Kievul susţine că Rusia nu va organiza "referendumuri" în teritoriile temporar ocupate din regiunile Zaporojie şi Herson
Şeful adjunct al Biroului Preşedintelui de la Kiev, Ihor Jovkva, susţine că ocupanţii ruşi nu vor organiza "referendumuri" în teritoriile temporar ocupate din regiunile Zaporojie şi Herson, pentru că nu le vor putea ţine sub controlul Moscovei.
În sprijinul afirmaţiilor sale, oficialul a amintit că Moscova amână în mod constant data aşa-numitelor referendumuri.
,,Iniţial, era ceva programat pentru 11 septembrie, pentru a coincide cu ziua alegerilor regionale din Rusia. Apoi, au început să transmită informaţii că aceste pseudo-referendumuri s-ar putea să nu aibă loc în septembrie, ci mai târziu... Dar nici nu aş vrea să analizez aşa ceva, pentru că noi suntem siguri că un astfel de "referendum" nu va avea loc, fiindcă aceste teritorii nu vor fi sub controlul Federaţiei Ruse" , a explicat Jovkva, potrivit RADOR.
În plus, potrivit reprezentantului Preşedinţiei Ucrainei, prin transmiterea constantă a acestor semnale despre organizarea unui "vot" în zonele temporar ocupate, Moscova demonstrează că ea însăşi nu este sigură că va putea menţine controlul asupra teritoriilor respective.
,,Prin urmare, tot ceea ce face Kremlinul este să transmită astfel de informaţii publicului intern din Rusia" - a conchis oficialul.
Agenţia de presă RBC-Ucraina aminteşte că, zilele trecute, după un atac masiv al luptătorilor ucraineni asupra podului Antonivski din Herson, partidul "Rusia Unită" al preşedintelui Vladimir Putin a părăsit imediat oraşul.
Reprezentanţii partidului au explicat că au plecat din oraş din cauza imposibilităţii de a desfăşura "acţiuni umanitare".
Potrivit Institutului pentru Studierea Războiului (ISW), membri ai partidului "Rusia Unită" fuseseră trimişi în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei pentru a pregăti aşa-numite referendumuri privind anexarea zonelor capturate de armata rusă.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News