Pentru prima dată în ultimii 15 ani de când exercită puterea, Viktor Orban se confruntă cu o fisură uriașă în regimul său și o amenințare reală pentru partidul Fidesz, condus cu mână de fier de Orban.
Zeci de mii de oameni au protestat la Budapesta împotriva regimului lui Orban, cerându-i demisia. Liderul opoziției Peter Magyar a reușit să strângă în stradă aproximativ 50.000 de oameni după scandalul major dintr-un centru de detenție pentru delincvenți minori, unde au apărut imagini cu copii abuzați, fizic și psihic, guvernul fiind acuzat de corupție și inacțiune. Puroiul a izbucnit tocmai în zona tradițională conservatoare privind protecția familiei, pe care Fidesz a pus monopolul.
Nu e pentru prima dată când Orban se confruntă cu proteste masive împotriva sa, însă e pentru prima dată când fisura în regim pare că nu mai poate fi controlată.
Orban e cel mai longeviv premier din istoria Ungariei, dar cei 15 ani în care a condus l-au erodat. Situația economică, inflația uriașă din Ungaria și scandalurile majore în care guvern e implicat apasă tot mai greu din punct de vedere electoral pe regimul de la Budapesta.
Fisura mare din citadela regimului se vede și prin eșecul în premieră a guvernului Orban de a controla zilnic narativul. Azi, pentru prima dată, Viktor Orban pierde controlul acestui mecanism.
Lucru care s-a văzut cu ochiul liber ieri. În timp ce zeci de mii de oameni protestau în stradă, Orban a preferat să se adreseze la Mohacs electoratului său la o conferință anti război, unde într-un cerc restrâns a mizat pe aceleași mesaje de pace și rolul internațional al Ungariei ca actor neutru și echilibrat în războiul ce macină de patru ani Europa. Contradicția și ruptura dintre mesajele regimului și situația internă sunt tot mai vizibile.
Guvernul a adoptat strategia struțului care bagă capul în pământ, o strategie ce s-a dovedit falimentară în fața unui subiect care generează emoție în societate. Abia când situația protestelor a degenerat a condamnat public abuzurile din centrele de copii și a cerut anchete precum și pedepsirea celor vinovați.
Orban conduce ceea ce în științele politice se numește un regim autoritar competitiv. Adică alegerile există, opoziția nu e interzisă, dar ea nu pornește șanse egale în alegeri, puterea deținând controlul inclusiv prin măsuri ce vizează libertatea presei.
Folosind acest mecanism, alimentarea stării de cetate asediată, precum și consolidarea unui electorat conservator în care politicile impuse aberant și ideologice ale stângii - nu de puține ori alimentate chiar de Bruxelles - au jucat rolul lor, Orban a reușit să câștige rând pe rând alegerile, ultima oară chiar și în fața unei opoziții ce s-a vrut unite.
Ceea ce ar trebui să îngrijoreze actualul regim poartă numele de Peter Magyar. Tânărul lider al noului partid Tisza, partid de centru-dreapta cu relații bune cu structurile europene, ar putea fi Nemesisul regimului Orban. În 2022 opoziției i-a lipsit tocmai un lider carismatic cu abilități de a fructifica politic.
La alegerile europarlamentare din 2024, Tisza condusă de Peter Magyar a obținut un neașteptat procent de 30%. Deși mult în spatele Fidesz, cu aproape 45%, problema pentru Orban e că pentru prima dată un lider de opoziție are capacitatea de a „mușca” din electoratul conservator moderat al Fidesz, partid de unde de altfel Peter Magyar provine.
Dacă Peter Magyar va reuși să coaguleze opoziția în spatele său, să continue să mențină presiunea pe guvern generând emoție inclusiv în electoratul Fidesz, atunci alegerile parlamentare din aprilie 2026 ar putea aduce o schimbare istorică politică la Budapesta.
Donald Trump i-a oferit lui Viktor Orban un colac de salvare în momentul în care Ungaria a primit derogări de la sancțiunile împotriva industriei petroliere ruse, ceea ce ar fi generat o și mai mare criză economică în Ungaria, dar acest colac riscă să nu fie suficient dacă Orban nu reușește să recapete rapid controlul asupra narativului.
Fisura din cetatea regimului Orban se vede cu ochiul liber, asediul politic din următoarele luni ar putea duce la căderea citadelei sau, în caz contrar, la întărirea ei cu un și mai strict regim autoritar competitiv.

Acest articol reprezintă o opinie.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News