Analizând poziția pe care administrația Trump a avut-o față de Ucraina de la începutul mandatului până la recentele evenimente, observăm că obiectivele Washingtonului nu vizează neapărat o pace solidă în sensul clasic, ci mai degrabă o soluție pragmatică rapidă, care să reducă, ideal să elimine, implicarea directă a SUA. Administrația Trump - aflată abia în primul an de mandat - pare să prefere o încetare a focului care să conducă treptat către un conflict înghețat, deși acest deznodământ este mai degrabă o consecință strategică a politicilor sale, decât un obiectiv explicit declarat.
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Obiectivul primar al președintelui Trump este reducerea angajamentului financiar și militar direct al SUA în Ucraina. O încetare a focului, chiar dacă fragilă, permite administrației să declare o victorie parțială – oprirea vărsării de sânge – și să justifice tăierea sau reducerea drastică a ajutorului militar acordat Kievului. Acest lucru îndeplinește doctrina "America First" și dorința de a scoate SUA din „războaiele fără sfârșit”, fără a necesita însă un angajament pe termen lung ca garant al unei păci solide, care ar fi costisitoare.
O pace solidă, prin contrast, ar impune SUA să supravegheze respectarea unui tratat și să ofere garanții de securitate costisitoare pentru Ucraina, contrar politicii de izolaționism.
Pragmatismul politic al administrației este puternic înclinat să accepte o soluție bazată pe realitățile de pe teren.
Un conflict înghețat, rezultat al unei încetări a focului, permite Rusiei să-și mențină controlul asupra Donbasului și Crimeei. Deși Ucraina ar refuza să semneze o recunoaștere ”de jure”, simpla oprire a luptelor consolidează poziția militară actuală a Rusiei fără a necesita concesii majore din partea președintelui Putin.
Așa cum s-a observat, președintele Trump este mai puțin interesat de principiile dreptului internațional și mai mult de finalizarea rapidă a conflictului. O pace solidă ar presupune negocierea restituirii complete a teritoriilor sau a unui statut special complex, obiective pe care Rusia le-a respins constant și pentru care administrația Trump nu pare dispusă să exercite presiuni susținute.
Nu în ultimul rând, impactul asupra Rusiei vizează mai degrabă o recuperare economică decât una militară imediată. O încheiere a conflictului, chiar și prin înghețare, ar permite reducerea graduală a sancțiunilor sau relaxarea restricțiilor economice, ajutând Rusia să-și stabilizeze economia. Acest deznodământ ar putea fi prezentat ca un succes diplomatic de către Washington, fără a întări neapărat pe termen scurt capacitatea militară a Rusiei de a avansa către NATO.
Așa cum a declarat un oficial familiarizat cu gândirea administrației, "sancțiunile nu au adus pacea, ci doar au prelungit conflictul." Acest lucru confirmă ideea că administrația Trump caută o cale de detensionare a relațiilor, punând, în același timp, responsabilitatea păcii de durată și a garantării securității Ucrainei pe umerii aliaților europeni, după cum sugerează și criza de coeziune manifestată de evenimente precum vizita lui Putin la Budapesta. Prin urmare, scenariul cel mai fezabil politic pentru Washington este acela al unei încetări a focului care să evolueze spre un conflict înghețat.
Dar ce va face Uniunea Europeană?
Această abordare a administrației Trump ar plasa UE într-o poziție strategică extrem de dificilă și de conflictuală față de Washington. Statele europene (în special Germania, Franța, Polonia și statele baltice) ar condamna public această poziție văzută ca o capitulare în fața agresiunii ruse, un „nou München 1938”, care riscă să încurajeze viitoare acțiuni militare ale Rusiei împotriva țărilor de pe flancul Estic.
Concret, UE ar refuza să recunoască un armistițiu care implică cedarea teritorială forțată ca bază pentru o pace durabilă subliniind că acceptarea de facto a anexărilor rusești contravine flagrant dreptului internațional și Cartei ONU, principii pe care Europa dorește să le apere.
Cea mai semnificativă reacție pe termen scurt ar fi intensificarea sprijinului militar pentru Ucraina prin creșterea producției de muniție și armament în statele membre și folosirea activelor rusești înghețate - înlocuind rolul de garant al SUA - în timp ce pe termen mediu și lung ar fi accelerarea inevitabilă a autonomiei strategice a Europei în domeniul apărării.
Astfel, relațiile transatlantice ar intra într-o perioadă de tensiune și criză profundă, posibil cea mai gravă din istoria recentă. Ar avea loc o decuplare parțială între obiectivele de politică externă ale Europei și cele ale SUA. Europenii ar lucra ”împotriva” Washingtonului, nu împreună cu el, pe dosarul Ucraina, concentrându-se pe menținerea sancțiunilor și pe finanțarea rezistenței țării agresate.
În același timp, solidaritatea NATO pe flancul Estic ar fi pusă la încercare. Europa ar trebui să-și asume o mare parte din povara apărării, inclusiv relocarea de trupe și sisteme de apărare antiaeriană, pentru a se pregăti pentru o potențială revenire militară a Rusiei.
La modul general, reacția UE ar fi una de opunere fermă și de preocupare pentru compensarea deficienței strategice lăsate de retragerea SUA. Bruxelles-ul ar vedea abordarea lui Trump nu ca pe o soluție, ci ca pe o amenințare existențială la adresa securității europene, forțând continentul să-și asume (în sfârșit) rolul de actor militar și strategic major.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News