Forțele lui Assad au bombardat sudul Idlib-ului, în timp ce un avion de luptă al Rusiei survola zona
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un birou de informații cu sediul în Marea Britanie care monitorizează conflictul sirian și încălcările drepturilor omului în războiul civil din Siria, a anunțat că trupele lui Bashar al-Assad au efectuat bombardamente de artilerie în sudul regiunii Idlib.
Potrivit OSDO, trupele regimului sirian condus de Bashar al-Assad au vizat zone rurale ce se află la sud de Idlib. Au fost vizate orașul Lansafra, dar și satul sirian Al-Fatira. Atacul a vizat poziții ale milițiilor ce luptă împotriva regimului sirian.
Amintim că zona Idlib se află sub acordul negociat între președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc Recept Tayyip Erdogan cu privire la încetarea focului în războiul civil sirian.
Războiul din Siria, un 'calm încordat'
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a raportat că în timpul atacului trupelor lui Bashar al-Assad, un avion de luptă al Rusiei a survolat zona. Nu se precizează despre ce avion ar fi vorba.
Totuși, nu au fost raportate victime iar OSDO amintește că, în general, deși există zile în care se mai deschide focul, fragilul acord de încetare a focului este până în prezent respectat. OSDO numește starea din conflictul sirian un 'calm încordat'.
Atacul a avut loc în a 49-a zi de când acordul cu privire la încetarea focului a intrat în vigoare.
Fragilului acord dintre președintele Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, cu privire la încetarea focului în Siria, a fost stabilit după mai bine de șase ore de negocieri. Cei doi lideri s-au văzut la începutul lunii martie la Moscova, pe fondul escaladării tensiunilor în Siria unde zeci de soldaţi turci au fost uciși de la începutul lunii februarie în ofensiva trupelor regimului de la Damasc, susținute de aliatul rus.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News