Contraofensiva Ucrainei dă roade: Armata ucraineană a recucerit orașe din jurul Kievului ocupate de ruși
Contraatacurile armatei ucrainene şi dificultăţile forţelor ruse cu liniile lor de aprovizionare "au permis Ucrainei să reocupe oraşe şi poziţii defensive până la 35 de kilometri est de (capitala) Kiev", afirmă vineri Ministerul Apărării britanic, potrivit Agerpres, care citează EFE.
scris de DefenseRomania Team
Un tanc al Rusiei, distrus de un sistem antitanc în Ucraina. Sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina
"Este probabil ca forţele ucrainene să încerce în continuare să împingă armata rusă de-a lungul axei de nord-vest dintre Kiev şi aerodromul din oraşul Hostomel", la aproximativ 70 de kilometri distanţă de Kiev, apreciază serviciile de informaţii britanice în baza unor date de pe teren.
"În sudul Ucrainei, forţele ruse încă încearcă să ocolească oraşul Mikolaiv (Nikolaiev) în efortul lor de a avansa spre vest, în direcţia Odesei", potrivit Ministerului Apărării britanic.
Totuşi, avansarea lor este încetinită "de probleme logistice şi de rezistenţa ucraineană", indică ministerul în analiza postată pe Twitter.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Libanul intenționează să trimită 5.000 de militari suplimentari în sudul țării Libanul a anunțat, duminică, că intenționează să consolideze desfășurarea armatei în sudul țării, care a asistat de mai multe săptămâni la bombardamente violente israeliene asupra locațiilor Hezbollah. Ministrul libanez de externe, Abdullah Bouhabib, a declarat în discursul său la reuniunea ministerială arabo-islamică de la Riad: "Guvernul libanez a decis să recruteze și antreneze aproximativ 1.500 de soldați în vederea trimiterii a 5.000 de militari suplimentari, pentru a se alătura celor aproximativ 4.500 deja prezenți în această regiune".