Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Drona RQ-20 “Puma” este utilizată cu succes la nivel tactic în războiul din Ucraina (Video)
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Una din capabilitățile mai puțin cunoscute primite de Ucraina ca ajutor militar din partea Statelor Unite este UAV-ul de dimensiuni reduse “Puma” (Pointer Upgraded Mission Ability).

Videoclipurile cu imagini de înaltă calitate care au început recent să apară pe diverse canale, și care arată cât de precis poate lovi artileria ucraineană posturi de comandă, sisteme și echipamente militare rusești, se datorează în mare parte acestei mici drone bine echipate.

Youtube video image

Deși Forțele Armate și alte structuri de forțe din Ucraina dețin de o serie de drone similare din punct de vedere al caracteristicilor de zbor (pecum „Fury”, „Stork-100”, “Spectator”, “PD-1”), drona americană dispune de un element care o deosebește de produsele interne ucrainene, și anume sistemul optoelectronic Mantis i45N.

Acesta este un sistem multisenzor biaxial, girostabilizat, care combină imaginea camerelor optice și termice, fiecare cu o mare putere de focalizare (x6), astfel încât permite detectarea țintelor atât ziua, cât și noaptea.

Dar cel mai important lucru este că, pe baza acestui sistem, “Puma” poate face ceea ce dintre toate dronele deținute de Ucraina doar Bayraktar TB2 mai poate face: marcarea (“iluminarea”) țintei cu fascicul laser, pentru a permite lovirea acesteia cu sistemele de rachete și artilerie de precizie.

RQ-20 “Puma” este un UAV ușor creat de AeroVironment strict pentru misiuni de recunoaștere și marcare a țintei, sarcina utilă a acestuia fiind reprezentată de patru camere (două optice și două în infraroșu).

Specificațiile tehnico-tactice se rezumă la următorii parametrii: lungime: 1,4 m; anvergura aripilor: 2,8 m; greutate maximă la decolare: 5,9 kg; putere motor: 1 CP; viteza maximă: 83 km/h; viteza de croazieră: 37 km/h; raza de acțiune: 15 km; durata zborului: 2 ore.

Costul unui aparat echipat este de aproximativ 250 de mii de dolari. UAV-urile livrate Ucrainei au făcut parte din pachetul de ajutor acordat de SUA împreună cu dronele kamikaze “Switchblade”.

Foarte probabil, în centrele americane, echipajele ucrainene au fost instruite simultan pentru utilizarea ambelor tipuri de drone care deja „lucrează” în prima linie.

