Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Culoarul sudic către Ucraina trece prin România. SUA trimit peste 37 de blindate M1117 pe front tranzitând România (Video)
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Statele Unite au trimis către Ucraina un lot de echipamente militare, compus din peste 37 de transportoare blindate. Pe lângă livrarea unui nou lot de vehicule blindate din Statele Unite, un factor important este faptul că livrarea se realizează printr-o nouă liniile de sprijin logistic - "coridorul sudic" de aprovizionare cu arme care trece şi prin România.

Un lot de 250 de transportoare blindate M1117, al căror transfer a fost anunțat public de Pentagon la 4 noiembrie ca parte a unui pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari, se îndreaptă către Ucraina.

Pe reţele de socializare a fost publică o înregistrare video cu un tren, aparţinând CFR, care transporta câte transportoare blindate M1117 din portul Constanța către Ucraina.

Materialul video cu livrarea acestor vehicule blindate s-a răspândit rapid pe rețele de socializare, în timp ce se remarcă faptul acesta a fost observat în România.

De menționat că acest transport conține peste 37 de transportoare blindate M1117, care au fost livrate în portul Constanța.

Dacă informația este adevărată, acest lucru înseamnă că funcţionează un nou coridor de transport sudic, în același timp un coridor maritim, care extinde semnificativ capacitățile logistice de transfer de arme către Ucraina,  în special pentru echipamente militare grele și pentru volume mari de tehnica militară.

În același timp, trebuie precizat că nu existau informații înainte despre utilizarea porturilor românești pentru transferul de echipamente militare din Statele Unite către Ucraina.

În luna iulie a acestui au apărut primele informaţii că Statele Unite au convenit cu Grecia să folosească portul Alexandroupolis pentru a transfera arme către Ucraina. Dar ruta terestră din România spre Ucraina este mult mai scurtă și are o utilitate mult mai mare decât "varianta porturilor greceşti".

De asemenea, această rută este mult mai scurtă decât ruta maritimă prin porturile poloneze de la Marea Baltică, precizează analiştii militari ucraineni ai DefenseExpress.

De fapt, după descărcare, armele pot ajunge în Ucraina în câteva ore, atât pe calea ferată, cât și pe șosea.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Cadou otrăvit: Rușii se oferă să oprească luptele de lângă Pokrovsk
Rușii au lovit infrastructura civilă din Sumî. Cu o zi înainte, atacurile rusești au avariat liniile electrice a două centrale nucleare
Rușii, nouă lovitură cu rachete asupra Ucrainei. Apărarea antiaeriană poloneză în alertă
„Cercul din jurul Moscovei se strânge”. Ucraina spune că poate „sparge geamurile Kremlinului”, dar explică de ce nu e încă momentul să lovească
Bătălia pentru Pokrovsk, poarta spre Donețk: Rusia a concentrat 11.000 de militari pentru a încercui și captura orașul ucrainean
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Trupele ruse au primit ordin să ia localitatea Pokrovsk până la jumătatea lunii noiembrie. Kievul susține că superioritatea rușilor în zonă este de opt la unu
Bilanț greu de egalat: Armata rusă a atins performanța de 1.060 de militari pierduți într-o singură zi pe frontul din Ucraina
Flota din umbră a Rusiei, aprovizionată în secret de companii din statele baltice
Armata ucraineană demontează falsul rusesc despre ocuparea localității Rodînske (Video)
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
Rusia acuză o „tentativă titanică” de a sabota dialogul ei cu SUA și „pacea” în Ucraina
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planare, construite cu componente chinezești
O excursie scumpă în Deltă: Soldații lui Putin prinși în "zona morții” de pe Nipru mor de foame. În schimb, ucrainenii sunt în dificultate la Pokrovsk
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Rusia începe producția de masă a bombelor aeriene cu o rază de aproape 200 km, anunță serviciile ucrainene. Cum pot fi combătute KAB-urile rusești
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
”Gripen poate face întreaga Europă mai sigură”. Până la 150 de avioane, în cea mai modernă variantă (Gripen E), propunerea Suediei pentru Kiev
Atacurile rusești din timpul nopții au provocat noi victime în orașele ucrainene: La Kiev au murit două persoane, iar alte 13 au fost rănite la Zaporojie
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk

Ştiri Recomandate

Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
O Ucraină înarmată, înfrântă și cu sentimentul trădării, ținută la granița Europei?
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Se înmulțesc semnele lovirii iminente a Venezuelei: Portavionul USS Gerald R. Ford e „pe poziții” iar SUA avertizează avioanele de linie privind survolul Venezuelei
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
Președintele Nicușor Dan anunță finalul dezbaterii privind Strategia de Apărare a României. Aceasta va suferi unele modificări după propunerile trimise
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
SUA anunță Uraina că are o săptămână să semneze planul propus de pace, în aceeași zi în care Rusia dă un ultimatum Kievului
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
„Articolul 5” fără aderare. Marea iluzie de securitate din planul lui Trump: Ce înseamnă, de fapt, protecția Statelor Unite oferită la schimb cu ruperea teritorială a Ucrainei
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
„Africa Corps” sau cum a naționalizat Rusia teroarea (VIDEO). Fantoma lui Prigojin a fost înlocuită rapid cu ,,ștampila'' oficială a Ministerului rus al Apărării
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Plan de Pace sau Dictat? Zelenski a primit un proiect din partea americană. Dacă zvonurile se adeveresc, documentul ar fi o capitulare de facto în schimbul a nimic
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
Harta Ucraina
EXCLUSIV
Munchen 1938, reeditat? Ucraina, „teritorii în schimbul păcii” și riscurile pentru România | Hari Bucur-Marcu, la Obiectiv EuroAtlantic
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
UE discută noi sancțiuni împotriva flotei din umbră a Rusiei. Sancțiunile ar putea afecta țările care facilitează activitățile acestor nave
De la Alexandroupolis la Giurgiu, în 24 de ore. Europa plănuiește un Schengen militar, cu aprobări de tranzit acordate în maxim 6 ore. ”Astăzi durează luni de zile”
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
pixel