Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
Industrie de apărare
Data publicării:
Europa încearcă să învețe din mers să-și dobândească o coeziune militară și industrială, proces accelerat de recalibrarea intereselor SUA și de războiul rus de agresiune în Ucraina. Dacă la nivel economic și politic lucrurile sunt bine așezate, Europa mai are mult de lucrat în ceea ce privește viziunea strategică și mai ales componenta militară. În ciuda fondurilor uriașe alocate. Iar cel mai elocvent exemplu este disputa politică și industrială, dusă deja cu cuțitele pe masă, între Franța și Germania privind construirea viitorului avion de generația a 6-a. 
SCAF francez; viitorul avion de generația a 6-a care ar trebui dezvoltat de industriile franco-germane. Imagine concept, photo source: Opex360
SCAF francez; viitorul avion de generația a 6-a care ar trebui dezvoltat de industriile franco-germane. Imagine concept, photo source: Opex360

Iar în acest program lucrurile par să degenereze. Programul Sistemului de luptă aerian al viitorului (SCAF), sau popular viitorul avion de generația a 6-a european, a fost lansat în 2017 de Franța și Germania iar ulterior s-a alăturat Spania, fapt pentru care Parisul a bătut obrazul Berlinului.

În scurt timp disputa a devenit politică și industrială iar soarta programului e sub semnul întrebării.

 

Șansele ca viitorul avion european de generația a 6-a să fie construit par mai degrabă ca cele ale Rusiei în cucerirea Ucrainei în trei zile

 

2. SCAF/FCAS ... (fcas_54347000.jpg)

SCAF/FCAS (Future Combat Aer System – Sistemul Aerian de Luptă al Viitorului)

Disputa e una acută și nu se întrezărește deblocarea programului. Gigantul francez Dassault Aviation (Franța), producătorul avioanelor Rafale, cere pârghiile care să-i permită să-şi îndeplinească rolul de lider pentru dezvoltarea avionului de luptă de nouă generaţie, aşa cum fusese convenit iniţial între Franţa şi Germania. Ulterior la presiunea Germaniei în program a intrat și Spania.

De partea cealaltă Airbus, reprezentată de filialele sale germane şi spaniole, refuză sub cu orice preț această formulă.

Dezacordul s-a transformat rapid într-un război al declaraţiilor politice şi al intereselor industriale.

Parisul susține că cererea Dassault nu este exagerată, iar Dassault Aviations cere 51% din procesul de dezvoltare, nu 80%, o cifră vehiculată în presa germană. Francezii cer o guvernanţă simplificată care să evite dispute interminabile între subcontractori. Totuşi, la Berlin reacţia e fermă și de neclintit.

Ministrul german al Apărării a anunţat că o decizie privind viitorul SCAF va fi luată până la sfârşitul anului, indiferent de direcţia aleasă, şi a criticat dur conducerea franceză a Dassault în modul în care a comunicat asupra programului.

Așadar, Germania anunță că o decizie privind continuarea programului va fi luată până la finalul acestui an. Programul e oricum blocat de mai mult timp.

 

De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”

 

3. SCAF, imag... (scaf_proiect_avion_30065200.jpg)

SCAF, imagine concept

Reprezentanții  Airbus Defence & Space, susținuți de Germania și Spania, au reafirmat recent public dorinţa de a continua programul avionului de luptă european de generația a 6-a, pledând la nivel oficial pentru o „relansare” care să protejeze relaţia franco-germană şi să permită Europei să aibă propriul avion de luptă de generație următoare.

Însă CEO-ul Airbus a fost cât se poate de tranşant, arătând că dacă dacă francezii de la Dassault sunt nemulțumiți, sunt liberi să părăsească proiectul.

De partea cealaltă ministra franceză a Apărării Catherine Vautrin, într-un interviu la un post de televiziune, citată de publicația franceză Opex360, a declarat că know-how-ul necesar construirii unui avion nu apare peste noapte iar Germania, oricât de performantă e în multe domenii, nu are încă capacitatea de a fabrica singură un avion de luptă şi este nevoie de muncă comună.

Disputa e și pe partea de motorizare. Francezii şi-au asumat coordonarea acestui segment, prin Safran Aircraft Engines, în parteneriat cu MTU Aero Engines din Germania, cele două companii constituind o joint-venture, EUMET GmbH. Însă întrebările privind suveranitatea industrială, mai exact cine construieşte motorul şi ce implicaţii politice şi tehnologice are aceasta, alimentează disputele.

Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Franceze, generalul Jérôme Bellanger atrage atenția că cel mai important aspect nu este avionul de luptă în sine care va fi dezvoltat, ci un „cloud comun de luptă” care să permită diferitelor platforme europene să comunice eficient între ele.