 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina dă direcția războiului viitorului. Gen. american Petraeus: E un miracol cum un stat fără Marină scufundă o treime din navele Rusiei din Marea Neagră
După ce a fost numit dictator, Zelenski îl îndeamnă pe Trump să verifice ce părere au americanii. Zelenski spune că va preda puterea, dar nu lui Putin
Trei ani de crime de război ruse în Ucraina. Marș de solidaritate pentru Ucraina desfășurat la București: „Rusia, stat terorist”
Pe hârtie aviația militară ucraineană nu mai există: Rușii au „doborât” încă trei MiG-29. Pe cifrele date de ruși, Ucraina nu ar mai trebui să aibă niciun avion
Marea Britanie vrea să strângă șurubul în jurul Rusiei. Plan major de sancțiuni pentru erodarea mașinăriei ruse de război, la trei ani de la invadarea Ucrainei
Hamas a eliberat 6 ostatici. Unul din ei e cetățean român și a fost răpit dramatic în timpul cumplitelor masacre asupra Israelului
”Acesta este de-a dreptul terorism”. După ce Ucraina nu a mai prelungit contractul cu Gazprom, rachetele și dronele rusești au paralizat infrastructura de gaze a țării
Negocieri peste capul europenilor. Reuters dezvăluie că oamenii lui Putin și ai lui Trump s-au întâlnit în secret în Elveția în ultimele câteva luni
Rachetele și dronele rusești au lovit infrastructura de gaze a Ucrainei: “Acesta este de-a dreptul terorism”, acuză ministrul ucrainean al energiei
Noul președinte al comitetului militar NATO: Trebuie să ne pregătim de un conflict cu Rusia; Ucraina nu va fi ultima țintă a lui Putin
Ucraina anunță că nu se va preda și nu va ceda presiunilor. Ucraina va lupta până la final pentru dreptul la propria existență
Trump reia tirul. ”Dictatorul” Zelenski putea veni oricând la negocieri dacă ar fi vrut. Motivul furiei, recunoscut chiar de președintele SUA: „A încălcat” acordul cu metale rare
UE pregătește o demonstrație de forță: Un ajutor militar de 6-10 miliarde de euro pentru Ucraina
Britanicii ar putea trimite zeci de avioane Eurofighter pentru menținerea păcii în Ucraina, drept compensație pentru o prezență terestră mai redusă
Trump dă o lovitură grea Kievului reluând teza Kremlinului: Ucraina a început acest război / Trebuie să organizeze alegeri prezidențiale
Ucraina distruge primul lansator de rachete termobarice rusesc TOS-2 Tosochka (Foto)
Resursele Ucrainei încă sunt pe masa negocierilor. Unde a greșit Kievul, cât valorează resursele Ucrainei și ce dorea administrația SUA să controleze
Forțe de menținere a păcii în Ucraina. China și Brazilia ar fi luate în calcul
Armata israeliană își retrage trupele din Liban. Vor rămâne doar cinci poziții strategice
Zelenski: Europa e azi slabă din punct de vedere militar iar SUA îi fac Rusiei pe plac pentru o soluție rapidă. Un armistițiu nu e însă un succes
Keith Kellogg se va deplasa în Polonia, la invitația președintelui Duda. Trimisul special al lui Trump pentru Ucraina va discuta la Varșovia despre răzobiul rus
Zelenski: Peste 46.000 de soldați ucraineni au murit pe câmpul de luptă de la începutul invaziei ruse. Aproape 380.000 au fost răniți
Neortodox, dar promițător. SUA au dezvăluit polonezilor tactica pe care o vor aplica Rusiei în privința războiului din Ucraina
Marea Britanie este dispusă să-și desfășoare trupele în Ucraina, a declarat premierul Starmer
Forțele ruse au atacat masiv la Kupiansk, încercând să prindă pe picior greșit apărarea ucraineană
Trump ridică blocada: Israelul primește un lot de bombe grele de aviație MK-84
Yalta 2? Întâlnirea Trump-Putin este programată pentru sfârșitul lunii februarie, în Arabia Saudită
Trump vrea accesul la 50% din rezervele minerale ale Ucrainei. Zelenski a refuzat: ”Nu văd încă în document legătura între minerale şi protecţie”. Ce resurse deține Ucraina și unde se află
După ATV-uri ca în ”Mad Max”, Rusia trece la ”Familia Flintstone”: Măgarii și “cămilele umane”, inovațiile aruncate în lupta din Ucraina
Hamas mai eliberează trei ostatici israelieni. În schimb, Israelul trebuie să elibereze 369 de palestinieni întemnițați

