Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
China „răzbună” balonul doborât de un F-22. Gigantul american Lockheed Martin, introdus pe lista de sancțiuni
Industrie de apărare
Data publicării:
China a impus sancţiuni împotriva a două companii americane din domeniul apărării, din cauza vânzărilor de arme către Taiwan.
F-22 Raptor. Foto: U.S. Air Force
F-22 Raptor. Foto: U.S. Air Force

Decizia vine după ce Beijing-ul a promis să ia "contramăsuri" în urma modului în care Washington-ul a gestionat situaţia în cazul balonului de supraveghere chinezesc care a intrat în spaţiul aerian american la sfârşitul lunii trecute, potrivit agenției News.ro care citează CNN.

Corporaţia Lockheed Martin (LMT) şi divizia de rachete şi apărare a companiei Raytheon (RTN) Technologies Corp, Raytheon Missiles & Defense, vor fi adăugate pe lista de sancţiuni a Chinei, a anunţat Ministerul Comerţului din China într-o declaraţie joi. Ele au interdicţie să importe, să exporte şi să investească în China.

Ambele companii sunt, de asemenea, vizate de amenzi reprezentând "de două ori valoarea" vânzărilor lor de arme către Taiwan din septembrie 2020 încoace, iar executivii lor de nivel superior vor avea interdicţie să intre şi să lucreze în China.

Nu a fost clar imediat cum va impune Beijing-ul amenzile. În timp ce Statele Unite interzic vânzarea de arme către China, unii contractori americani de apărare au legături cu sectorul civil.

Beijing-ul a impus anterior sancţiuni ambelor companii în legătură cu vânzările lor de arme către Taiwan, fără a specifica ce ar implica pedepsele şi cum vor fi aplicate. Partidul Comunist de guvernământ din China consideră Taiwanul democratic drept teritoriul său, deşi nu l-a controlat niciodată.

Această mişcare vine la doar câteva zile după ce Departamentul de Comerţ al SUA a restricţionat şase companii chineze pe care le-a legat de programul aerospaţial al armatei chineze de a obţine tehnologie americană fără autorizare guvernamentală.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

