Explozie bază militară Turcia. 4 soldați au murit. Anunțul lui Erdogan
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că patru soldaţi au fost ucişi şi alţi circa 20 răniţi într-o explozie ''accidentală'' care a avut loc vineri la o bază a armatei în sud-estul Turciei, relatează AFP.
''Patru copii de-ai noştri şi-au pierdut viaţa şi avem circa 20 de răniţi din cauza unei explozii care a avut loc la un depozit de muniţii în Hakkari'', a declarat şeful statului turc într-un discurs televizat.
Ministerul turc al Apărării a anunţat vineri că 25 de militari au fost răniţi ca urmare a unui ''accident'' care s-a produs după tirul ''cu muniţie al unei arme grele'' la baza militară Süngü Tepe din provincia Hakkari, în apropiere de frontiera cu Irakul şi Iranul.
Ministerul a precizat că autorităţile încearcă să localizeze şapte soldaţi daţi dispăruţi. Preşedintele Erdogan nu a făcut nici o menţiune în legătură cu militarii daţi dispăruţi.
Baza militară unde s-a produs explozia se află într-o zonă muntoasă retrasă, unde accesul este dificil şi unde au loc în mod constant confruntări între forţele armate turce şi membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), grupare considerată drept ''teroristă'' de către Ankara şi aliaţii săi occidentali.
Turcia bombardează printre altele în mod constant bazele PKK aflate în nordul Irakului.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News