Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Incursiune în regiunea rusă Belgorod | SUA investighează dacă "partizanii ruși anti-Putin" au folosit vehiculele blindate americane
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
La două zile după ce autoproclamați "partizani ruși anti-Putin" au organizat o incursiune în regiunea rusă Belgorod, guvernatorul acestei regiuni spune că au avut loc mai multe atacuri cu drone și sisteme de artilerie. Între timp, partizanii au revendicat o aşa-zisă victorie în regiunea rusă Belgorod, în ciuda declarațiilor Kremlinului care afirmă contrariul, iar Statele Unite au promis să investigheze circumstanțele exacte în care au fost folosite unele vehiculele americane pe timpul derulării acestei incursiuni.
Militari rușii care au efectuat incursiunea de la Belgorod se află deja în Ucraina. În aceste fotografii, realizate în regiunea Sumy, apar luptători ai ''Corpului Voluntarilor Ruși'' și ai Legiunii "Libertatea Rusiei". Sura Foto: Twitter Nexta.
Militari rușii care au efectuat incursiunea de la Belgorod se află deja în Ucraina. În aceste fotografii, realizate în regiunea Sumy, apar luptători ai ''Corpului Voluntarilor Ruși'' și ai Legiunii "Libertatea Rusiei". Sura Foto: Twitter Nexta.

 

Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, Vachislav Gladkov, a declarat pe canalul său de Telegram ca "a existat un număr mare de atacuri cu drone. Majoritatea sistemelor de apărare aeriană... au făcut față [atacurilor], dar există pagube în Belgorod, în districtul Borisovsky, în districtul Belgorod: mașini, case particulare, clădiri de birouri. Cel mai important lucru este că nu există niciun fel de victime".

Între timp, cele două grupări care au efectuat incursiunea - Legiunea "Libertate pentru Rusia" și Corpul Voluntarilor Ruși (RDK) - și-au declarat victoria miercuri, în timpul unei conferințe de presă comune.

Aceştia au susținut că vehiculele militare folosite în timpul operațiunii - care pot fi observate într-o înregistrare video publicată de partizani ruși anti-Putin, pretinzând că se află în timpul raidului - erau ucrainene. Acestea au fost capturate anterior de Rusia în apropierea orașului minier de cărbune din Donețk, Bakhmut, aflat în conflict.

,,Am folosit echipamentul pe care armata zombilor de la Kremlin l-a luat de la Forțele Armate Ucrainene în apropiere de Bakhmut", a declarat ''Legiunea Libertate pentru Rusia'', potrivit unei declarații publicate pe canalul său de Telegram. "Am reușit să "retrocedăm" cu succes această tehnică militară, au mai precizat reprezentanţii grupului de partizani ruși anti-Putin. Pierderile înregistrate în timpul incursiunii militare s-au ridicat la doi morți și 10 răniți. 

,,Lupta noastră continuă", a declarat Legiunea "Libertate pentru Rusia". "Operațiunea din regiunea Graivoron a fost un succes și obiectivele sale au fost atinse. Inamicul este învins, o parte au fugit rușinos; am capturat o cantitate mare de echipament și am luat prizonieri. Nu vom trăda ideea unei Ruşii libere, speranța rușilor, vom readuce adevărul și dreptatea în Rusia. Vom veni din nou. Belgorod, Briansk, Kursk, Voronej, Rostov, Moscova - așteptați-ne", au spus reprezentanţii Legiunii "Libertate pentru Rusia"

În regiunea Belgorod, "am fost martorii lipsei de scrupule și cruzime din partea trupelor lui Putin: în timp ce membri legiunii treceau prin așezări fără să-i atingă pe localnici, artileria și avioanele Forțelor Armate [ale Federației Ruse] a tras asupra orașelor pașnice. Este aceasta cu adevărat o preocupare pentru cetățeni despre care vorbește Kremlinul? Am demonstrat că trupele lui Putin au fost complet nepregătite pentru rezistența organizată a rușilor și sunt gata să-și șteargă propriile teritorii de pe fața pământului, pentru a nu da dovadă de slăbiciune."

Forțele armate ruse "sunt demoralizate și nepregătite", continuă declarația. "Practic, ele nu au opus rezistență, în ciuda superiorității numerice uriașe. Pentru că scopul nostru nu sunt gentile cu bani și puterea, ci eliberarea și dreptatea în Rusia, iar adevărul, după cum știm, învinge întotdeauna."