România și-a trasat obiectivul de a semna 10 contracte mari de înzestrare anul acesta. Armament individual de ultimă generație, Piranha 5 și sisteme de apărare cu rază scurtă și foarte scurtă
Polonia și Ucraina consolidează cooperarea în domeniul apărării pentru a-și perfecționa forțele armate
Moment istoric la sud de Dunăre: Primul F-16 Block 70 pentru Bulgaria a fost livrat. Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american
Marina SUA evaluează capacitatea de luptă a distrugătorului Zumwalt: Ne vom asigura că rămâne una dintre cele mai avansate și mai letale nave de lupta
Turcia își exprimă interesul pentru avioane de generaţia a VI-a: De ce este tentant pentru turci proiectul european SCAF?
Bombardiere B-21 de generația a VI-a, în ritm accelerat. SUA măresc producția și deși datele sunt ținute la secret există câteva informații despre decizie
Marea dilemă a Rusiei: Rachete hipersonice Kinjal pe Su-57? Dar prețul sacrificiului pe care Su-57 l-ar face nu e nimeni pregătit să-l plătească
Iranul face paradă cu noua rachetă balistică Etemad, dar şi cu ultima generaţie a sistemului antiaerian Bavar 373, considerat de Teheran mai capabil decât S-400
Avem cifrele: Ce sumă uriașă primește România de la aliați pentru achiziția celei mai noi versiuni a Patriot. Sistemul îl va înlocui pe cel donat Ucrainei
Ucraina are „ochi de rechin” în cer. Dronele și artileria ucrainene vor deveni și mai letale, fiind coordonate de noile UAV-uri SHARK-M cu rază de 180 km
Grecia e foc și pară pe Franța: Turcia primește rachete aer-aer Meteor la „pachet” cu Eurofighter. Avantajul, avioanelor Rafale ale Greciei, anulat?
Înainte de „bătălia pentru România”, mașina de luptă a infanteriei ASCOD câștigă un contract important în Europa. Licitația la noi va fi foarte strânsă
Moment istoric pentru apărare antirachetă a SUA: Compania Lockheed Martin livrează cel de-al 900-lea interceptor THAAD
O apărare antiaeriană impenetrabilă? „Coș de cumpărături” impresionant pentru Franța: Printre altele lansatoare VL MICA NG, sisteme de apărare DSA sau anti-dronă LAD
Deși bate vântul puternic în rândul țărilor care vor Su-57, după 15 ani rușii anunță mărirea producției a ceea ce ei numesc „generația a 5-a”
Polonia își înarmează avioanele F-35 cu rachete antiradar de ultimă generație: Prima țară din regiune care cumpără rachete AGM-88G
UE deblochează un miliard de euro din Fondul european de apărare. Cei mai mulți bani merg către proiectele dedicate luptei terestre, aeriene și spațiale
Legendarele elicoptere UH-60 Black Hawk, într-o nouă versiune cu 50% mai puternice (Video): Test în premieră al unui UH-60 cu noile motoare T901
Marocul alocă un procent incredibil pentru apărare și devine o piață tentantă pentru industria de apărare din Turcia
EXCLUSIV
Are nevoie România de elicoptere de atac noi sau rămânem la IAR-300? Gen. Tomescu: Pumele noastre sunt mai mari decât autobuzele
Serbia introduce în serviciul de luptă noul radar cu rază lungă de acțiune GM-400 Alfa, produs de francezii de la Thales
Forțelor Aeriene ale SUA avansează în programul Next-Generation Air Dominance (NGAD): Un nou salt către viitoarea generaţie de avioane de luptă
Revoluția armei submarin: Pentru prima dată submarinele vor putea doborî din imersiune elicoptere sau avioane. Capacități anti-aeriene, integrate de nemți
NATO este deschisă să furnizeze informații clasificate către industria de armament a UE. Majorarea alocărilor bugetare este un imperativ, altfel vor fi necesare trilioane, nu miliarde
Reactoare nucleare pe camioane: O companie americană dezvoltă reactoare nucleare mobile pentru alimentarea cu energie a bazelor U.S. Army
Rusia mai pierde o piață de export. Un stat din Orient alege elicoptere franceze și H225M și „Patriotul coreean” în detrimentul armelor ruse
Cum a ajuns Su-35 rus „victima” americanilor. Rusia insistă că o putere din Asia de Sud-Est va cumpăra cel mai promovat avion al rus, deși aceasta a făcut un pas în spate
Dacă aveați dubii că F-22 e cel mai bun avion din lume, americanii vor să vi le spulbere: Raptor va avea senzori noi și devine și mai letal
Mare cât o fregată. Lituania a dezvăluit conceptul navei de patrulare de noua generație pe care vrea să o producă cu sprijin danez
Înlocuitorul tancurilor Leopard și Leclerc se realizează greu, foarte greu. Noul ,,Eurotank'', un proiect major al Franței și Germaniei, a primit termen anul 2040

