Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Centrala Nucleară Kozloduy, pericolul din sudul României
News
Data publicării:
Luminița Simoiu, expert în arme chimice al Organizaţiei Naţiunile Unite și președinte al Partidului Verde susţine că frecvenţa cu care se opresc cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Kozloduy - Bulgaria ar trebui să fie alarmantă pentru autorităţile din România, cărora le solicită să sprijine demersul societăţii civile de a elimina acest pericol.

Potrivit acesteia, CNE Kozloduy funcţionează ilegal din punct de vedere al convenţiilor internaţionale de profil, iar cele două reactoare care mai sunt în funcţiune (reactoarele 5 şi 6) s-au oprit de şapte ori în ultimele 18 luni, pentru că au "deficienţe tehnice grave", după cum a constatat o comisie tehnică pre SALTO (Safe Long Term Operation), transmite Agerpres.

"Pericolul de la Kozloduy a devenit tot mai mare pentru România din cauza celor două reactoare învechite (...) a căror perioadă de funcţionare a fost prelungită ilegal cu încă 30 de ani, cu încălcarea convenţiei ESPOO, pentru că România, ca stat posibil afectat, nu a fost consultată. Cele două reactoare au început să dea rateu după rateu, cu o frecvenţă cel puţin periculoasă, care îngrijorează foarte mult populaţia din zona de sud a României şi care ar trebui să le provoace insomnii autorităţilor publice centrale şi locale, cu resposabilităţi în zonă de pe ambele maluri ale Dunării. O comisie tehnică pre SALTO (Safe Long Term Operation) a evaluat reactoarele 5 şi 6 şi a constat că există deficienţe tehnice grave, din cauza, citez, 'aging of the reactor and components'", a declarat Luminiţa Simoiu.

Ea afirmă că pericolului generat de Centrala de la Kozloduy i se adaugă şi cel produs de construirea unui mega-depozit de 350.000 de tone de deşeuri radioactive la Radiana, Bulgaria, în perimetrul Kozloduy, la graniţa cu România, care a obţinut avizul Agenţiei de Mediu Dolj.

"Ca şi cum nu ar fi destul, la pericolul nuclear care se pare că este iminent, se adaugă şi mega-depozitul de deşeuri radioactive, 350.000 de tone, la graniţa cu România, 4 kilometri faţă de Dunăre. Proiectul a obţinut avizul Agenţiei de Mediu Dolj pe motiv că nu prezintă impact în context transfrontalier, pentru că angajaţii de aici nu au gândit de două sau poate niciodată. Este cel puţin ciudată poziţia autorităţilor locale şi centrale de mediu, în condiţiile în care societatea civilă a trimis în martie 2018 o contestaţie finanţatorului acestui depozit, care este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), contestaţie pe care finanţatorul a admis-o. Partidul Verde sprijină toate demersurile societăţii civile din România de a elimina pericolul nuclear de la Kozloduy şi solicită tuturor formaţiunilor politice să se implice la toate nivelurile pentru atingerea acestui obiectiv", a mai afirmat Luminița Simoiu.

Potrivit sursei citate, celor două reactoare care funcţionează în acest moment la Kozloduy li se vor mai adăuga încă două unităţi nucleare, 7 şi 8, ultima fiind un reactor construit în urmă cu circa 40 de ani.

"Conform ultimelor informaţii din Bulgaria, la cele două reactoare care stau să se dezintegreze se vor mai adăuga încă două unităţi nucleare, 7 şi 8, ultima fiind un reactor controversat, construit în urmă cu circa 40 de ani. Acum se ridică întrebarea, cel puţin retorică, dacă durata acestuia de funcţionare nu cumva a expirat înainte de a fi pus în funcţiune? Unitatea 8 a fost destinată iniţial proiectului nuclear Belene şi, ulterior, autorităţile bulgare au decis să îl aducă la Kozloduy, mărind atât garnitura de reactoare, cât şi pericolul nuclear. Concentrarea unui asemenea arsenal nuclear în proximitatea bazei NATO de la Deveselu trebuie să le dea insomnii conducătorilor din România, mai ales că anul 2021 a început sub auspicii nu prea fericite: pe lângă drama în continuare numită COVID -19, în urmă cu două săptămâni s-a oprit reactorul 5 de la Kozlodui după declanşarea alarmei de siguranţă", a mai afirmat Simoiu.

Aceasta a mai spus că anul acesta se împlinesc 35 de ani de la accidentul de la Cernobîl şi 10 ani de la cel de Fukushima, iar un accident la Kozloduy ar fi un dezastru atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului

Ştiri Recomandate

După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
pixel