Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
CSAT a dispus măsuri de întărire a Forțelor Armate Române: Putem îndeplini cerinţele de alocare a 2,5% din PIB pentru Apărare, din care 20% pentru înzestrare

Data publicării:
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), reunit miercuri, a dispus măsuri de întărire a Forţelor Armate Române, inclusiv prin asigurarea cadrului legal adecvat care să răspundă cerinţelor de apărare a României în actualul context şi a aprobat, totodată, o serie de acţiuni prioritare pe care să le aibă în atenţie Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică, menite să contribuie la dezvoltarea sistemului naţional în domeniu şi la consolidarea capabilităţilor de prevenire, descurajare, inclusiv printr-o abordare proactivă, adecvată cadrului internaţional de cooperare.
Foto: MApN
Foto: MApN

Principala temă abordată în şedinţa CSAT, care a fost condusă de preşedintele Klaus Iohannis, a constituit-o "grava" situaţie de securitate din regiunea Mării Negre şi implicaţiile pentru România, se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

,,La doi ani de la declanşarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, situaţia de securitate din vecinătatea estică a României continuă să fie ameninţată de atacurile Moscovei asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene, soldate cu numeroase victime şi pagube materiale. Pentru ţara noastră, situaţia de război din statul vecin menţine riscurile de incidente care pot afecta teritoriul şi cetăţenii României, precum şi pericolele în ceea ce priveşte siguranţa navigaţiei în Marea Neagră din cauza minelor în derivă şi a acţiunilor ostile ale Rusiei", au apreciat membrii CSAT, potrivit comunicatului Administraţiei Prezidenţiale.

Pe acest fond, membrii CSAT au analizat măsurile interne luate pentru protejarea integrităţii teritoriului şi a populaţiei României, precum şi acţiunile suplimentare care se impun.



,,România beneficiază de sprijinul NATO şi al aliaţilor săi pentru apărarea securităţii în zona Dunării şi a ţărmului Mării Negre, prin misiuni de poliţie aeriană şi capabilităţi de apărare aeriană şi supraveghere. În acelaşi timp, sprijinul NATO trebuie însă însoţit de eforturi proprii sporite de consolidare a apărării naţionale. În acest sens, membrii Consiliului au dispus măsuri de întărire a Forţelor Armate Române, inclusiv prin asigurarea cadrului legal adecvat care să răspundă cerinţelor de apărare a României în actualul context", a transmis Administraţia Prezidenţială.

Potrivit comunicatului citat, CSAT a decis continuarea demersurilor diplomatice în vederea încetării de către Rusia a agresiunii militare, precum şi menţinerea eforturilor de susţinere multidimensională a Ucrainei. În pregătirea Summitului NATO de la Washington D.C., România va continua să colaboreze cu aliaţii pentru asigurarea unei posturi NATO de descurajare şi apărare robuste şi eficiente, pentru creşterea prezenţei aliate în ţara noastră, precum şi pentru sprijinirea partenerilor vulnerabili din regiune, în special Republica Moldova, a indicat sursa citată.

Totodată, în CSAT a fost analizat şi aprobat Raportul privind progresele înregistrate în domeniul planificării apărării, în special în ceea ce priveşte derularea programelor de înzestrare şi a demersurilor de creştere a gradului de încadrare, precum şi retenţia personalului care contribuie la implementarea ţintelor de capabilităţi asumate în cadrul procesului NATO de planificare a apărării şi reducerea deficitelor identificate de autorităţile NATO.



,,La nivelul Alianţei, există o nouă abordare a planificării apărării şi, în acest sens, Raportul aprobat în reuniunea de astăzi prezintă modul în care aliaţii pot coopera pentru identificarea capabilităţilor pentru ciclul următor de planificare. Obiectivul este alinierea planificării apărării cu planificarea operaţională, cu integrarea priorităţilor naţionale, inclusiv a celor care nu sunt incluse în pachetul actual de capabilităţi. Planurile României pentru dezvoltarea capabilităţilor sunt reflectate corespunzător în Directiva de planificare a apărării 2023 şi în Programul Armata României 2040. Ambele documente sunt susţinute de un angajament politic naţional care permite României să îndeplinească cerinţele de alocare a 2,5% din PIB pentru Apărare, din care 20% pentru înzestrare", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Membrii CSAT au evaluat şi activitatea desfăşurată în domeniul securităţii cibernetice la nivelul instituţiilor competente ale Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2023, precum şi principalele obiective pentru 2024.

,,În contextul multiplicării ameninţărilor cibernetice, pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, dar şi al dezvoltării exponenţiale a tehnologiilor emergente, au fost analizate măsurile multidimensionale adoptate în cursul anului 2023 de către instituţiile cu atribuţii în consolidarea rezilienţei cibernetice a României. De asemenea, au fost aprobate o serie de acţiuni prioritare pe care să le aibă în atenţie Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică, în anul 2024, menite să contribuie la dezvoltarea sistemului naţional de securitate cibernetică şi la consolidarea capabilităţilor de prevenire, descurajare, inclusiv printr-o abordare proactivă, adecvată cadrului internaţional de cooperare în domeniu", se arată în comunicat.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
G7 promite o apărare antiaeriană mai bună a sectorului energetic ucrainean. Problema e că Patriot și alte sisteme pot lovi avioane ruse doar dacă sunt expuse pe front
Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
Mesajul tranșant al generalului ucrainean Sîrski pentru Rusia: „Nu ne vom împăca niciodată cu rolul unei țări slabe”
Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
pixel