Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania susţine participarea Ucrainei la Programul Parteneriatului Consolidat al NATO
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a declarat că Germania va sprijini apropierea Ucrainei de NATO. ''Poziția potrivit căreia Germania va sprijini apropierea Ucrainei de NATO a fost foarte clară. Acest lucru este foarte importantă pentru noi", a declarat ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, după o întâlnire cu șeful Ministerului German al Apărării, potrivit Ukrinform.net.

Potrivit ministrului ucrainean, au existat și discuții despre cooperarea tehnico-militară între Ucraina și Germania. "Există planuri foarte serioase", a spus el, fără a oferi mai multe detalii, a mai precizat sursa citată.

Acceptarea Ucrainei în Programul Parteneriatului Consolidat (Enhanced Opportunities Partners/EOP) al Alianţei Nord-Atlantice reprezintă o prioritate pentru autorităţile de la Kiev.

,,Politic, am ridicat problema participării Ucrainei la programul Parteneriatului Consolidat (Enhanced Opportunities Partners/EOP) al NATO. Așteptăm cu nerăbdare sprijinul Germaniei în această chestiune. Acest lucru este foarte important pentru Ucraina, dar suntem convinși că este important și pentru consolidarea în ansamblu a capacității Alianței’’, a precizat Dmytro Kuleba.

El a adăugat că majoritatea statelor membre NATO împărtășesc acest punct de vedere.

"Lucrăm pentru a ajunge la un consens, deoarece decizia privind participarea Ucrainei la programul Parteneriatului Consolidat al NATO este consensuală", a explicat diplomatul.

Kuleba a mai spus că ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a confirmat sprijinul deplin pentru Ucraina.

,,Annegret Kramp-Karrenbauer a precizat că această întâlnire i-a permis să înțeleagă mult mai bine ce se întâmplă în estul Ucrainei şi care este situația privind securitatea [în regiune]’’, a spus Dmytro Kuleba, precizând, totodată, şi faptul că ministrul german al Apărării a precizat că Berlinul va sprijini apropierea Ucrainei de NATO. ,,Acest lucru este foarte important pentru noi", a subliniat ministrul ucrainean de externe.

La începutul acestui an, fostul ministru al Apărării din Ucraina, Andriy Zahorodniuk, preciza că partea ucraineană a transmis către NATO o solicitare pentru acceptarea în Programul Parteneriatului Consolidat (Enhanced Opportunities Partners/EOP).

,,Noi suntem pregătiți, iar acum există o importantă fereastră de oportunitate", declara Andriy Zahorodniuk, îndemnându-i pe partenerii din Alianţă să examineze cererea Ucrainei de a fi acceptată în EOP și să sprijine această decizie.

Andriy Zahorodniuk preciza că Ucraina a înregistrat progrese semnificative în privinţa implementării standardelor Alianței și îndeplinește deja criteriile militare pentru aderarea la EOP.

,,Noi suntem pregătiți, iar acum există o importantă fereastră de oportunitate", a declarat Andriy Zahorodniuk, îndemnându-i pe partenerii din Alianţă să examineze cererea Ucrainei de a fi acceptată în EOP și să sprijine această decizie.

În mai, vicepremierul pentru integrarea europeană și euro-atlantică a Ucrainei, Vadym Prystaiko, a declarat că Ucraina este aproape gata să se alăture EOP.

Cooperarea dintre Ucraina și NATO s-a intensificat după anexarea Crimeei de către Rusia și declasarea conflictului militar din Donbass în 2014.

Conform sondajului realizat de Fundația pentru Inițiative Democratice „Ilko Kucheriv”, împreună cu centrul de cercetări sociologice Razumkov, în ianuarie 2020, 51% dintre ucraineni erau de părere că cea mai bună opțiune de securitate pentru Ucraina ar fi să aderare la NATO, potrivit Uawire.org.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Tactica Stalingrad, dar cu rușii pe partea atacatorilor. Ucraina spune că nu e încă încercuită: „Pokrovsk? Îl ținem! Mirnograd? Îl ținem. Nu există blocate sau încercuiri”
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Desant la Pokrovsk al forțelor speciale ucrainene, dintr-un elicopter Black Hawk. Rușii spun că toți operatorii FOS ucrainean au fost uciși
Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Cadou otrăvit: Rușii se oferă să oprească luptele de lângă Pokrovsk
Rușii au lovit infrastructura civilă din Sumî. Cu o zi înainte, atacurile rusești au avariat liniile electrice a două centrale nucleare
Rușii, nouă lovitură cu rachete asupra Ucrainei. Apărarea antiaeriană poloneză în alertă
„Cercul din jurul Moscovei se strânge”. Ucraina spune că poate „sparge geamurile Kremlinului”, dar explică de ce nu e încă momentul să lovească
Bătălia pentru Pokrovsk, poarta spre Donețk: Rusia a concentrat 11.000 de militari pentru a încercui și captura orașul ucrainean
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Trupele ruse au primit ordin să ia localitatea Pokrovsk până la jumătatea lunii noiembrie. Kievul susține că superioritatea rușilor în zonă este de opt la unu
Bilanț greu de egalat: Armata rusă a atins performanța de 1.060 de militari pierduți într-o singură zi pe frontul din Ucraina
Flota din umbră a Rusiei, aprovizionată în secret de companii din statele baltice
Armata ucraineană demontează falsul rusesc despre ocuparea localității Rodînske (Video)
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
Rusia acuză o „tentativă titanică” de a sabota dialogul ei cu SUA și „pacea” în Ucraina
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planare, construite cu componente chinezești
O excursie scumpă în Deltă: Soldații lui Putin prinși în "zona morții” de pe Nipru mor de foame. În schimb, ucrainenii sunt în dificultate la Pokrovsk
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Rusia începe producția de masă a bombelor aeriene cu o rază de aproape 200 km, anunță serviciile ucrainene. Cum pot fi combătute KAB-urile rusești
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor

Ştiri Recomandate

„Vă vedem, știm ce faceți”: Marea Britanie răspunde agresivității rusești după o creștere alarmantă de 30% a incursiunilor navale și a bruiajului electronic
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte
Europa ripostează la Geneva. Contrapropunerea oficială care demontează „Planul în 28 de puncte” al SUA și schimbă total datele problemei pentru Ucraina
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Pace din Ucraina, în etapa bătăliei din birouri. Europa vrea o ofensivă diplomatică asupra echipei lui Trump pentru a relaxa predarea Donbasului către ruși
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Centrul analizei geostrategice s-a mutat la Constanța săptămâna aceasta: Dezbatere internațională de anvergură privind strategia UE la Marea Neagră
O Ucraină înarmată, înfrântă și cu sentimentul trădării, ținută la granița Europei?
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Se înmulțesc semnele lovirii iminente a Venezuelei: Portavionul USS Gerald R. Ford e „pe poziții” iar SUA avertizează avioanele de linie privind survolul Venezuelei
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
Președintele Nicușor Dan anunță finalul dezbaterii privind Strategia de Apărare a României. Aceasta va suferi unele modificări după propunerile trimise
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
pixel