Ştiri Recomandate

Belarusul confirmă că produce deja lansatoare pentru Oreshnik și așteaptă rachetele Rusiei
Trump, din Biroul Oval, crede că SUA vor anexa Groenlanda: Construim 48 de spărgătoare de gheață. Nici Rusia nu are atâtea. Prima reacție la răspunsul Rusiei privind armistițiul
Putin este de acord cu propunerile de oprire a luptei, dar are în continuare aceleași condiții
Generalul flotilă aeriană (r) dr. Laurențiu Simionescu, fost comandant al Bazei 90 de Transport Aerian Otopeni
EXCLUSIV
Aripile României: Trei escadrile de F-16 în așteptarea F-35. Elicoptere când? Generalul de flotilă (r.) Laurențiu Simionescu vine la Obiectiv EuroAtlantic
S-a aprins „becul roșu” la ATACMS. Ucraina nu mai are nicio rachetă ATACMS iar perspectivele unor noi livrări sunt sumbre și nu au legătură doar cu SUA
Ucrainenii lovesc o facilitate secretă de drone, camuflată pe locul unei fabrici de BCA din regiunea rusă Kaluga
Cine mai crede în Moscova? Rusia refuză încetarea focului: Kremlinul tergiversează și spune că „vrea o înțelegere pe termen lung” în Ucraina
Avioane Craiova bate toate recordurile și înregistrează întârzieri la întârzieri. MApN va percepe penalități în programul de modernizare IAR-99
Un arsenal nuclear pe flancul de est al NATO: Președintele Poloniei îndeamnă SUA să mute focoasele nucleare pe teritoriul polonez
SUA reia complet furnizarea de rachete pentru sistemele HIMARS aflate in Ucraina: Sunt pachetele de ajutor militat aprobate de administrația Joe Biden
Ofensiva din Kursk dovedește că Putin nu caută pacea: Mai poate miza Ucraina pe un schimb de teritorii în viitoarele discuţii de pace cu Rusia?
À la guerre comme à la guerre. 60% din francezi sunt de acord ca umbrela nucleară a Franței să protejeze întreaga Europă, dar și cu o confruntare cu Rusia dacă aceasta atacă aliații
Pentru ce se pregăteşte aviația strategică a Rusiei? Acumularea masivă de bombardiere rusești în peninsula Kola (Foto)
Rușii spun că au împins Armata Ucrainei în afara orașului Sudja, principala cucerire ucraineană pe teritoriul rus din Kursk
Așa se pregătesc rușii de armistițiu: Cinci soldați ucraineni aflați în prizonierat au fost executați cu sânge rece
“Omuleții verzi” au apărut în regiunea Kursk din Rusia: Putin și Gherasimov s-au deplasat în zona frontului din regiunea de la frontiera cu Ucraina
Avioane de luptă Rafale au traversat Marea Neagră. Francezii au pus la „lucru” sistemele SPECTRA de pe avioane, chiar în coasta rușilor
Coridorul Suwalki, adulmecat de Moscova. Date din satelit arată că forțele ruse cresc prezența lângă fâșia care leagă statele baltice de NATO
Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar adjunct al Ambasadei ruse în România, recent expulzat. Foto: GÂNDUL.RO
EXCLUSIV
Tudor Curtifan: Colonelul rus Evgheni Ignatiev, atașat militar și ofițer GRU, se plimba nestingherit în haine civile la conferințe în România
Războiul comercial e abia la început: UE impune taxe pe exporturile SUA, iar Trump amenință: Vom răspunde la contramăsurile lor
Cal troian în stil american?: Germanii se întreabă dacă avioanele F-35 pot fi ,,oprite'' de la distanță în cazul unui conflict militar care nu convine SUA
Șase bombe americane JDAM lansate de MiG-29 ucrainene, doborâte de Pantsir ruse? Prestigiul SUA ar fi puternic afectat dacă se va confirma
SUA trimit din nou Ucrainei informații și date prin satelit, inclusiv Maxar
Germania schimbă macazul. Fabricile Volkswagen ar putea produce echipamente militare. Fabrica din Osnabrück, posibilă locație
Industria de apărare se anunță un motor economic major în Europa. Rheinmetall speră la contracte de 400 de miliarde de euro în următorii cinci ani
Rubio: Discutăm astăzi cu Moscova. Îndemnăm cu tărie Rusia să înceteze acțiunile ostile împotriva Ucrainei
Comisia Europeană pune la bătaie 150 de miliarde de euro pentru sectorul apărării. Victor Negrescu: România trebuie să obţină minim 20 de miliarde de euro
Face sau nu Ucraina concesii teritoriale? Rezultatele întâlnirii din Arabia Saudită dintre americani şi ucraineni: SUA reia imediat asistența militară pentru Ucraina și schimbul de informații
Marea Britanie nu va livra Ucrainei cele 30 de avioane multirol Typhoon Tranche 1 ce vor fi retrase din serviciu
Schimbarea izbitoare provocată de ruși în Germania. Cum arată refacerea puterii militare și detalii despre reînarmarea masivă a Germaniei
Perspective privind industria europeană de apărare: Ţările UE ar trebui să cumpere echipamente militare fabricate în Europa, mai degrabă decât din Statele Unite
Ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar doborî un avion european? Expert britanic: Întrebarea e dacă ne aventurăm într-un mare război pentru că un pilot a tras o rachetă din greșeală
pixel