Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Experți ruși: Încetarea Tratatului START ar putea însemna un dezastru nuclear global
07 aug, 15:38
Tratatului privind armele strategice nucleare (START) este ultimul acord în vigoare în sistemul internațional de securitate și de control al armelor, dar Statele Unite au anunțat că refuză prelungirea acestuia, subliniază un articol din Krasnaya Zvezda.

Încetarea Tratatului START ar putea permite Statelor Unite să construiască armele strategice în mod incontrolabil și să aducă securitatea globală în pragul dezastrului, a spus șeful Direcției Operaționale a Statului Major al Forțelor Armate Ruse, generalul Andrey Sterlin. Acest lucru a fost confirmat și de Alexander Khryapin, cercetător la Centrul de Cercetări Strategice Militare al Academiei Militare a Statului Major General, se arată într-un articol pentru Krasnaya Zvezda, transmite TASS.

Amintim că, așa cum a anunțat și publicația noastră, Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă vor purta negocieri cu privire la controlul armelor pe data de 22 iunie, la Viena, cu câteva luni înainte de expirarea Tratatului privind armele strategice nucleare (START), 

Oficialii ruși au subliniat că Tratatul, care expiră la 5 februarie 2021, este ultimul acord în vigoare în sistemul internațional de securitate și de control al armelor, precizând că Statele Unite refuză prelungirea acestuia. „Dacă un nou Tratat START nu va fi încheiat, situația politico-militară va deveni mult mai complicată, deoarece, în absența normelor impuse de tratat, Statele Unite ar putea să-și dezvolte necontrolat arme strategice. Subliniem că aceasta este o cale extrem de periculoasă, deoarece încă o dată, ca și în a doua jumătate a secolului XX, pacea va balansa în pragul unei catastrofe nucleare globale", se mai spune în articol.

Conform aceleiași surse, "încetarea Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare poate deveni declanșatorul care ar duce la o cursă a înarmării nucleare în întreaga lume și la o creștere a numărului de țări care dețin arme nucleare", mai precizează rușii.

Ultimul tratat important între SUA şi Rusia privind controlul armamentului, noul tratat START, va expira în 2021. Tratatul, semnat de predecesorul preşedintelui american Donald Trump, Barack Obama, în 2010, limitează la 1.550 numărul de focoase nucleare operaţionale (încărcate pe rachete, pe submarine şi bombardiere) şi la 800 numărul de lansatoare de rachete nucleare.

SUA doresc ca la negocieri să participe și China.

Citește și: NATO îndeamnă Rusia şi SUA să prelungească acordul de control al armelor nucleare, căruia să i se alăture şi China

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

F-35, ținute la sol de o furtună. Olandezii confirmă problemele tehnice pe care americanii le știau deja
Preşedinţii Franţei şi Turciei au discutat telefonic despre criza din Mediterana de Est
Aterizare de urgență a unui F/A-18 Super Hornet după ce motorul a luat foc
Pensiile militare. MApN susține modificarea legii și a depus o serie de observații
Submarinul rus Kazan a intrat în teste în Marea Albă
China respinge acuzațiile lui Trump despre COVID-19
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost externat
Pentagonul promite menţinerea superiorităţii militare a Israelului în Orientul Mijlociu
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro