Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
James Jeffrey, încercare de a evita un nou conflict în Siria
News
Data publicării:
Reprezentantul special al SUA pentru Siria, James Jeffrey, s-a aflat marţi într-o vizită la Ankara pentru discuţii cu privire la Siria, pe fondul iminenţei unei ofensive a regimului lui Bashar al-Assad asupra enclavei rebele Idlib.

James Jeffrey s-a întâlnit cu ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, care şi-a declarat 'disconfortul' faţă de prezenţa în Siria a unor miliţii kurde considerate 'teroriste' de Ankara. Turcia consideră Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG) drept o extensie în Siria a Partidului Muncitorilor din (PKK), trecut pe lista organizaţiilor teroriste atât de Ankara, cât şi de Washington. SUA cooperează însă strâns cu YPG în lupta împotriva grupării Statul Islamic, provocând nemulţumirea profundă a Turciei. De altfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, Akar a subliniat 'necesitatea ca organizaţia teroristă separatistă să părăsească în totalitate regiunea'.

Se încearcă evitarea unui nou conflict

Jeffrey încheie marţi un turneu în Orientul Mijlociu, împreună cu emisarul special american pentru Siria, Joel Rayburn, cu etape în Israel şi Iordania. Conform unui comunicat emis vineri de Departamentul de Stat, Jeffrey şi Rayburn 'vor reitera (în Turcia şi în Iordania) poziţia americană privind faptul că o ofensivă militară la Idlib ar provoca o escaladare a crizei în Siria şi în regiune'. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bătălia pentru Arctica? Putin arată cu degetul către imperialismul american și spune că „Rusia nu e deloc surprinsă că SUA încearcă să preia Groenlanda”
Securitatea României, garantată și de o industrie autohtonă de apărare mai puternică. Bolojan nu exclude nici creșterea prezenței militare Aliate în Flancul de Est
Prietenia de conjunctură se va strica în Nordul Îndepărtat? Putin: SUA nu glumește despre Groenlanda, iar Rusia își va apăra interesele în Arctica
Ministrul de externe Radoslaw Sikorski, în vizită la București. ”În aceste vremuri, colaborarea noastră în domeniul securității este și mai importantă”
Kim se laudă cu o aeronavă de avertizare timpurie. AWACS-ul nord-coreean seamnă izbitor cu avionul rusesc Beriev A-50
Macron propune trimiterea de forțe de reasigurare în Ucraina. ”Rusia nu este cea care decide”. Care sunt pozițiile statelor europene
Prin România nu se trece. CCR a respins contestațiile celor trei partide și dă „undă verde” avioanelor F-16 și sistemelor Ghepard să doboare drone rusești
Trump amenință ”țările” UE și Canada cu noi taxe dacă se vor coordona pentru represalii. Ce stat UE va fi cel mai lovit de taxele SUA pe importurile auto
Polonezii aprobă redirecționarea către apărare a fondurilor PNRR. General: În caz de război muniția ne ajunge doar o săptămână sau două
Ministrul de Externe, la un pas să fie schimbat. Emil Hurezeanu va avea o discuție cu premierul Ciolacu care își dorește „o altă dinamică în relația cu SUA”
Trump impune noi tarife la toate importurile de mașini. Europa spune că va răspunde, dar nu anunță încă o măsură concretă
Ministrul Economiei: Am câştigat pe fond procesul de expropriere pentru fabrica de pulberi Victoria / La Plopeni se va produce muniție de 155 mm
Amenințarea rusă poate să mai aștepte. Acordul militar între UE-Marea Britanie depinde de o problemă mai importantă: Politica de pescuit
Zalujnîi dezvăluie că România a cerut tăcere privind dronele căzute lângă Dunăre. ”Rusia lansează lunar 3 mii de rachete și drone”
Bașcana Găgăuziei, Eugenia Guțul, reținută în timp ce voia să fugă din R.Moldova, riscă până la șapte ani de închisoare
JD Vance merge cu soția sa în Groenlanda pentru că nu vrea „să o lase să se distreze singură”. Danemarca acuză „presiune inacceptabilă” din partea SUA
Parchetul rus, sesizat de Duma de Stat în legătură cu o pretinsă "imixtiune a României" în afacerile interne ale Rusiei
Comisia acordă României 615 milioane de euro pentru extracția de grafit, de magneziu şi de cupru. Europa va avea 47 de proiecte strategice, folosite inclusiv de industria de apărare
Uniunea Europeană se bucură de un sprijin record din partea cetățenilor săi
SUA au suspendat intrarea României în Visa Waiver. Administrația Trump vorbește de o „pauză” pentru verificări amănunțite
Suedia propune aliaților europeni să înlocuiască Boeing E-3 Sentry AWACS cu ”GlobalEye”, cele mai moderne aeronave de supraveghere de la Saab
Editorul șef al publicației The Atlantic dezvăluie că administrația Trump i-a trimis accidental mesaje despre planurile Pentagonului împotriva rebelilor Houthi
Miile de obuziere și tancuri poloneze au nevoie de obuze în cantități industriale. Guvernul dă undă verde pentru construcția mai multor fabrici de muniție
Presa sârbă anunță că Belgradul și Budapesta ar putea intra în alianță militară, ca răspuns la acordul recent semnat între Croația, Albania și Kosovo
Danemarca spune că regretă că a ales F-35, în timp ce JD Vance anunță că SUA „vor lua” Groenlanda „oricât s-ar plânge Europa”
Elon Musk: Canada e un stat artificial
Parlamentul german, vot istoric: Berlinul are liber la investiții în apărare de sute de miliarde de euro
Germania, ultima pe lista lungă cu state care au îndoieli despre F-35. Ședință de urgență. Achiziția de F-35 merge înainte
Germania a confiscat un petrolier care făcea parte din „flota fantomă” a Rusiei. Nava a fost găsită de nemți plutind în derivă
Bolojan: Statele UE ar putea colabora pentru producția și achiziția comună de armament. Programele PATRIOT și F-35 ale României ”vor fi derulate în bună regulă”

