Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Lockheed Martin a primit 1,04 miliarde USD pentru Patriot PAC-3. Printre beneficiari se numără şi România
Compania americană din industria de apărare Lockheed Martin – principalul furnizor de armament al Pentagonului - a primit încă un contract de 1,04 miliarde de dolari, în urma unei modificări a unui acord, pentru a fabrica, testă şi furniza rachete Patriot Advanced Capability-3 (PAC-3), destinate sistemului antirachetă şi antibalistic Patriot din șapte națiuni aliate, a anunțat într-un comunicat de presă  Departamentul Apărării al SUA .

Departamentul Apărării al SUA a anunţat, pe 10 iunie, că a semnat cu Lockheed Martin, modificarea unui contract, adăugând suma de 1,042 miliarde de dolari, pentru realizarea de rachete interceptor PAC-3 pentru Bahrain, Germania, Polonia, Qatar, România, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite – prin intermediul programului de vânzări militare străine al DoD.

Conform comunicatului DoD, contractul se va întinde pe o perioadă de patru ani, până pe 31 octombrie 2024, iar lucrările se vor desfăşura la diverse filiale din Statele Unite ale companiei Lockheed Martin.

Racheta PAC-3, care este o armă „hit to kill”, reprezintă noua rachetă pentru sistemul Patriot de generație următoare și oferă performanță extinsă în spațiul de luptă împotriva noilor tipuri de ameninţări. PAC-3 este un interceptor de mare viteză, capabil să combată amenințări diverse, precum rachete balistice tactice, rachete de croazieră și aeronave cu sau fără pilot, potrivit Defense Blog.

Modernizarea continuă a sistemului Patriot este finanțată de un consorțiu format din 16 națiuni. Țările membre care utilizează sistemul Patriot se pot antrena și pot opera împreună acest sistem.

Printre țări se numără SUA, Olanda, Germania, Japonia, Israel, Regatul Arabiei Saudite, Kuweit, Taiwan, Grecia, Spania, Republica Coreea, Emiratele Unite, Qatar, România, Polonia și Suedia. Pe lângă interoperabilitate, alte avantaje de a fi parte a consorțiului includ împărțirea costurilor pentru actualizări și accesul la îmbunătățiri.

Sistemul Patriot de la Raytheon protejează împotriva unei game extinse de ameninţări aeriene ce include aeronave, rachete balistice tactice, rachete de croazieră şi vehicule aeriene autonome.

 

Primul sistem Patriot construit pentru România va deveni operațional în următoarele luni

 

România a achiziționat șapte sisteme Patriot.

În acest sens, amintim că, potrivit datelor oficiale, primul sistem Patriot, din cele șapte achiziționate (patru pentru Forțele Aeriene și trei pentru Forțele Terestre), ar trebui să intre în dotarea Forțelor Aeriene Române în a doua parte a anului 2020, următoarele trei sisteme urmând a fi livrate până la sfârșitul anului 2022. 

România a achiziționat cea mai recentă versiune de sisteme Patriot aflate în serviciu şi testate în luptă, capabilă să angajeze toate tipurile de amenințări aeriene actuale.

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Ungaria achiziționează rachete AMRAAM pentru Gripen. Cea mai mare achiziție din istoria cooperării militare dintre Ungaria și SUA
Pompeo spune că situația actuală nu e 'Războiul Rece 2.0', dar 'problema China' e în unele privințe mult mai dificilă
David și Goliat: China vs. Taiwan, în bătălia pentru 'o singură Chină'
Ministerul rus al Apărării va încheia un nou contract pentru achiziționarea de avioane Su-35S
Lupta Poliției Române cu clanurile interlope. Iohannis spune că lupta e 'una de durată'
Brigadă Stryker a SUA, în zona Mării Neage pentru descurajarea unei eventuale acțiuni a Rusiei
Preşedintele Iranului ameninţă că vor exista consecinţe dacă embargoul asupra armelor va fi prelungit
O dronă turcă a ucis doi înalți oficiali irakieni
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro