Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Putin vrea ca inovaţia tehnologică să devină o prioritate naţională în Rusia
News
Data actualizării:
Data publicării:
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că inovaţia ştiinţifică va fi una dintre priorităţile majore ale Rusiei, în cadrul unui forum tehnologic la Novosibirsk, principalul oraş al Siberiei.
preşedintele Rusiei, Vladimir Putin
preşedintele Rusiei, Vladimir Putin

"Realizarea unui progres tehnologic şi ştiinţific face parte dintre principalele noastre obiective şi priorităţi", a declarat Putin, ale cărui remarci au fost publicate pe site-ul Kremlinului, informează France Presse.

"Sunt convins că putem face acest lucru prin unificarea eforturilor statului, ale întreprinderilor şi ale comunităţii ştiinţifice şi academice, prin extinderea libertăţii de iniţiativă şi a creativităţii poporului nostru", a adăugat el.

Susţinând că fondurile alocate cercetării ştiinţifice au crescut de douăzeci de ori în valoare reală de la venirea sa la putere, preşedintele rus a cerut autorităţilor "să facă totul" pentru a oferi oportunităţi "tinerelor talente" şi pentru "a atrage în Rusia oameni de ştiinţă din întreaga lume".

Printre provocările sale principale, economia rusă se confruntă cu o lipsă de forţă calificată de muncă, rezultatul unei grave crize demografice ce a urmat căderii URSS.

Ajuns la putere în 2000, Putin a fost reales pentru un al patrulea mandat în martie.

După învestirea sa, voci influente ale comunităţii de afaceri au cerut reforme în sectorul educaţiei.

Fostul ministru al finanţelor Aleksei Kudrin a sugerat înfiinţarea unor clase tehnologice încă din copilărie pentru a crea "două milioane de dezvoltatori suplimentari pentru a digitaliza economia".

"Modificarea sistemului de învăţământ secundar şi superior. Nu avem nevoie de atâţia avocaţi, avem nevoie de experţi în tehnologie", a declarat la rândul său Oleg Tinkov, fondator şi preşedinte al consiliului de administraţie al băncii Tinkoff.

Dar mediile de afaceri şi ştiinţifice deplâng de asemenea o deteriorare treptată a climatului de afaceri şi condiţiile dificile, ilustrate prin plecarea peste hotare a unor figuri precum Pavel Durov, cofondator al mesageriei criptate Telegram.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ședință CSAT, convocată pentru joi. Vor fi aprobate normele de aplicare privind Legea pentru doborârea dronelor
Maia Sandu confirmă că Moscova alocă sute de milioane de euro pentru a influența rezultatul alegerilor din Republica Moldova
Rusia și-a exprimat disponibilitatea de a prelungi cu un an Tratatul START; La schimb, Putin cere SUA ”să nu ia măsuri care ar putea perturba echilibrul existent”
Dincolo de reacție: De ce are nevoie Europa de o mare strategie comună în fața amenințării rusești
Director austriac al OMV, demis din cauză că spiona pentru FSB
Kim Jong-un afirmă că Coreea de Nord a dezvoltat o nouă ”armă secretă”
Trump a răspuns cu un „da” categoric întrebării dacă SUA ar apăra Europa de Est în cazul unui atac al Rusiei
Venezuela anunță „lupta întregului popor” împotriva SUA. Maduro le cere fermierilor să pună mâna pe arme
Kamala e „all in”. În cartea sa de memorii „107 Days” Kamala Harris lovește în Biden și în liderii democrați provocând o furtună, într-un moment critic pentru partid
Trump amenință Venezuela cu consecințe „incalculabile”, dacă aceasta din urmă refuză să primească migranții înapoi din SUA
Două direcții cruciale: România construiește o fabrică de drone și începe exploatarea grafenului. Resursă care le lipsește multora și e esențială în conflictele viitorului
Rutte spune că răspunsul NATO a fost „rapid și decisiv” după ce 3 avioane MiG-31 rusești au intrat în spațiul aerian al Estoniei
UE a propus al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. „Ținta” sunt hidrocarburile ruse, esențiale pentru bugetul Federației
Fragmente ale unei rachete au fost găsite în estul Poloniei. Cel mai probabil e vorba de o rachetă care interceptat dronele rusești
Rusia nu are un parteneriat echitabil cu Coreea de Nord. Kim Jong-un, „dezamăgit” de compensațiile primite?
„Ziua rafinăriilor ruse” pentru Ucraina: Dronele ucrainene aproape că au ajuns la Urali unde și rafinăria Neftekhim Salavat a Gazprom a fost lovită azi-noapte
UE înăsprește regulile privind exportul de tehnologii cu dublă utilizare, care folosesc mașinii de război a Rusiei
Kremlinul pompează ”până la 300 de milioane de euro” pentru cumpărarea votului din 28 septembrie, anunță ambasadorul Republicii Moldova
China denunță „logica hegemonică” arătând cu degetul către SUA
Consilier important al lui Putin a demisionat. Singurul care s-a pronunțat împotriva războiului din Ucraina, era și autorul Planului Kozak pentru R. Moldova
Pakistanul extinde frăția strategică din zona Orientului Mijlociu: Acord de "apărare reciprocă", semnat cu Arabia Saudită
Abrams, avioane F-35 și Apache, în acțiune. Armata poloneză, demonstrație de forță la doar 100 de km de Coridorul Suwałki
Șeful MApN, în vizită la poligonul Smârdan: Armata este pregătită să riposteze împotriva oricăror amenințări la adresa României
Spania încetează să mai elibereze vize cetățenilor ruși, Germania înăsprește condițiile
Propaganda Kremlinului a găsit vinovații pentru "OZN-urile" din România și Polonia: Incursiunile cu drone, organizate de serviciul de informații britanic MI6
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă de subminare a ordinii constituționale
Ursula von der Leyen: Europa nu mai poate depinde în mod excesiv de alții pentru propria securitate
Președintele naționalist al Poloniei: "Trebuie să facem totul să fim pregătiţi de război"
”Garda de Est” a NATO, întărită cu avioane Eurofighter britanice / Varșovia înființează Comandamentul Forțelor Medicale
Trump semnează ordinul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis

Ştiri Recomandate

Raportul anulării alegerilor din România. Top 3 cele mai clare dovezi ale implicării unui actor străin, statal
Un model ce ar putea fi aplicat și de România? Ucraina țintește să devină „vioara întâi” în materie de drone, cu va transfer tehnologic masiv din SUA
O nouă livrare în Europa de F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-16. Jumătate din numărul de avioane comandate de Slovacia a fost bifat
Se caută avioane Mirage 2000 pentru Ucraina. Un stat european spune că simte presiuni pentru a-și vinde flota de Mirage 2000
US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
EXCLUSIV
Asul din mânecă și norocul României? Trei motive cruciale pentru care SUA nu se vor retrage din România
Sursă foto: Cybercommand.ro
EXCLUSIV
Un raport oficial dezvăluite o mare problemă de securitate națională în România: Digitalizarea, tratată ca anexă tehnică și birocratică, nu ca prioritate de securitate națională
Belgia, ultima victimă a dronelor rusești care au isterizat Europa
După un zbor de peste 1.700 de kilometri, dronele ucrainene au lovit un gigant chimic rusesc
Provocări și pe orbită. Rusia încearcă constant să perturbe în spațiu funcționarea sateliților militari ai Marii Britanii
Germania vrea armată obligatorie / Abordarea României: Serviciu militar voluntar; proiectul, trimis deja în Parlament
Aflat la putere de un sfert de secol, Putin e îngrijorat de alegerile din România / MAE român: Rusia nu poate da lecții de democrație; acolo, opozitia e asasinată la doi pași de Kremlin
Putin spune că Rusia nu a provocat niciodată vreun război și de fapt „tigrul de hârtie” e NATO
Venezuela condamnă un presupus zbor ilegal al unui avion de vânătoare american în largul coastei sale
Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război
„Dormiți liniștiți, nu ne provocați”: Strategia lui Vladimir Putin de descurajare a statelor europene se rezumă la ameninţări cu atacuri iminente
Tomahawk vs. ,,tigrul de hârtie'': De ce aleg acum Statele Unite să încurajeze Ucraina să lovească în inima sistemului rusesc de rafinării
Un general eston explică de ce doborârea avioanelor rusești MiG-31 ar fi fost o greşeală strategică: Analiza incursiunilor Rusiei și riscul de escaladare
Sistemele Patriot ar avea o rată de succes în scădere în Ucraina. Rușii au reprogramat rachetele Iskander și lovesc prin surprindere
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Tancurile României se „bat” cu achiziția de F-35. Ce știm despre program și cum tancurile intră fulgerător în topul celor mai mari achiziții din istoria României
Ce mai aruncă Rusia în luptă pe frontul din Ucraina? Un lot nou de vehicule blindate BMPT „Terminator” trimis la sacrificiu în faţa dronelor (VIDEO)
Ungaria va cumpăra gaze de la compania franceză Engie, dar nu renunță la gazul rusesc
Zidul se ridică. Președintele Nicușor Dan spune că „în câteva luni” zidul împotriva dronelor rusești ar putea deveni operațional
Sancțiunile nu funcționează? Aviația civilă din Rusia, nevoită să-și ”canibalizeze” opt aeronave Boeing pentru piese de schimb
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Proiectul de lege privind serviciul militar VOLUNTAR, discutat azi în Guvern. Patru luni de pregătire militară, în condiții similare cu cele ale militarilor profesioniști
SUA vor furniza Ucrainei informații pentru atacuri în interiorul Rusiei, scrie presa americană
Militarii francezi au urcat pe unul dintre petrolierele Flotei Fantomă a Rusiei (Video). Boracay, suspectat că era folosit pe post de portavion pentru dronele rusești
Punctul de cotitură al noului război hibrid. Cum ,,flota din umbră'' a Rusiei a forțat NATO să iasă ,,la vânătoare'' în Marea Baltică
Rușii discută despre reacordarea gradului de mareșal în armată. Deocamdată însă, le lipsește eroul care ar putea să-l poarte
Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas fără electricitate după un bombardament rusesc
pixel