 

Rusia susține că incursiunea în Belgorod a fost un eșec / SUA investighează folosirea blindatelor americane în incursiune

 

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a continuat miercuri linia de partid a Moscovei, potrivit căreia incursiunea a fost un eșec.

"Grupurile naționaliste au fost oprite și anihilate în timpul operațiunii antiteroriste, care a implicat lovituri aeriene, focuri de artilerie și acțiuni active ale unităților de pază a frontierei de stat din Districtul Militar de Vest", a declarat el în timpul discursului său deschis la ședința de miercuri a Consiliului de administrație al Ministerului rus al Apărării.

,,După ce au fost împinși înapoi în Ucraina, naționaliștii rămași au fost atacați în mod repetat până când au fost complet eliminați. Au fost neutralizați peste 70 de teroriști ucraineni, precum și autovehicule și vehicule blindate. Rusia va continua să răspundă prompt și riguros la astfel de acțiuni ale militanților ucraineni", a susţinut Serghei Șoigu

Iar la Washington D.C., purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a declarat reporterilor că SUA "analizează acele rapoarte potrivit cărora echipamentele și vehiculele americane ar fi putut fi utilizate" de către partizani ruși anti-Putin în acţiunile din regiunea rusă Belgorod.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a oferit declaraţii similare miercuri, în timpul unei conferinţe de presă.

,,Am fost clari că nu susținem utilizarea de echipamente fabricate în SUA pentru atacuri în interiorul Rusiei și analizăm rapoartele. Dar nu am ajuns la nicio concluzie în acest moment", a precizat oficialul american.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Ungaria spune că NATO a „înjunghiat pe la spate” pacea din Ucraina după ce Alianța a atras atenția că Rusia pregătește un mare război în Europa
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
Siria prin ochii americanilor: „O călătorie nebună de la izolare la deschidere”. Experții îndeamnă la reforme și avertizează împotriva „conducerii unei țări falimentare”
Kievul avertizează că Rusia ar putea deschide un nou front în nordul Ucrainei, în timp înaintează și la Pokrovsk
„Sunt puțin dezamăgit.” Trump crede că Zelenski încă nu a citit propunerea de pace a SUA. Președintele ucrainean este primit luni de aliaţii săi europeni
Israelul anunță că va rămâne în sudul Siriei și solicită crearea unei zone tampon
"Resturi" de drone ucrainene au lovit din nou uriașa rafinărie din Riazan. Moscova minimizează pagubele
Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Rusia se laudă cu un avans-record în Ucraina, dar realitatea e că a ocupat abia jumătate din regiunea Donețk, în 4 ani de război
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Războiul din Ucraina înghite aproape 40% din banii Rusiei. "E un buget militar", recunoaște Medvedev
Rusia susține că e deschisă negocierilor de pace, dar adevăratele intenții reies din vorbele lui Putin: Suntem gata să luptăm până la ultimul ucrainean
Ucraina a atacat în această noapte o rafinările din regiunea rusă Saratov și aerodromul Saki din Crimeea ocupată
Soluții pentru a încetini mașina de război rusească. Sancțiunile nu s-au atins încă de zona substanțelor chimice folosite inclusiv la producția anvelopelor
Ucraina nu cedează la Pokrovsk deși rușii au schimbat tactica. Comandant ucrainean de pe front: În ritmul actual mai rezistăm un an. Și îi vom pune pe mulți la pământ în tot acest timp
Proiectul Octopus, dronă vs. dronă, o lecție și pentru România? Marea Britanie va produce lunar 2.000 de UAV-uri pentru ca ucrainenii să intercepteze dronele Shahed rusești

Ştiri Recomandate

Nici în cazul operațiunii SUA din Venezuela, Europa nu „vorbește” pe aceeași voce. Ce state salută intervenția și cine amenință că nu va recunoaște intervenția SUA
Imagini video rare cu batalionul Morok din timpul luptelor urbae din Ucraina: Nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului pe care europenii nu trebuie să o ignore
Trump cere Venezuelei „întoarcerea armelor”: Fără trupe americane în Venezuela, dacă regimul „face ce vrem noi”
Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Atacul SUA asupra Venezuelei, o veste foarte proastă și pentru Ucraina. Împărțirea sferelor de influență, decisă încă din august?
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
pixel