Israel şi Palestina, un singur stat. Trump: Eu sunt de acord
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că ar accepta şi soluţia cu un singur stat pentru încheierea conflictului dintre Israel şi palestinieni.
"Dacă israelienii şi palestinienii vor un singur stat, eu sunt de acord, dacă vor două state, eu sunt de acord. Sunt mulţumit dacă ei sunt mulţumiţi. Sunt un mediator", a spus Trump într-o conferinţă de presă, la New York, informează DPA. În aceeaşi zi, într-o întrevedere cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, cu ocazia Adunării Generale a ONU, Trump afirmase că este de acord cu soluţia cu două state. "Cred că aceasta funcţionează cel mai bine", a apreciat el.
Actuala administraţie americană a evitat până acum să se pronunţe pentru soluţia cu două state, care presupune existenţa unui stat palestinian independent, alături de Israel, menţionează DPA. În mandatul lui Trump, Casa Albă a schimbat politica susţinută de zeci de ani de Statele Unite: nu a mai sprijinit principiul unui stat palestinian şi a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News