Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cehia a contabilizat ajutorul militar acordat Ucrainei de la începutul invaziei rusești: 268 de milioane de euro
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Ministerul ceh al Apărării a informat, pe 03.07.2024, că, de la începutul invaziei militare a Federației Ruse în Ucraina, Cehia a acordat Kievului un ajutor militar în valoare de 6,75 miliarde de coroane (aproximativ 268 de milioane de euro).
Tanc T-64, Foto: Ministerul ceh al apărării
Tanc T-64, Foto: Ministerul ceh al apărării

Deși livrările de tehnică militară și muniție către partea ucraineană au fost aprobate progresiv de Guvernul ceh, în regim secret, astăzi, la propunerea ministrului ceh al apărării, Jana Černochová, executivul a desecretizat lista cu materialele furnizate Kievului.

Din aceasta rezultă că Cehia a acordat Ucrainei opt unități de tehnică de aviație, din care două au fost livrate în acest an.

,,În total, au fost predate părții ucrainene 94.860 de obuze de artilerie, din care 10.000 în acest an”, a declarat pentru agenția de presă ČTK purtătorul de cuvânt al Ministerului ceh al Apărării, David Polák.

Pe listă se mai află, de exemplu, 62 de tancuri, 131 de mașini de luptă ale infanteriei, 26 de mașini de cercetare chimică, 16 complexe de apărare antiaeriană, 47 de autovehicule, 13 tunuri și 12 lansatoare de rachete.

După cum au anunțat reprezentanții militari cehi, partea cehă a mai donat Ucrainei 4.900 de rachete pentru lansatoarele de rachete, 645 de rachete antitanc, 8.022 vehicule blindate, 128 de mortiere, 17.400 de mine pentru mortiere, 435 de rachete antiaeriene, 41.258 de arme de foc și peste patru milioane de cartușe.

Černochová a menționat faptul că Cehia se află de partea Ucrainei încă de la începutul conflictului și a fost una dintre primele țări care au acordat ajutor militar Kievului.

,,Ministerul Apărării a analizat cu grijă, încă de la începutul conflictului, ce poate furniza Ucrainei, fără a afecta capacitatea de apărare a Cehiei”, a spus Černochová.

Potrivit precizărilor sale, în prezent, în depozitele armatei nu se mai află prea multe materiale excedentare.

,,Ajutorul nostru însă nu se va opri, numai că va lua o altă formă”, a menționat ministrul ceh al apărării.

Černochová a făcut referiri, de exemplu, la inițiativa cehă privind achiziționarea de muniție de artilerie pentru Ucraina din afara Uniunii Europene, la care Cehia contribuie cu 866 milioane de coroane (peste 34 de milioane de euro). În urmă cu puțin timp, partea cehă a anunțat că a transferat Ucrainei primele 50.000 de obuze achiziționate în cadrul inițiativei, urmând ca până la sfârșitul anului să fie furnizate aproximativ 500.000 de obuze.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rușii au ales o direcție prioritară pe frontul din Donbas. Blindatele rusești au ieșit destul de șifonate din ultimele atacuri (VIDEO)
SUA se pregătesc de un posibil impact: Toate avioanele și navele vulnerabile la atacurile Iranului au fost relocate
Sursă de la Casa Albă: „Trump a autorizat atacul, așteaptă informații suplimentare de la Teheran”
Putin devine mai flexibil și se declară pregătit să-l întâlnească pe Zelenski, însă doar în etapa finală a discuțiilor
Bombardarea Iranului de către SUA divizează MAGA. Cum sunt împărțite opiniile în mișcarea trumpistă cu privire la un atac militar american
Rusia a trecut la un nou nivel al războiului. Este nevoie de mobilizarea comunității internaționale pentru a convinge Moscova să accepte pacea – Zelenski
Urmează și bombe de tip „bunker-buster”? Cine e generalul american prin care SUA ar putea da lovitura de grație Iranului
După ce Trump a cerut Iranului „capitularea necondiționată” în fața Israelului, Khamenei a anunțat că „marea bătălie începe”
Trump își trimite omul să discute cu Lukașenko despre negocierile dintre Ucraina și Rusia
Israelienii atacă din nou Teheranul, rachete zboară din Iran spre orașele israeliene
Trump anunță că lichidarea lui Khamenei este încă pe masă: ”E o țintă ușoară, dar nu îl vom ucide, cel puțin nu încă”
IDF anunță că l-a ucis pe noul comandant militar al Iranului pe timp de război
Trump sugerează că SUA nu vor impune sancțiuni Rusiei la G7 deoarece „SUA pierd mulți bani când sancționează o țară”
Performanță uluitoare a apărării antiaeriene ucrainene: Rușii au înconjurat Kievul din toate părțile cu atacuri cu drone și rachete în încercarea de a îngenunchea capitala
A fost din nou o noapte grea pentru Iran. Israelul a efectuat mai multe „lovituri de mare anvergură” asupra țintelor militare iraniene
Rusia continuă atacurile masive asupra Ucrainei. Capitala Kiev a fost supusă unor puternice lovituri cu rachete și drone
Iranul se pregătește să renunțe la Tratatul de neproliferare nucleară. În paralel, Teheranul cere medierea statelor din Golf și e dispus să facă concesii
Trump ar putea fi dispus să impună sancțiuni Rusiei în următoarele săptămâni
F-35 zboară peste Teheran? Peste 50 de avioane de luptă ale Israelului au survolat capitala Iranului și au lovit masiv, antiaeriana nu face față
Coincidență sau intenție? Rușii au lovit clădirea Boeing din Kiev
SUA trimit zeci de avioane de realimentare aeriană; Portavionul USS Nimitz a părăsit Marea Chinei de Sud, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Ambasadorul Israelului în România: Iranul a fost la câțiva centimetri de arma nucleară. Rachetele balistice iraniene pot lovi Bucureștiul sau Parisul
Summitul G7 vrea să pună presiune pe Rusia prin sacțiuni pentru a o forța să negocieze oprirea războiului. Marele semn de întrebare rămâne poziția SUA
Israelul face ravagii în Teheran: A fost lovit sediul MAE iranian și eliminați șefi ai servicilor de informații. Populația părăsește capitala, sunt voci care îl contestă pe Khamenei
Lovitură grea pentru Rusia în Mali: Corpul African pierde mercenari și un bombardier rusesc Su-24
Profitând de mutarea atenției către conflictul din Orientul Mijlociu, rușii au atacat masiv Ucraina cu rachete și drone, pentru a treia oară în ultimele două săptămâni
IRIS-T își dovedește superioritatea: Sistemul german de de apărare antiaeriană înlocuiește S-300 și stabilește un nou standard pe frontul din Ucraina
Iranul lansează rachete asupra Israelului ca răspuns la recentele atacuri (Foto/Video): Statele Unite ajută Israelul să intercepteze rachetele iraniene
Au simțit pe pielea lor ce înseamnă un F-35. Ce modificări, special pentru Iran, a adus Israelul avioanelor F-35 și ce alte avioane au luat parte la atac

