Europa cere SUA ca orice discuție despre Ucraina să aibă loc cu ucrainenii la masă și vrea presiuni mai mari pe Rusia
Importanţi lideri europeni au declarat sâmbătă că "drumul către pace" în Ucraina nu poate fi decis fără Kiev şi că negocierile pot avea loc doar în contextul unui armistiţiu sau al reducerii ostilităţilor, Agerpres și Reuters.
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Poloniei, Finlandei şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au emis un comunicat comun, potrivit căruia "rămân angajaţi faţă de principiul conform căruia frontierele internaţionale nu trebuie modificate prin forţă".
"Linia actuală de contact ar trebui să fie punctul de plecare al negocierilor", se arată în comunicat.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat sâmbătă o rundă de contacte cu aliaţi apropiaţi, printre care prim-ministrul britanic, Keir Starmer, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, după ce s-a confirmat că preşedintele american, Donald Trump, intenţionează să se întâlnească cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pe 15 august, notează EFE.
Principalii lideri europeni şi-au exprimat convingerea că "doar o abordare care combină o diplomaţie activă, un sprijin pentru Ucraina şi o presiune asupra Federaţiei Ruse" poate reuşi să pună capăt războiului dintre Ucraina şi Rusia.
"Salutăm eforturile preşedintelui Trump pentru a opri masacrul din Ucraina" şi "suntem pregătiţi să sprijinim această acţiune pe plan diplomatic şi prin menţinerea sprijinului nostru militar şi financiar substanţial pentru Ucraina, inclusiv prin activitatea Coaliţiei voluntarilor, şi prin menţinerea şi impunerea de măsuri restrictive împotriva Federaţiei Ruse", au declarat liderii europeni într-un comunicat semnat de preşedintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul italian Giorgia Meloni, cancelarul german Friedrich Merz, prim-ministrul polonez Donald Tusk, prim-ministrul britanic Keir Starmer, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele finlandez Alex Stubb înainte de întâlnirea prevăzută vineri, 15 august, în Alaska, între Donald Trump şi Vladimir Putin.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News