Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis: Intru în cursa pentru funcția de secretar general NATO. Îmi asum candidatura în numele României
News
Data actualizării:
Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat în mod public candidatura la șefia NATO. El a precizat într-un discurs public că „își asumă candidatura în numele României” la funcția de secretar general al NATO.

Klaus Iohannis e primul candidat care anunță și își asumă public candidatura. Anunțul său este unul rar în contextul în care toți secretarii generali de până acum au fost aleși în urma unor negocieri fără ieșiri publice.

De precizat că în discursul său președintele României a vorbit despre reînnoirea NATO și importanța unui lider din Europa de Est în structurile de conducere a celei mai puternice alianțe militare defensive din istorie.

„NATO are nevoie de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale. Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO. Cu o reprezentare echilibrată, puternică și influentă, Alianța va putea lua cele mai bune decizii care să răspundă nevoilor și preocupărilor statelor membre.

Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO. Îmi asum aceasta candidatură în numele României.

Această decizie are la bază performanta României, experienta acumulată pe parcursul celor două mandate prezidențiale, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa și în special regiunea noastră”, a precizat Klaus Iohannis.

2. Președinte... (iohannis-aurescu-ciuca_44871400.jpg)

Președintele României Klaus Iohannis, împreună cu Bogdan Aurescu, pe atunci ministrul de externe al României și Nicolae Ciucă fost premier român, la data respectivă ministrul Apărării al României, la summitul NATO de la Bruxelles din 2021 sursă foto: Administrația Prezidențială

 

Mark Ruttte rămâne principalul favorit?

 

Decizia președintelui României de a intra în cursă are la bază cel mai probabil susținerea din partea statelor din Europa Centrală și de Est.

Până în prezent fostul premier olandez Mark Rutte era singurul candidat despre care sa discutat, mai ales că Rutte are și susținerea celor mai importante state din Occident. Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa şi Germania şi-au exprimat susţinerea pentru el.

Însă numirea secretarului general al NATO necesită consensul statelor membre.

Actualul secretar general al Alianţei, Jens Stoltenberg, îşi va încheia mandatul în octombrie 2024, după ce i-a fost deja prelungit de patru ori în contextul războiului din Ucraina.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Iranul a plasat pe orbită un satelit militar
Antony Blinken acuză Rusia că a influențat alegerile din România printr-un efort ”de amploare și bine finanțat”
Convorbire telefonică Gherasimov-Brown: Șeful Armatei ruse susține că Moscova plănuia lansarea Oreshnik cu mult timp înainte de decizia SUA de a permite lovituri cu rachete ATACMS
”Mașină de scris automată la penețeu”. Autoritățile georgiene - declarații pro-UE, fapte pro-Moscova. Pe scenariul mineriadelor, perchezițiile la sediile opoziției găsesc ”echipament pentru revolte”
Pashinyan spune că Armenia refuză să mai revină în OTSC: “Punctul de la care mai este posibilă întoarcerea a fost depășit”
Așa arată o demonstrație de forță de generația a 5-a: Avioane F-35 completate de bombardiere B-52 au arătat Rusiei ce înseamnă puterea aviației aliate
Nordul Flancului Estic a ieșit din sală în timpul discursului lui Lavrov de la OSCE
Războiul sancțiunilor: China ripostează la măsurile SUA și vizează 13 companii americane din industria de apărare
Guvernul premierului francez Barnier a fost demis de Adunarea Naţională
Rutte: Nu trebuie să fim naivi, tehnologiile nucleare rusești care ajung în RPDC pot amenința Europa și SUA
Fără precedent: Iohannis desecretizează rapoartele SRI și SIE: România, percepută de Rusia ca inamic. Operațiunea de creștere a lui Călin Georgescu
Trump are pe masă trei planuri pentru conflictul din Ucraina. Fiecare implică mai multe arme pentru Kiev, dar niciunul nu include aderarea la NATO
Moscova devine tot mai agresivă: O navă rusă a tras o rachetă de semnalizare asupra unui elicopter german
E.S. Adrian Zuckerman, live, înainte de un moment crucial pentru România. Ce urmează?
România, la răscruce. Mesajul diplomației române: Neutralitatea este o vorbă în vânt. Toate ororile războiului se întâmplă în state fără umbrela NATO
Rubla scade, un scenariu negru amenință Rusia, dar Kremlinul răspunde: ”Uite ce se întâmplă cu dolarul, e clar cine eșuează”
Situație ciudată în Coreea de Sud: A fost ridicată legea marțială după ce Parlamentul a blocat decretul președintelui de instituire a legii
Salome Zurabişvili, președinta Georgiei: „Înainte de România au fost Moldova și Georgia”. Rusia bate la porți
Mark Rutte: ”Două procente din PIB pentru apărare nu vor fi suficiente”. Șeful NATO preconizează o iarnă crucială pentru Ucraina
Germania vrea încă patru submarine. Flancul Nordic al NATO trebuie întărit în fața Flotei ruse, spune ministrul apărării
CCR validează primul tur al alegerilor prezidențiale; turul II, pe 8 decembrie între Călin Georgescu și Elena Lasconi
SUA vor să încetinească avântul Chinei în dezvoltarea AI pentru domeniul militar: Restricții pentru 140 de producători chinezi de cipuri
Alegeri parlamentare 2024, rezultate finale
Scenariul Germaniei de Vest? „Articolul 5 nu se va aplica pe întreg teritoriul Ucrainei”. Zelenski face primul pas în direcția negocierilor și solicită garanţii de la NATO
Putin aprobă cheltuieli militare record. Cel mai secret buget de la prăbușirea Uniunii Sovietice
A început Parada Militară Naţională de 1 Decembrie: Circa 2.500 de militari vor trece pe sub Arcul de Triumf (Video)
Generalul Vlad, șeful Armatei, după o întâlnire cu omologul său din R. Moldova: Armata României sprijină modernizarea și pregătirea Armatei moldovene
Polonia anunță finalizarea primei secțiuni din „Scutul estic” împotriva Rusiei. „Cel mai mare proiect de acest tip din istoria Europei după 1945”
România transmite că e alături de georgienii din stradă. Violențe mari în Georgia după ce guvernul a suspendat drumul pro-european al țării
Unsprezece avioane militare chineze și rusești s-au apropiat de Coreea de Sud; armata sud-coreeană a ridicat avioanele de luptă

