest act o „agresiune” și o încălcare a suveranității teritoriale a Somaliei. Într-un interviu acordat Al Jazeera sâmbătă, Ali Omar, ministrul de stat pentru afaceri externe al Somaliei, a subliniat că guvernul va folosi toate mijloacele diplomatice pentru a contesta ceea ce a numit o „interferență externă” în afacerile interne ale țării.
Prima parte parte a fortificațiilor antidrone ale Poloniei ar putea fi gata în șase luni sau chiar mai devreme, a declarat ministrul adjunct al Apărării Naționale, Cezary Tomczyk.
În urma pierderii orașului Siversk din regiunea Donețk, Ucraina îi demite pe comandanții a două brigăzi care apărau orașul, a relatat sâmbătă Ukrainska Pravda, citând surse din armată.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit sâmbătă la Halifax, în Canada, pentru a se întâlni cu premierul Mark Carney, o escală înainte de întâlnirea sa prevăzută pentru duminică, în Florida, cu omologul său american Donald Trump.