Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Legea privind regimul armelor şi muniţiilor a fost modificată. Aproape oricine poate cumpăra o armă
News
Data publicării:
Plenul Senatului a adoptat miercuri un proiect care are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii privind regimul armelor şi muniţiilor, în scopul transpunerii parţiale a Directivei europene referitoare la controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, precum şi a îmbunătăţirii cadrului legal în materie.

Proiectul a fost adoptat cu 58 de voturi "pentru" şi şapte abţineri.

Senatul şi-a însuşit raportul favorabil cu amendamente admise la proiectul legislativ iniţiat de Guvern.

,,Prevederile prezentei legi nu se aplică operaţiunilor cu arme şi muniţii efectuate de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice şi operaţiunilor ce au ca destinatar final aceste instituţii. Prevederile prezentei legi nu se aplică nici în cazul transferurilor reglementate de OUG nr. 158/1999 privind regimul exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare", potrivit unui amendament admis la proiectul de act normativ.

Potrivit unei alte modificări la textul proiectului de lege, ,,armele de apărare şi pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane: demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, pe perioada cât sunt în activitatea şi după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor, dacă în acest sens s-a emis o hotărâre judecătorească rămasă definitivă".

Autorizaţia de eliberare a armelor letale se emite, potrivit unui alt amendament, celor care ,,deţin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea documentelor stabilite în prezenta lege, în funcţie de destinaţia armelor şi nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de lege".

Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă "pentru o perioadă de zece ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, iar armele destinate folosirii în condiţiile legii au efectuat inspecţia tehnică periodică. Începând cu şase luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă este obligatorie notificarea titularului la adresa din permisul de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii permisului de armă".

Conform altui amendament, ,,persoana care a făcut uz de armă este obligată să anunţe de îndată cel mai apropiat organ de poliţie, dacă au rezultat victime ori pagube materiale".

,,Deţinătorii de arme de apărare şi pază pot deţine maximum 100 de cartuşe cu glonţ şi 50 de cartuşe fără proiectil, pentru fiecare armă. Persoanele care deţin arme de apărare şi pază pot purta asupra lor, în afara domiciliului sau reşedinţei înscrise în permisul de armă, cartuşe pentru maximum două încărcătoare aferente armei", se precizează într-o altă modificare de lege.

Senatul este prima Cameră sesizată.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?
Parlamentul României, undă verde pentru achiziția de noi tancuri de luptă
Marea Britanie va avea o lege pentru doborârea dronelor
În lipsă de F-35, rușii zboară cum pot în modul ”stealth”: Poliția aeriană NATO interceptează constant aeronave rusești cu transponderele oprite
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Khamenei îl ironizează pe Trump pentru declarațiile despre distrugerea industriei nucleare a Iranului: Continuă să visezi
Robinetul cu gaze rusești se închide. Doar două state s-au opus
Rezerviștii se plâng de un fiasco la exercițiul de mobilizare. Ce spune Legea privind mobilizarea
SUA au efectuat un nou atac aerian asupra unei nave suspecte de trafic de droguri în Marea Caraibelor
Guvernul anunță că ministrul Apărării urmează să facă mai multe precizări despre exercițiile de mobilizare a rezerviștilor după controversele din spațiul public
Trump a autorizat operațiuni secrete ale CIA împotriva Venezuelei și ia în considerare atacuri asupra teritoriului venezuelean
Încep SUA să pună cu adevărat presiune? Trump spune că Modi i-a promis că India nu va mai cumpăra petrol din Rusia
Rusia pierde o piață importantă. Turcia își reduce semnificativ importurile rusești de produse derivate din petrol
Alexandru Munteanu, propus pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?
„Omuleții verzi” ai lui Putin, aduși la frontiera baltică. Încă o tactică hibridă a Kremlinului
Marea Britanie raportează o creștere de 50% a incidentelor cibernetice grave și cere companiilor să stocheze fizic planuri de reacție la atacuri cibernetice
Strategia sinucigașă a Germaniei lui Merkel: Antrenament modern pentru trupele ruse, promisiuni de echipamente militare și acces la documente clasificate
Star Wars 2.0 | China susține că are deja un concurent la sistemul antirachetă ”Golden Dome”
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie

Ştiri Recomandate

Amurgul bombardierelor strategice rusești: Moscova își schimbă tactica și mizează pe alte mijloace de lovire mai eficiente
Anatomia propagandei ruse: Rachete Oreshnik și Kalibr pentru Venezuela. Cum folosește Rusia criza din Caraibe pentru a testa liniile roșii ale SUA
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Avertismentul tranșant al Suediei: „NATO riscă să piardă următorul conflict decisiv” dacă nu inovează în ritmul Ucrainei
Transformarea Forțelor Aeriene Irakiene: Bagdadul pariază pe dronele Africane și Pakistaneze
Reziliență prin cooperare: inițiativa românească ce conectează NATO, UE și statele din Sud-Estul Europei
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
De ce pariul doar pe drone nu e câștigător. O mare putere europeană a demonstrat pe ploaie torențială și în noroi că artileria și tancurile fac ce nu pot face UAV-urile
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Lovitură în inima Flotei ruse a Mării Negre: O navă antisubmarin a ars în Sevastopol (VIDEO). Rușii își ascund navele, dar tot nu sunt în siguranță
Tactica riscantă a Rusiei la Pokrovsk eșuează? Militarii ucraineni ai Direcției de Informații Militare (GUR) ranforsează capul de pod și blochează infiltrarea
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
„Ochii din cer” nu mint (FOTO/VIDEO): Masacrul din El Fasher, o epurare etnică documentată din satelit. De ce tace Occidentul?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Lovitură strategică în Crimeea (FOTO/VIDEO): Ucraina a distrus „creierul” unui sistem S-400. Operațiunea fracturează apărarea aeriană a Rusiei
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
pixel