Inițiativa celor Trei Mări. Kolinda Grabar Kitarovic: Croația, 11 proiecte-cheie
Iniţiativa celor Trei Mări a fost lansată în 2015 în ideea ca Europa Centrală să devină coloana vertebrală a unei Europe solide, pe baza a trei piloni - convergenţă economică şi coeziune pe plan european şi o legătură transatlantică puternică, a declarat luni la Bucureşti preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar Kitarovic, în prima zi a summitului acestui for organizat în capitala României.
Preşedinta croată - cea care a lansat Iniţiativa, acum trei ani, împreună cu omologul său polonez Andrzej Duda - a salutat evoluţia de până în prezent a forului şi a amintit că pentru prima dată în cadrul reuniunii de la Bucureşti are loc şi un forum de afaceri.
"Consider că forumul de afaceri, care se reuneşte acum pentru prima dată, va fi unul din cele mai importante aspecte ale Iniţiativei celor Trei Mări, aş spune chiar mai important decât summiturile oamenilor politici. (...) Suntem aici pentru a crea o platformă pentru afaceri, pentru a atrage investiţii pentru fiecare proiect specific prezentat de ţări specifice. (...) Sectorul afacerilor este sectorul fundamental al tuturor economiilor dezvoltate", a subliniat Kolinda Grabar Kitarovic.
11 proiecte cheie
Preşedinta croată a pus accentul în special pe necesitatea dezvoltării infrastructurii, amintind de diferenţele care se menţin în plan economic între statele dezvoltate ale Uniunii Europene şi majoritatea statelor din Iniţiativa celor Trei Mări, toate 12, cu excepţia Austriei (Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia).
Kolinda Grabar Kitarovic a amintit în alocuţiunea sa cele 11 proiecte-cheie prezentate de Croaţia, totalizând 1,78 miliarde de euro, şapte consacrate conexiunilor de transport, trei în domeniul energiei şi unul în cel al comunicaţiilor digitale, menţionând în special proiectul terminalului de gaze naturale lichefiate (GNL) de pe insula Krk.
Ea a anunţat cu această ocazie că în octombrie la Zagreb va fi organizat un forum al Iniţiativei celor Trei Mări consacrat comunicaţiilor digitale.
Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră - Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News