Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cum și-a închis Ucraina cerul chiar și fără F-16. Gen. Milley: Rușii au încercat să zboare adânc în Ucraina, dar nu au putut depăși teritoriile ocupate
Forțele aeriene
Data publicării:
Decizia, de a oferi Ucrainei avioane de luptă F-16, este una care aparține de liderii politici, a precizat, vineri, la Ramstein, președintele Comitetului șefilor de state majore al forțelor armate americane, generalul Mark Milley.
Su-35 rusești, în timpul lansării unor rachete în cadrul manevrelor militare de antrenament
Su-35 rusești, în timpul lansării unor rachete în cadrul manevrelor militare de antrenament

„Decizia de a furniza F-16 sau orice altă aeronavă de generația a patra din multe alte țări este luată de liderii politici. Dar din punct de vedere militar, sarcina este de a controla spațiul aerian. Spațiul aerian poate fi controlat în diferite moduri. Iar cea mai economică, mai eficientă și cea mai rapidă cale pentru Ucraina de astăzi, este apărarea antiaeriană, pe care (ucrainenii) o folosesc de mai bine de un an, împiedicând rușii să folosească spațiul aerian în mod eficient”, a declarat generalul Mark Milley, la Ramstein, citat de publicația ucraineană Armia Inform.

 

Rușii au încercat să zboare adânc în interiorul Ucrainei, dar nu au putut depăși teritoriile ocupate, cerul Ucrainei fiind închis

 

2. Su-35 Flan... (su-35-evava-doborat-rusia-ucraina_78888700.jpg)

Su-35 Flanker-E rusesc, generația 4 ++, doborât în Ucraina. Sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina

Potrivit acestuia, forțele ucrainene întrebuințează foarte bine sistemele de apărare antiaeriană și acest lucru este „cel mai important” acum.

„Rușii au încercat să facă zboruri spre Ucraina, dar (au reușit să zboare – nota autorului) doar peste Ucraina ocupată temporar de Rusia. Rușii nu au reușit să controleze spațiul aerian de deasupra teritoriului ucrainean. De ce? Datorită utilizării eficiente a apărării antiaeriene ucrainene, care este acum cea mai importantă, deoarece protejează forțele și fortificațiile din prima linie”, a spus Mark Milley.

Subiectul principal al celei de-a 11-a reuniuni Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei a fost asigurarea unui număr suficient de sisteme de apărare antiaeriană pentru Forțele Armate ucrainene.

 

F-16 nu e prioritar pentru Ucraina. Gen. Milley: Procesul de a transfera avioane e unul foarte complex

 

3. Avion de l... (f-16-sua-avion_36426800.jpg)

Avion de luptă american de tip F-16 Fighting Falcon. Foto: U.S. Air Force

El a menționat că „ acum, cel mai important lucru” este să ne asigurăm că sistemul de apărare antiaeriană este „fiabil, precis, profund” și „multi-nivel”. În special, de la distanță apropiată, medie spre lungă.

„Aceasta este cea mai importantă sarcină militară acum. Acesta a fost subiectul de astăzi: sisteme de apărare antiaeriană pentru a fi  siguri că Ucraina își poate proteja granițele aeriene, că Ucraina își poate proteja spațiul aerian”, a declarat generalul Milley.

Trimiterea de aeronave Ucrainei va presupune durată mare de timp pentru pregătirea piloților, precum și eforturi semnificative din partea multor țări, potrivit lui Milley.

„Din punctul de vedere al avioanelor în sine, este nevoie de mult timp pentru a pregăti piloți, doarecece rușii au un număr semnificativ de forțe aeriene, iar pentru a aduce forțele aeriene ucrainene la un asemenea nivel, este necesar să se facă eforturi semnificative din partea multor țări. Așa că vom vedea rezultatele acelor decizii politice care vor fi sau nu luate în viitor, dar acum nevoia urgentă este apărarea antiaeriană”, a concluzionat Mark Milley.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

S-a „scurs” o imagine rară cu avionul rus Su-75 Checkmate. Deși caută să resusciteze Su-57, rușii par să insiste pentru un avion de generația a 5-a cu un singur motor
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Europa, ”vizitată” iar dinspre Est: 25 de baloane meteorologice din Belarus au cauzat închiderea aeroportului din Vilnius
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
F-16 pakistaneze doborâte? India publică propriul bilanț, la câteva luni după scurtul război cu Pakistanul
Un model ce ar putea fi aplicat și de România? Ucraina țintește să devină „vioara întâi” în materie de drone, cu transfer tehnologic masiv din SUA
Se caută avioane Mirage 2000 pentru Ucraina. Un stat european spune că simte presiuni pentru a-și vinde flota de Mirage 2000
O nouă livrare în Europa de F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-16. Jumătate din numărul de avioane comandate de Slovacia a fost bifat
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Într-un final primul IAR-99 modernizat de Avioane Craiova a zburat și va efectua trageri în poligon. Rămân însă semne de întrebare privind întârzierile record
Avioane suedeze Gripen: Secretele negocierilor dintre Ucraina și Suedia, dezvăluite indirect de prim-adjunctul ministrului ucrainean al Apărării
Au cu adevărat Statele Unite planuri pentru viitoare atacuri chirurgicale în Venezuela? Washingtonul ar avea pe masă opţiunea utilizării dronelor şi avioanelor de vânătoare
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Contraofensivă ieftină: Cum vânează militarii ucraineni de pe avioane Yak-52 roiurile de drone ruseşti Shahed (Video)
Danemarca a înregistrat un nou incident cu drone deasupra celui mai mare aeroport militar din țară
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
„Rusia ne monitorizează sateliții”. Ministrul german al Apărării: Investim 41 de miliarde de dolari în programe spațiale
Rușii au spus „da”: Prețul salvării avionului Su-57 de către o mare putere mondială va fi accesul acesteia la codul sursă și la toate datele sensibile
SUA trimit F-16 pentru a intercepta patru avioane rusești Su-35 și Tu-95 în apropierea Alaskăi
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat
Calm și decis în fața provocărilor: Cum trebuie interpretat răspunsul NATO la escaladarea rusă în spațiul aerian estonian
Forțele Aeriene ale Ucrainei anunță doborârea unui bombardier rusesc de tip Su-34. Aeronava îndeplinea misiuni de bombardament în regiunea Zaporojie
Flota Forțelor Aeriene Iraniene, modernizată cu MiG-29. Teheranul subliniază că Rusia livrează ”în etape” și avioane Su-35
Armata SUA, în căutare de soluții low-cost. O manevră disperată a piloților F-15, care au atacat drone iraniene cu bombe, dezvăluie o vulnerabilitate a zilelor noastre
Contract major pentru Ucraina: Avioanele F-16 primesc ,,documentație tehnică specială'' pentru o mai bună operare și mentenanță

Ştiri Recomandate

Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Cum va arăta arhitectura de securitate europeană în 2030 și care va fi rolul României?
Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Viitorul bombardier stealth B-21 Raider redefinește cabina de pilotaj? Mai puțini oameni implicaţi, mai multe sisteme AI la manşă
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
„Ochii din cer” nu mint (FOTO/VIDEO): Masacrul din El Fasher, o epurare etnică documentată din satelit. De ce tace Occidentul?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
pixel