Ştiri Recomandate

Cehia a decis: 3% din PIB pentru Armată, din 2030. Guvernul va crește anual cheltuielile pentru apărare, cu 0,2% din PIB
SRI confirmă implicarea Rusiei în complotul organizației paramilitare ”Comandamentul Vlad Ţepeş”. Șase membri ai organizaţiei, acuzați de trădare
Administrația Trump a discutat în secret cu opoziția ucraineană despre organizarea de alegeri prezidențiale. Care este poziția celor mai importanți lideri ai opoziției
Blindatul 4x4 al Otokar, Cobra II. Photo source: DefenseRomania @BSDA2024
EXCLUSIV
Cu turela românească, în instanță. Acuze privind un acord încălcat pentru turele de pe blindatele turcești Cobra II ce vor intra în dotarea României
Rusia anunță că „va răspunde” României după ce țara noastră a expulzat doi atașați militari ruși
Noua politică a SUA este o lovitură adusă încrederii pe timp de război – fostul președinte al Ucrainei, Viktor Iușcenko
Un avion de luptă KF-16 al Forțelor Aeriene Coreene a lansat, accidental, bombe în afara poligonului de antrenament. Șapte persoane au fost rănite
Umbrela nucleară franceză deasupra Europei. Macron propune o dezbatere strategică deschisă între europeni privind protecția continentului
Ilie Bolojan participă la Consiliul European. Planul de apărare al Europei, pe agenda principală a discuțiilor
EXCLUSIV
Cel mai negru scenariu: Încercarea de a retrage SUA din NATO, o greșeală neforțată. Juridic e foarte greu, dar nu e neovie de retragere efectivă pentru a produce un cutremur în Alianță
SUA cred că războiul împotriva Ucrainei a ajuns un proxy între ei și Rusia. Rubio: Trebuie să-i punem pe ruși și pe ucraineni la masă
Generația a 5-a? F-35 și restul: Flota globală F-35 domină cerul, depășind 1 milion de ore de zbor. România a intrat și ea recent în „clubul F-35”
SUA taie oxigenul Ucrainei. De ce tăierea accesului la informații americane e mult mai gravă decât cea a armamentului trimis
Momente de răscruce pentru Europa: Cu mâna lui Orban, Rusia ar putea ar putea torpila Summitul UE la care se va discuta inclusiv Planul de Reînarmare
Comandant ucrainean: NATO nu e pregătită pentru un război de mare intensitate din punctul de vedere al dronelor moderne
România mută îndrăzneț: Atașatul militar rus și adjunctul acestuia au fost expulzați. Conexiuni cu cercul lui Călin Georgescu?
Rusia vrea ca negocierile de pace cu Ucraina și SUA să aibă loc în Belarus
Europa lucrează la restabilirea contactelor Washington-Kiev: Starmer și Macron sunt gata să meargă cu Zelenski în Statele Unite
Bombardierele americane B-52 fac echipă cu aviațiile militare din Est. Avioane F-16 ale României au zburat alături de celebrele B-52
China alocă 7,2% pentru apărare și anunță: Dacă America vrea orice fel de război, suntem gata să luptăm până la capăt
Întoarcerea cu 180 de grade a Americii. Eliberarea Kuweitului a fost o eroare? Războiul împotriva lui Hitler a fost și el tot o eroare istorică?
Premierul Marcel Ciolacu și înalți demnitari români, la un dineu Iftar în București. Ambasadorul Arabiei Saudite a transmis un mesaj pentru pace
”Ne înarmăm”. Aviz clasei politice din România: Coaliția din Germania acționează la unison și decide creșterea investițiilor din apărare
Discursul lui Trump din Congres: Zelenski a transmis că e pregătit să negocieze / Război cartelurilor de droguri, taxe vamale, Panama sau Groenlanda
Curg laudele la adresa lui Trump: După Kremlin, a venit rândul și lui Lukașenko să-l felicite pe noul președinte american pentru abordarea sa față de Ucraina
Zelenski îi întinde bărbătește mâna lui Trump: Incidentul din Biroul Oval, regretabil. Ucraina vrea discuții pentru un acord „în orice moment și în orice format''
Acordul privind mineralele va fi semnat cât mai curând posibil. Zelenski este gata să negocieze, a anunțat Trump
Ucraina va extinde producția de drone la 2.000 pe lună pentru a face faţă Rusiei: Putem slăbi capacitatea de luptă a ruşilor
Joaca de-a aviaţia în Marea Mediterană: Avion de luptă rusesc Su-35, manevre periculoase în apropierea unei drone franceze Reaper (Video)
Fantoma interferenței serviciilor secrete rusești planează asupra României: Spionajul rusesc ţine să ne demonstreze că-l sprijină pe Călin Georgescu
O gură nesperată de oxigen pentru serviciul european de internet prin satelit. Valoarea Eutelsat s-a triplat, în urma zvonurilor că sateliții săi OneWeb ar putea să înlocuiască Starlink
Statele Unite şi-au pus aliații europeni într-un con de umbră. Polonia: Nu s-au consultat cu niciunul dintre aliații săi NATO cu privire la suspendarea ajutorului militar acordat Ucrainei
pixel