Forțele GNA au anunțat azi declanșarea operațiunii de eliberare a Aeroportului Tripoli, situat la sud de capitala țării, din mâinile miliților loiale mareșalului Khalifa Haftar.
Declarația privind declanșarea asaltului asupra Aeroportului Tripoli a fost făcută de purtătorul de cuvânt al armatei libiene, Muhammad Qanunu, și a fost anunțată și pe contul oficial de Facebook al armatei libiene. "Anunțăm oficial începutul luptei de eliberare a aeroportului", a spus Qanunu, transmite agenția Anadolu.
Guvernul Acordului Național, recunoscut internațional și de ONU a fost atacat de forțele Haftar încă din aprilie 2019. În martie, guvernul libian a lansat Operation Peace Storm pentru a contracara atacurile asupra capitalei și a recucerit recent locații strategice, inclusiv baza aeriană Al-Watiya.
Ieri, misiunea de sprijin a ONU în Libia (UNSMIL) a declarat că forțele Haftar au fost de acord cu reluarea discuțiilor de încetare a focului.
Citește și: Rusia are noi interese strategice în Libia. Generalul Gregory Hadfield: Avioanele aduse din Siria, suport militar pentru mercenarii din Grupul Wagner
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News