Ştiri Recomandate

Rusia apasă pedala accelerației: Kievul crede că Armata rusă se pregătește de o nouă ofensivă majoră
”Nu vom lăsa Bruxellesul să ne oblige”. Orbán rostogolește propaganda Kremlinului și spune că aderarea Ucrainei la UE va distruge Ungaria
Avioanele JAS 39 Gripen sunt pe val. Au învins după 12 ani F-16 iar acum obiectivul e să ia locul F-35 într-un stat din Europa
Toată lumea arată cu degetul către altcineva. În 2016 România semnase pentru patru corvete Sigma, care azi ar fi fost toate în Marea Neagră
Să ne pregătim pentru modificarea geografiei? Statele Unite ar dori să anexeze Groenlanda apelând la un scenariu hibrid - utilizarea campaniilor publicitare și a rețelelor de socializare
Comandantul bazei SUA din Groenlanda a fost schimbat din funcție după comentarii etichetate de Pentagon ca fiind ”acțiuni care perturbă agenda președintelui Trump”
125%. Beijingul mărește taxele pentru bunurile americane. Președintele chinez rupe tăcerea și spune că țara sa ”nu va da înapoi niciodată”
Reuniunea Comisiei Permanente a Adunării Parlamentare NATO: România face apel pentru o apărare antirachetă unitară și consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic
Ambasadorul SUA la Keiv a demisionat după trei ani în Ucraina
Avioanele MiG-29 ale Ucrainei lovesc intens cu bombe franceze AASM HAMMER (Video). Aviația ucraineană atacă centrele de comandă rusești
Unde calcă Rusia apar şi tensiuni geopolitice: Imaginile din satelit confirmă că ruşii au mutat avioane de luptă Su-35S din Egipt în Algeria (Foto)
F-16 se „mută” în Europa de Est. În România e singurul centru de pregătire, iar întreținerea pentru F-16 în cea mai modernă versiune va fi găzduită de Slovacia
Guvernul chinez a elaborat Carta Albă privind problemele din relațiile economice și comerciale cu SUA
HIMARS-ul european se naște în industria din Franța. Faceți cunoștință cu FLP-T, noul lansator pe care Franța îl propune în locul HIMARS
Profesorul Adrian Papahagi, la Obiectiv EuroAtlantic cu Tudor Curtifan
EXCLUSIV
Adrian Papahagi, despre wokeism, Europa și cum a ajuns „un băiat” la Înalta Poartă a SUA ca emisar să reprezinte România | Obiectiv EuroAtlantic, la DefenseRomania
F-35 sau Patriot pe repede-înainte. Trump semnează un ordin executiv care limitează influența Congresului asupra exporturilor de armament
Ei nu ne tratează ca pe oameni. Mercenarii chinezi care luptă pentru ruși își împărtășesc poveștile pe rețelele de socializare
Cehia își asigură tranziția la F-35: Contractul Gripen urmează să fie prelungit până în 2035, dar în condiții avantajoase
Transferul submarinelor SUA în Australia ar putea fi reevaluat. Washingtonul vrea asigurări că aliații nu vor ezita să se implice într-o confruntare contra Chinei
Cincisprezece țări vor să trimită trupe în Ucraina, dar doar la încheierea unui acord de încetarea a luptelor
La trei ani de la scufundarea epică a navei Moskva, rachetele Neptune dispun de îmbunătățiri semnificative. Șeful Forțelor Navale ale Ucrainei: Neptune sunt mai mult decât rachete anti-navă
Polonia avansează pe drumul către modernizarea forţelor sale terestre (Video): Militarii polonezi au trecut la testarea tancurilor M1A2 Abrams SEPv3, cea mai modernă versiune a blindatului american
Rusia lui Putin vrea ca Balcanii de Vest să fie următorul său „loc de joacă”: Este în interesul său să desfășoare aici războaie cibernetice și hibride
Un ordin executiv al Casei Albe vizează accelerarea vânzărilor de armament și reducerea birocrației: Ce vrea Donald Trump de la industria americană de apărare?
Ucraina publică interogatoriul cu cei doi prizonieri de război chinezi (Video): ,,Înainte să ajung pe front, nu ținusem niciodată o armă în mână''
O posibilă misiune de menținere a păcii în Ucraina, tot mai aproape de stabilit: Kievul cere trupe străine pe uscat, în aer și pe mare
Starea industriei ruse de armament este catastrofală: Rusia recunoaște că tancurile sale aflate pe frontul din Ucraina au blindaj improvizat cu nisip și ciment
Răsturnare de situație: Trump s-a răzgândit și suspendă 90 de zile toate tarifele, cu excepția Chinei căreia i le-a urcat la 125%
Comisia Europeană prezintă un plan de acțiune pentru inteligența artificială: „Acum este momentul să acționăm”
Francezii dau lovitura și bat palma cu o putere militară mondială: Mega contract pentru 26 de Rafale M, versiunea pentru portavioane, pentru a ține piept Chinei
Europa răspunde tarifelor într-o manieră creativă: Tarife de 25%, dar doar în statele republicane, lovind în electoratul lui Trump. Lista produselor vizate
Atașatul militar al României la Moscova și adjunctul acestuia, declarați persona non-grata de către MAE rus
pixel