Ştiri Recomandate

Sisteme antiaeriene IRIS-T și producție comună de drone. Germania preia frâiele înarmării Ucrainei
Germania, la răscruce. Merz confirmă discuțiile cu Franța privind o „umbrelă nucleară europeană”, dar precizează că e vorba despre o perspectivă îndepărtată
Un Su-34 în minus. Bombardierul rusesc s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament, în regiunea Nijni Novgorod
Trump nu exclude posibilitate ca Musk să fie deportat și îl amenință direct pe miliardar: Am putea pune DOGE pe Elon
Reconcilierea turco-kurdă, faza a doua: PKK depune armele
"S-a auzit un bâzâit; după 5 minute, explozii". Noile drone ucrainene au lovit la 1.300 de km. Ținta, fabrica Kupol de drone și sisteme antiaeriaene Tor și Osa
Armata ucraineană deține în continuare un cap de pod în Kursk, pe teritoriul Rusiei: Agresorul rus își folosește cele mai bune brigăzi în această direcție
Continuă tensiunile diplomatice dintre Moscova și Baku. Ultimul episod: Azerii reținuți în Rusia au murit torturați
Atlantic Council deschide un birou regional și în România pentru a promova cooperarea transatlantică în domenii strategice
Veriga slabă a NATO? România plătește milioane de euro către CFR Marfă pentru transport militar pe linii învechite
Norvegia trimite în Polonia avioanele sale F-35 | Au o singură misiune: să formeze un scut aerian deasupra celui mai important nod logistic din Europa
Forțele Armate ale Ucrainei au lansat un atac cu rachete asupra regiunii ocupate Donețk: Atacul ar fi servit drept ,,botez al focului'' pentru o nouă rachetă
România va avea noi sisteme antiaeriene. Israelienii de la Rafael, câștigătorii licitației pentru SHORAD-VSHORAD?
Rusia lasă impresia că are puterea să se refacă după atacul ucrainean ,,Pânza de Păianjen”: Complexul militar industrial, pus să producă bombardiere strategice
HIMARS devine hipersonic: Ce este proiectul Blackbeard Ground Launch (GL) la care U.S. Army lucrează deja?
Din conversațiile interceptate de SUA rezultă că oficialii iranieni par surprinși de intensitatea sub așteptări a atacurilor americane
Rușii susțin că “au eliberat” complet una din cele patru regiuni anexate de la Ucraina. RPL s-ar afla acum 100% sub control rusesc
Varșovia vrea să fie superputere regională în producția de muniții: Compania autohtonă PGZ, contract pentru obuze de 155 și 120 mm
Chinezii se laudă cu o nouă bombă, despre care se presupune că poate provoca pene de curent după impact
”În trei luni, situația s-ar putea schimba radical”. Ucraina are pe masă o soluție la problema Shahed
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Ședință CSAT. Pacea în Ucraina trebuie să excludă ferm încercările Rusiei de redivizare a Europei în sfere de influență
Rușii au avansat cu 50.000 de soldați în regiunea Sumî. Cum se face că apărarea ucraineană nu a fost pregătită?
Iranienii se întorc la Fordow, arată imaginile din satelit
Spionaj, cipuri și un război tehnologic: Statele Unite acuză DeepSeek că a devenit un instrument AI în mâna armatei chineze
Iranul renunță la avioanele de luptă rusești. Următoarea oprire: China, pentru „Ucigașul de Rafale” J-10C
UE prelungește sancțiunile împotriva Rusiei cu șase luni
Gulag 2.0. Manifestație de solidaritate cu victimele torturii rusești, organizată de comunitatea ucraineană din București
Armatele private ale Rusiei: Grupările paramilitare care activează în Ucraina, factor de instabilitate în regiune şi risc de securitate pentru Kremlin
Armata SUA vrea lansatoare de rachete autonome: Cum vor schimba noile sisteme de arme fața războiului modern?
,,Cupola de Oțel'' a Turciei are o ,,problemă franceză'': Ankara solicită acces la sistemul european de rachete sol-aer SAMP/T
Marea Britanie trimite Ucrainei 350 de rachete și mai multe lansatoare ,,FrankenSAM''. Fondurile provin din activele rusești înghețate
pixel