Ştiri Recomandate

Pachet militar important acordat Ucrainei de către Germania: Printre altele, tancuri Leopard 1A5, obuziere PzH 2000 sau sisteme Iris-T
41 e mai mare decât 9. Avioanele Gripen au „distrus” Su-27 la foc automat în cadrul unor lupte aeriene de tip dogfight
Carne de tun de la Kim: 1 din 10 militari nord-coreeni trimiși în Rusia au murit deja în luptele cu ucrainenii
Fortăreața Taiwan. Ultima linie de apărare în fața unei invazii chineze va fi formată din tancuri Abrams, o versiune specială dezvoltată pentru Taiwan
Viitorul avion de luptă de generația a VI-a se naște greu. SUA însă aprobă conceptul NGAD, cu echipaj uman
Rusia, o amenințare existențială pentru Finlanda: Apărarea trebuie consolidată prin toate mijloacele posibile
,,Expresul sirian'' se îndreaptă spre portul Tartus: Trei nave mari de desant și două cargouri rusești au intrat deja în Marea Mediterană
Un detaliu mai puţin cunoscut: Avionul de vânătoare stealth F-22 Raptor a luat naştere în urma îngrijorărilor legate de apărarea aeriană siriană
Ce spune un comandat ucrainean despre principalele vulnerabilități și avantaje ale tancului M1 Abrams
Rușii încep să construiască noi adăposturi militare ca răspuns la utilizarea tot mai intensă de către Ucraina a armelor cu rază lungă de acţiune
Coreea de Nord ar livra Rusiei rachete balistice KN-15 Pukguksong-2 pe fondul escaladării conflictului din Ucraina (Foto/Video)
Nu e doar o joacă. Documente clasificate tehnice despre radarul CAPTOR al Eurofighter, publicate pe un forum de gaming al unei companii ruse
De frica Ucrainei rușii extind Flota Mării Negre în Marea Caspică. Noua navă Tucha din clasa Karakurt e „bună de luptă”, dar departe de front
Ciudatul caz al unui F/A-18 doborât din „friendly fire”: SUA pierd un F/A-18E lovit din greșeală de o rachetă a crucișătorului USS Gettysburg
Comandă uriașă plasată pentru 145 de avioane F-35. Americanii vor construi o parte din ele și în Europa, dar și într-un stat din Asia
Polonia ne-a luat-o înainte și dă liber avioanelor F-16 și antiaerienei să doboare drone și rachete ruse, cu o condiție. În ce stadiu e proiectul României?
Arde, uite cum arde. Dronele ucrainene au atacat un depozit de petrol din regiunea Oryol din Rusia (Video)
Ungaria anticipează vremuri dificile și mizează pe România pentru a-și asigura livrările de energie. Vânzarea E.ON România nu e însă bătută în cuie
Franța retrage primul contingent din Ciad, ultima țară din Sahel care mai găzduia trupe franceze 
Unde pun rușii piciorul începe războiul. Un stat din Africa se teme că va fi următoarea țară răvășită de război după ce Rusia a mutat aici armele din Siria
Războiul aerian va arăta complet diferit. Dronele CCA vor revoluționa tot ce știm, dar SUA dau verdictul: F-35 nu va dispărea
Orașul rus Kazan, sub asediul atacurilor ucrainene. Drone kamikaze au lovit mai multe clădiri, zborurile de pe aeroport sunt suspendate (Video)
Rusia a reușit să trezească din somn puterea militară a Germaniei. Primele decizii: Submarine din clasa 212CD, modernizarea avioanelor Eurofighter sau rachete Patriot PAC-3
2% din PIB pentru Apărare e istorie. Trump setează un alt prag mult mai mare pe care țările din NATO trebuie să îl atingă
Masacrul comis de ruși și gropile comune de la Bucha. Înalți diplomați din Austria au vizitat locul masacrului de la Bucha, Ucraina
Se formează noua armată a Siriei. Fondatorul Armatei Siriene Libere: Lucrăm la integrarea facțiunilor și reintegrarea foștilor dezertori în noua armată
SUA oferă un ajutor militar către Taiwan de peste jumătate de miliard de dolari
Membri ai delegației SUA la AP NATO, reprezentanți republicani și democrați, „profund îngrijorați” de „dovezile convingătoare” că Rusia s-a implicat în alegerile din România
Noi schimburi de lovituri între Rusia și Ucraina: Rușii au atacat Kievul cu rachete Iskander și hipersonice Kinjal, în timp ce Ucraina a lovit cu ATACMS și Storm Shadow regiunea rusă Kursk
Prezența militară a SUA în Siria este mai mare decât cea declarată oficial. Pentagonul afirmă însă că asta nu are nicio legătură cu căderea lui Assad  
Carte de vizită pentru atât de criticatele F-16 ale României: F-urile aviației militare române vor apăra cele mai fierbinți regiuni ale Europei
pixel