Între timp, celălalt program al unui avion de generația a 6-a european continuă. E vorba de Tempest, deși și aici sunt unele neînțelegeri, în program fiind Marea Britanie, Italia și recent alăturându-se Japonia. În disputa lor cu francezii, presa germană a ridicat inclusiv posibilitatea „morții” programului franco-german SCAF și intrarea Germaniei în Tempest. 

Cert e că așa cum preciza și Berlinul, până la finalul anului vom știi sigur dacă SCAF, avionul european de generația a 6-a franco-german, mai continuă sau nu. Deși cota pentru abandonarea programului e mai mică pe zi ce trece.

CITEȘTE ȘI: Rafale F5 e „noul avion” al Franței, cu motoare mai puternice. Planul B după ce ruptura de Germania în avionul viitorului de generația a 6-a e mai mare decât părea


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
Cum schimbă sistemele germane Skynex ecuația războiului de uzură din Ucraina în prag de iarnă. Soluția tehnică pentru contracararea atacurilor de saturație cu drone
Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
O nouă armă a Rusiei, aruncată pe frontul din Ucraina. Shahed-101, drona iraniană low-cost proiectată pentru atacuri de saturație și rezistentă la bruiaj
Mașină de luptă a infanteriei de tip Lynx. Photo source: Rheinmetall
EXCLUSIV
Noi detalii despre „achiziția” de Lynx a României: Care sunt semnele de întrebare înainte de decizia finală 
De la giganți industriali la faliment iminent. Cum au ajuns fabricile de tancuri și avioane ale Rusiei să fie înecate în datorii și paralizate de birocrație
Ucraina primește 100 de avioane Rafale de la Franța. Când vor ajunge pe front și, mai ales, cine plătește factura?

Ştiri Recomandate

Photo source: U.S. Navy
BREAKING NEWS
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încept să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșavianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
SUA clasifică fentanilul drept armă de distrugere în masă. Război total și împotriva "narcoteroriștilor", după ce SUA atacă încă trei nave suspectate de trafic
MAE: SUA au recunoscut rolul României de partener-cheie în securitatea energetică
Cel mai mic stat din NATO vrea să cumpere SAMP-T în cea mai modernă variantă. O nouă comandă de SAMP/T NG ar consolida industria europeană de apărare
Obuzierele K9 blindează Europa: Polonia finalizează recepția flotei K9 Thunder iar „Tunetul” românesc e în producție. Fabrica din România începe să fie ridicată în ianuarie
Dispută în SUA privind pensionarea avioanelor A-10 si F-15 și viitorul aviației militare. Lupta pentru generația a 6-a: F-47 vs. F/A-XX
Veste bună de peste ocean: Producția de avioane F-16 Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american, finalizată pentru Bulgaria și Slovacia
Rusia respinge prezența în Ucraina a trupelor din state NATO. Kremlinul nu vrea nici măcar armistițiu de Crăciun
Cât va plăti România pentru antrenarea piloților de F-16 la Baza 86 Borcea în următorii 5 ani. La Fetești e singurul Centru de pregătire F-16 din Europa
Avioane de luptă F-16 ale Turciei doboară o dronă „scăpată de sub control” deasupra Mării Negre pe fondul escaladării tensiunilor navale
Ucraina, la un pas de „Articolul 5”: Zelenski anunță garanții de securitate istorice din partea Statelor Unite
Nu a fost o dronă de suprafață. Cu ce armă au lovit ucrainenii, de fapt, submarinul rusesc în inima portului Novorossiysk (Foto/Video)
Nicușor Dan spune că modelul finlandez e o posibilă cale de urmat și pentru Romarm
Rușii nu scapă de „ochii” din cer ai dronelor SUA: Un RQ-4B Global Hawk a scanat din nou Marea Neagră, după o lungă absență
„Grădina zoologică” a sistemelor robotizate de pe front. De ce diversitatea dronelor a devenit o capcană strategică pentru Ucraina
Pacificul cere o "Armată a Dronelor". De ce Statele Unite trebuie să renunțe la protecționism industrial pentru a contracara China
Dronă AR3, photo source: Tekever. Imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
Pot întoarce soarta războiului dronele ucrainene? La Pokrovsk și Kupiansk aflate sub asediu rus Ucraina a întors cu 180 de grade situația operativă
Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
Și Elveția se uită la preț: Mai puține F-35 cumpărate, după ce prețul a crescut cu aproximativ 10%. Când sunt așteptate primele avioane de luptă
India spală imaginea „pătată” de ucraineni a S-400. Problema pentru indieni e că sistemele ruse depind de China, stat împotriva căruia reprezintă principala apărare
Nicușor Dan: China e un mare actor global economic iar România nu poate nega această realitate. Dezvoltarea relației nu trebuie să producă riscuri de securitate
Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
pixel